Încă de mult, oamenii aleargă pe la babe care descântă pentru lecuirea unor boli. Se întâmplă altădată ca omul să spună că nici un doctor nu a putut să-l ajute, dar baba l-a vindecat. Prin ce mijloace, În ce fel? Ea a citit o rugăciune, nişte descântece şi boala a trecut. Dar, privită cu atenţie această femeie, se poate observa cu uşurinţă că nici pe departe nu este evlavioasă şi la biserică merge o dată pe an, doar pentru a nu atrage asupra ei atenţia oamenilor. Câteodată chiar huleşte şi duce o viaţă departe de a fi fără de cusur. Dar atunci cine o ajută să vindece bolile. Evident, diavolii. Cu toate că ea face o rugăciune, dar mai de văzul lumii, de o astfel de rugăciune vrăjmaşul nu se teme niciodată: chiar el, ispitindu-L pe Dumnezeu, a folosit cuvinte e Sfintei Scripturi: „Că îngerilor va porunci, pentru Tine, ca să Te păzească. Şi Te vor ridica pe mâini ca nu cumva să loveşti de piatră piciorul Tău”. Cuvântul lui Dumnezeu despre o asemenea rugăciune exterioară spune „Şi rugăciunea lor va fi spre păcat”.
Părinte, sunt creştini ortodocşi care aleargă la vrăjitori şi la cei care deschid pravila. Se poate aşa ceva?
– Cei care deschid pravila, călugări sau preoţi de mir sau maici, au căzut din dreapta credinţă. Aceia se cheamă ghitii, adică vrăjitori cu lucruri sfinte. Cine se duce la cei care deschid pravila, 10 ani nu se pot împărtăşi. Iar cel care deschide pravila, dacă-i preot sau călugăr, este anatema şi este despărţit de Biserică, pentru că face vrăji cu lucruri sfinte.
Ai văzut că vine câte o babă ca să te înşele şi să te ducă în iad: „Hai să-ţi descânte baba!” Cu ghiocul, cu cărţi, să-ţi facă de „ursită”; că ai să te măriţi, că are să te ia cutare, cutare. N-aţi păţit de acestea?
Şi numai vezi că baba face cruce la descântece şi o auzi că zice „Tatăl nostru” şi apoi descântă. Iar la urmă zice: „Descântecul de la mine, leacul de la Maica Domnului!”. Auzi ce zice sluga diavolului? Auzi satana cum amestecă otrava cu mierea, ca să te ducă în fundul iadului? Dar ce legătură are Maica Domnului cu descântecul babei? Biserica condamnă pe descântători: „Cei ce caută în bobi, cei ce caută în cafea, cei ce caută în cărţi, cei ce sting cărbuni, cei ce caută în palme – chiromanţia – sunt opriţi 7 ani de la Sfânta împărtăşanie”.
Voi când veți auzi că unul deschide cartea, să fugiţi ca de satana de el, că acela-i ghitiu, vrăjitor cu lucruri sfinte. Şi baba care face cruce la descântece este tot ghitie, tot diavolul o ţine, ca să te înşele pe tine. „Măi, dar n-a fi păcat! N-a fi păcat, că baba a zis Tatăl nostru şi a făcut cruce!”
***
Preoția este cel mai prețios lucru de pe pământ, pentru că are rădăcinile în lume și ramurile în rai. Pentru că florile ei sunt purtătoare de vreme și roadele ei sunt pline de veșnicie. Căci ce face un preot? Pregătește pe oameni pentru Împărăția lui Dumnezeu.
În primul rând botezându-i în numele Sfintei Treimi, prin care omul devine fiu al lui Dumnezeu după har, primește înger păzitor, un loc în rai și se îmbracă în Hristos „Câți în Hristos v-ați botezat, în Hristos v-ați și-mbrăcat“. Apoi îi hrănește pe oameni cu Dumnezeu prin Sfânta Împărtășanie. Îi face pe oamenii zidiți după chipul lui Dumnezeu, tot mai asemănători cu El și îi împărtășește cu Sângele mântuitor al lui Hristos. Noi suntem de un neam cu Dumnezeu prin Fiul Său devenit om și de un sânge cu Hristos prin Sfânta Euharistie.
Ce mai face preotul? Cheamă mereu pe oameni la rugăciune: „Iară și iară cu pace Domnului să ne rugăm“. Se roagă de ei să se roage. Îi cheamă, îi mustră, stăruiește, luminează, explică poruncile, aduce mărturie de har, amintește de minuni, povățuiește în Spovedanie, vorbește în numele tuturor cu Dumnezeu, Îl aduce pe Mântuitor pe pământ prin Sfintele Taine. O misiune nobilă și care cere carte.
Preotul – mai mult decât profesorul sau notarul – e purtător de carte. El e omul cu cartea sfântă, cu Evanghelia pe care o predică și trebuie să o urmeze el primul, pentru a fi exemplu, e purtătorul de Ceaslov la căpătâiul celor muribunzi, e deschizătorul de taine și purtătorul legilor care te duc dincolo.
Preotul citește mântuirea oamenilor în ochii înlăcrimați de la Spovedanie și citește dezlegarea de păcate celor ce se pocăiesc. Imnul misiunii lui e „Iubi-te-voi, Doamne, vârtutea mea, Domnul este întărirea mea și scăparea mea și izbăvitorul meu“. O declarație de dragoste care arată cât de mult este prezent Dumnezeu în viața, în mintea și în inima unui adevărat preot.
Preotul este cititorul de rugăciuni și cititorul de inimi, omul cu cartea în mână și cu hrisoavele inimilor omenești deschise pentru mântuire. El poartă în mâini Evanghelia iubirii și Scriptura sufletului omenesc, pe care Hristos a scris iubirea lui pentru veșnicie. Cu pruncul în brațe, îmbisericindu-l, încoronând iubirea mirilor sau la căpătâiul celui ce cu o suflare adâncă și-a încredințat sufletul lui Dumnezeu, preotul este oriunde pulsează viața. El își ridică mâinile pentru a-L chema pe Duhul Sfânt care transformă darurile de pâine și vin în Trupul și Sângele lui Hristos.
Și mai e ceva. Din mâinile lui, Hristos va cere fiecare suflet care i-a fost încredințat. Preotul va fi întrebat și mustrat pentru fiecare cădere din har, va răspunde pentru fiecare canon prea mic sau prea mare, care l-a făcut pe om să neglijeze pocăința sau să dispere. Preotul e un portar a sufletelor. El cade sau se înalță împreună cu credincioșii lui. Țesătura sufletului lui e plină de lumină sau de noroi de la cei pentru care se roagă.
Sunt, din păcate, unii preoți (puțini) care – nesocotind vocația lor de rugători pentru om – ademenesc pe oameni prin practici fără de nici o legătură cu adevărul Bisericii. Sunt numiți de oameni „cei ce deschid cartea“. În filele ei, oamenii, întocmai ca la vrăjitoarea din Endor sau la feciorul cu duh pitonicesc, încearcă să afle viitorul, moartea sau boala, pedeapsa sau răsplătirea. Știm că Saul – pentru că a apelat la vrăjitoarea mai sus numită – a fost pedepsit cu moartea de Dumnezeu. Și mai știm că feciorul cu duh de ghicitură a fost vindecat de Apostolul Pavel. Dincolo de amăgirea lor, oamenii care promit viitorul contra cost sunt amăgitori de mulțime și vor primi răsplata faptelor lor.
Adevăratul preot este cel care te-a botezat, care se roagă împreună cu tine, care îți citește rugăciuni, care săvârșește Tainele Sfinte, care te cunună cu Hristos, care suferă împreună cu tine, care te îngroapă în cântări duioase de veșnica pomenire. Acela e adevăratul preot, nu cel care în umbra faptelor lui îți dezvăluie adevăruri universal valabile cu pretenții de ghicituri.
***
Rugăciunea, fiind pricinuitoarea primirii depline a harului, este prin aceasta pricinuitoarea tămăduirii omului şi a întoarcerii sale întru sănătate.
Prin ea, omul I se adresează lui Hristos – Doctorul sufletelor şi al trupurilor noastre, pentru a primi de la El vindecarea de toată răutatea. Numai Dumnezeu singur este ajutorul și sprijinitorul său. „Ştim – spune Sfântul Varsanufie, că cei bolnavi au nevoie totdeauna de doctor şi de leacurile de la el (…) De aceea şi proorocul strigă, zicând: „Doamne, scăpare Te-ai făcut nouă în neam şi în neam”. Iar dacă El este scăparea noastră, să ne aducem aminte că zice: „Cheamă-Mă pe Mine în ziua necazului tău, şi te voi izbăvi”.
Ca răspuns la rugăciunea sa, omul primeşte de la Hristos leacurile potrivit stării sale şi izbăvirea de boală. De aceea, nu este de mirare că Sfinţii Părinţi socotesc rugăciunea ca lin leac deosebit de puternic şi folositor. „Rugaciunea este doctorie”, scrie Sfântul loan Gură de Aur şi încă: „Rugăciunea este leacul mântuirii”; „este izbăvirea noastră, doctoria sufletului şi leac pentru relele lui”; „puterea rugăciunii (…) vindecă bolile”.
Surse: Ne vorbește Părintele Cleopa II; Starețul Varsanufie de la Optina; Valentin Istrati, doxologia.ro; Jean Claude Larchet, Terapeutica bolilor spirituale.