Este atât de anevoioasă această cale, de la omul străin de cele sfinte, la cel îndumnezeit. Or, asta înseamnă sfinţenia – trăirea duhovnicească, viaţa harică în Hristos, Care devine modelul desăvârşit în toate.
Atât de mult ne iubeşte Dumnezeu încât se face om, pentru ca omul să ajungă îndumnezeit după har, care îl ajută şi-l întăreşte: „Îţi este de ajuns harul Meu” (II Corinteni 12, 9).
„Numai omul, această viețuitoare mintală și rațională, este dintre toate „după chipul și după asemănarea lui Dumnezeu”, pentru demnitatea minții și a sufletului, adică pentru necuprinsul, nevăzutul, nemurirea și libertatea voii, ca și pentru însușirea de stăpânitor, născător de prunci și ziditor.” (Sf. Ioan Damaschin).
Şi dacă stabilim legătura cu Dumnezeu,depăşim orizontala vieţii, dobândind pe această cale aşa-zisa verticalitate. Astfel, e nevoie să privim mai des spre cer pentru a ne sfinţi viaţa şi a depăşi profanul din noi.
„Sfințiți-vă viața. Când gospodina, făcând treburile casei, se roagă, totul se sfințește: se sfințește nu numai mâncarea, ci și cei care o mănâncă.”, ne mărturiseşte Sf. Paisie Aghioritul, căci „omul are atâta sfințenie, câtă rugăciune are în el”, spune ca o completare părintele Iustin Pârvu.
Oricât de multe am câștiga în lumea aceasta, dacă nu am dobândit rugăciunea, nu ne putem hrăni sufletul, care e însetat şi flămând după Dumnezeu. Asta să râvnim în primul rând – sfinţirea vieţii.
„Sfânt poate fi tot omul. Avem sfinți rugători din pustie, avem sfinți mărturisitori din arenele romane, avem sfinți din catacombe și temnițe, avem sfinți împărați și eroi, atleți ai lui Hristos, avem sfinți ai milosteniei, avem sfinți clerici și laici, și din popor și din elite. Toți oamenii, în toate domeniile de viață, sunt chemați la sfințenie, adică la o viață trăită în lumina Duhului Sfânt.” (Valeriu Gafencu).
Trebuie să înţelegem că Dumnezeu cercetează inima noastră, caută să vadă cât loc I-am făcut în ea, câtă dragoste am adunat acolo, pentru că „Dumnezeu este iubire” (I Ioan 4, 8).
„Succesele nu ne sunt date spre a ne înfoia în pene, ca în mantiile statuilor, ci pentru a le transforma în dragoste, în dezvoltare şi în dăruire pentru cei din jur.” (Părintele Nicolae Steinhardt). Însă pentru a reuşi, e nevoie să ne biruim pe sine şi să domnim asupra patimilor (Părintele Arsenie Boca).
„Aş fi cârtit împotriva lui Dumnezeu că m-a făcut om, dacă n-ar fi trăit Hristos pe pământ.” (Sf. Iustin Popovici), căci toate în viaţa duhovnicească se raportează la Hristos şi dobândesc sens doar în El.
Sursa: ganduridinierusalim.com