Părinţii, dacă doresc să aibă copii buni, înţelepţi şi sănătoşi, trebuie ca ei să fie mai întâi buni, credincioşi, ascultători de Biserică şi plini de frica lui Dumnezeu. Căci copiii sunt de fapt „copii” ale părinţilor lor. Ce văd şi ce aud în casă de la părinţi, aceea fac.
Educaţia copiilor începe chiar din ziua nunţii părinţilor, adică din clipa zămislirii. Pentru a avea copii înţelepţi şi credincioşi, părinţii trebuie să se roage mult, să meargă regulat la biserică, să postească sfintele posturi, să se spovedească adesea, să ţină curăție în zilele orânduite, să facă milostenie, să fie blânzi, smeriţi şi plini de dumnezeiască dragoste pentru toţi. Soţii sunt datori să se înfrâneze în sărbători şi în posturi şi să nu facă nici un fel de meşteşug diavolesc spre a nu avea copii.
Cel mai greu păcat al celor căsătoriţi este avortul, adică uciderea de copii. Copiii zămisliţi în zilele de sărbători, în posturi, în stare de beţie sau după avorturi de obicei se nasc bolnavi, sunt debili şi, uneori, chiar infirmi. La fel şi cei ce practică paza, nu se pot împărtăşi doi ani cu Sfintele Taine şi, uneori se îmbolnăvesc de nervi, ca o pedeapsă a dreptului Judecător.
După naştere, părinţii sunt datori să se ocupe, mai mult decât orice, de educarea şi buna creştere a copiilor. Mai întâi, să caute naşi credincioşi copiilor pe care i-au născut. Apoi, să-i ducă regulat la biserică, să-i împărtăşească cu Sfintele Taine în fiecare lună, să-i înveţe de micuți rugăciuni şi lucruri bune, să nu-i smintească cu cuvintele şi faptele lor, căci sminteala pe care o fac părinţii copiilor lor este un păcat greu în faţa lui Dumnezeu, cu urmări cumplite în viaţa copiilor. Cei mai mulţi copii ajung răi în viaţă, din cauza păcatelor pe care le-au deprins de la părinţii lor din copilărie.
De asemenea, copiii trebuie să fie învăţaţi, atât de părinţi şi de naşi, cât mai ales de preot, frica de Dumnezeu, dreapta credinţă, omenia, mila, smerenia, ascultarea şi cunoştinţa Sfintei Scripturi. Trebuie să fie deprinşi de mici cu postul, cu rugăciunea regulată, cu spovedania, cu mila faţă de cei lipsiţi şi respect faţă de toţi oamenii. Rugăciunea, citirea cărţilor bune, ascultarea şi respectul faţă de părinţi, frica de Dumnezeu şi exemplul personal dat de tata şi mama sunt cele mai sigure căi şi mijloace de educare şi creştere creştinească a copiilor.
Sursa: Părintele Ilie Cleopa, Lumina şi faptele credinţei, Editura Doxologia, p. 138-139.
Să vă spun un caz ce s-a întâmplat acum de curând. Au venit doi soţi, o doamnă şi un domn, şi s-au aşezat lângă mine. Erau cu prestanţă, îmbrăcaţi bine. „Domnul părinte, au zis ei, am vrea să vorbim ceva”. I-am luat în casă, că ei aveau un necaz pe care nu-l puteau spune de faţă cu toată lumea.
Când i-am întrebat de unde sunt, mi-au spus: „De la Reghin, domnul părinte”, şi au început a plânge amândoi. Păi, când vezi tu că plâng doi oameni aşa de mari ‒ erau directori de întreprindere amândoi ‒, nu plâng de flori de măr. Ce-i în inima lor, numai Dumnezeu ştie!
‒ Ce-aţi păţit, fraţilor?
‒ Domnul părinte, am avut un singur fecior. L-am învăţat şcoală, a terminat facultatea şi a ieşit inginer la reţele electrice. I-am cumpărat şi maşină. Într-o seară când ne-am întors acasă de la nişte rudenii, am găsit toate uşile deschise, banii luaţi din casă şi maşina furată. După ce-am anunţat poliţia, la trei săptămâni, am aflat că fiul nostru a luat banii din casă şi maşina şi a plecat la Sighişoara, unde s-a însurat fără voia noastră.
Când au auzit părinţii, au crezut că el a luat o fată la nivelul lui. Dacă el era inginer, putea lua o profesoară, o doctoriţă, o farmacistă, o ingineră. Părinţii au luat nişte cadouri şi s-au dus la fiul lor la Sighişoara ca să-l îmbuneze. Dar el se însurase cu o vrăjitoare. Dacă n-a crezut în nimic, dracii şi-au bătut joc de el.
Când a văzut-o pe mama lui, s-a înnegrit la faţă şi a zis: „Ce cauţi aici, scorpie?”. Dar tată-su de colo: „Măi, băiete, dragul tatii, dar mama ta este scorpie?”, la care fiul i-a răspuns: „Taci, nebunule, că-ţi crăp capul!”.
Ia gândiţi-vă, ce-a fost acolo! Cu câtă dragoste au venit părinţii şi cu câtă jertfă, şi cum au trecut ei cu vederea toate relele pe care le-a făcut, iar el tot neascultător a rămas!
Atunci am zis părinţilor:
‒ Cum aţi crescut copilul acesta? Cum l-aţi crescut de când era mic şi a început să zică tată? L-aţi învăţat că Unul este Tatăl din Ceruri şi să zică Tatăl nostru?
‒ Nu, părinte!
‒ Când era la şcoala elementară, l-aţi învăţat Tatăl nostru?
‒ N-a vrut!
‒ L-aţi învăţat Crezul?
‒ Nu.
‒ L-aţi dus la biserică?
‒ N-a vrut.
‒ Când era la liceu, i-aţi dat vreo carte sfântă în mână, Biblia sau Noul Testament?
‒ N-a vrut. Se ducea şi bătea mingea sau pierdea vremea cu alte deşertăciuni.
‒ L-aţi bătut vreodată?
‒ Niciodată.
‒ Dar se ruga vreodată?
‒ Nu, părinte!
‒ Şi cum ai putut dumneata să stai cu copilul în casă fără să-l pui la rugăciune? Nici voi n-aţi avut credintă. Vedeţi acum? Dumneavoastră beţi acum paharul mâniei lui Dumnezeu pe care-l meritaţi.
‒ Părinte, nici noi n-am prea ştiut!
Atunci le-am spus:
‒ Iată ce-aţi cruţat! Aţi cruţat un om demonizat. Zice Scriptura: Calul neînvăţat, se face năsălnic, iar copilul lăsat de capul lui mare scârbă şi ruşine va aduce părinţilor săi. Şi cela ce cruţă varga urăşte pe fiul său. Nu-l iubeşte! Îl urăşte. L-aţi cruţat, iar acum dumneata, care l-ai purtat în pântece şi l-ai crescut, eşti „scorpie”, iar tatăl lui este „nebun”.
Auzi ce lume creşte azi? Şi aceasta este vina părinţilor, că n-au pus mâna pe vargă când a trebuit şi nu i-au spus: „Hai la rugăciune! Hai la biserică! Hai la spovedit! Azi este vineri, este post, nu mânca de frupt! Astăzi este sărbătoare, nu lucra!”. Să ştiţi voi că cea mai înaltă şcoală de rugăciune şi de credinţă în Hristos nu-i în şcoala primară, nici la liceu, nici la facultate; îi în sânul familiei. Cei mai mari profesori de religie aţi rămas tot voi, tata şi mama.
Copilul crescut fără frică de Dumnezeu nu mai ştie ce-i mamă, ce-i tată, ce-i păcat, ce-i moarte, ce-i judecată. S-a trezit ca o fiară. Şi atunci cine o să răspundă în ziua Judecăţii, mai tare ca tata şi mama? L-au avut în braţele lor şi l-au crescut sălbatic şi s-a făcut ca şi o fiară.
Au venit apoi să-l pun la slujbe. Dar n-am putut să-l pun,pentru că trăia în preacurvie cu vrăjitoarea aceea. I-am pus la slujbe numai pe părinţii lui. După vreo două luni mă trezesc cu o telegramă: „Domnul părinte, băiatul nostru a fost electrocutat şi a paralizat şi i s-a legat şi limba. Nu poate vorbi şi este pe moarte la spital. Nu se ştie câte zile mai are”.
Aţi văzut mânia lui Dumnezeu cea dreaptă? L-a ajuns blestemul şi suspinul părinţilor pe acest tânăr rău şi necredincios, căci zice la Psaltire: Dreptatea lui Dumnezeu rămâne în veacul veacului.
V-am spus această istorioară că sunteţi părinţi de copii. Cea mai imperioasă datorie şi cea mai mare, pe care o aveţi voi ăştia căsătoriţi, este să creşteţi copiii în frica şi certarea Domnului.
Sursa: Ne vorbeşte Părintele Cleopa, volumul VIII, Editura Episcopiei Romanului, 1999, pp. 51-54.