De multe ori spunem, că cutare sau cutare este deștept. A făcut una, a făcut alta. Da, el a făcut, dar a făcut el ceva unic, cu adevărat și de neprețuit pentru sufletul său? A făcut el acest lucru? Dacă nu a făcut, atunci unde este logica? Se spune: ‘”El a făcut investiții,,. Bine, a făcut investiții pentru 40-50 ani, dar pentru perioada de mai apoi, a ,,investit,, ceva? El s-a gîndit, că există viață veșnică, că există viață și după moarte, această întrebare el a hotărît-o?Aici se rezumă înțelepciunea, aici se vede cu adevărat omul deștept.
Omul care face totul doar pentru viața de aici, nu este deștept, ci nebun. El se aseamănă nebunului, pe care Însuși Domnul l-a numit astfel în predica sa. După cum am menționat, Domnul l-a numit nebun pe bogatul din pildă, nu pentru că avea mulți bani, pentru că și Avraam era bogat, cel mai bogat de pe vremurile acelea, și necătînd la toate acestea raiul se aseamănă cu sînul lui Avraam, cu îmbrățișările lui. Prin urmare, nu bogăția este rea, ci orînduirea acesteia. Ești tu stăpîn peste bogăție? O administrezi corect? Daca da, bine. Dar dacă ai devenit sclavul bogăției, atunci ai ars.
Dacă nu tu te folosești de ea, ci ea de tine, atunci te distrugi pe tine însuți.
Nu pot să uit o istorioară despre un bogat, milionar, care atunci cănd mă întilnea, îmi spunea:
-Afanasii, vreau ca tu să mă ajuți. Să mă ajuți să fac fapte bune și de folos.
El nu avea copii. Tot promitea și tot amîna:,, Mai am încă timp,,.- spunea el. Timp era, dar din nefericire, timpul a și trecut. Și iată că în una din zile mă întilnesc cu rudele sale, și ele îmi spun:
-A murit unchiul. Dumnezeu sa-l ierte!
Și în acest moment toate au dispărut. Fie le-au luat statul, fie altcineva, dar din urma lui nu a rămas nimic. Și iată că am slujit slujba pomenii de 40 de zile și nimeni nu a venit. Dar el nu avea milioane, ci miliarde, fără să exagerez.
Este oare aceasta înțelepciune? Bine, ai avut conturi bancare în toată Londra. Ai fost sărac și ai devenit bogat, ai fost deștept, mintea ta gîndea de două ori mai repede decît a unui om obișnuit, și totuși ai omis cel mai important…Și cum, așadar, să te numesc rezonabil, dacă nu ai înțeles un lucru atît de simplu?
traducere şi adaptare Olga Armaş
sursa www.pravoslavie.ru/93229.html
Aţi auzit ce suntem? Floare, umbră, vis, pânză de păianjen, umbra norului pe pământ şi altceva nimic. Cu cele mai neputincioase stihii este asemănată viaţa noastră. Nu pune bază că azi eşti sănătos, că eşti frumos, că eşti bogat, că eşti tânăr! Astea sunt umbre şi vise. Viaţa noastră este scurtă. Foarte, foarte scurtă şi trecătoare. Să trăim aici pentru viaţa cea veşnică.
Să trăim pe pământ pentru Ceruri. Să trăim aici pentru Rai, pentru bucuria cea fără de margini care ne aşteaptă dincolo de mormânt! Patru anotimpuri are viaţa noastră. Primăvara este copilăria; vara este tinereţea; toamna este bătrâneţea. Şi iarna, gata, este sfârşitul aproape!
Sursa: Arhimandrit Cleopa Ilie, Îndrumări duhovniceşti pentru vremelnicie şi veşnicie, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2004, p. 163.