Îmbărbătaţi-vă în nevoinţă, nu renunţaţi la ea, chiar dacă întreg iadul s-ar ridica împotriva voastră şi lumea întreagă ar fierbe răutate şi ameninţare şi credeţi: „Aproape este Domnul de toţi cei ce-L cheamă pe El, de toţi cei ce-L cheamă pe El întru adevăr (Ps. 144, 18)”. Amin!
Veniţi mai des la biserica lui Dumnezeu, mai ales când aveţi necazuri este bine să stai undeva, într-un colţ întunecos, să te rogi şi să plângi din tot sufletul. Şi te va va mângâia Domnul, cu siguranţă te va mângâia. Şi să spui: „Doamne, dar eu am crezut că nu mai am nici o ieşire din situaţia mea gravă, dar Tu, Doamne, mi-ai ajutat”.
Stareţul Varsanufie de la Optina, Colecţia Cuvioşi stareţi de la Optina, Editura Doxologia, p. 281;284
De la același sfânt despre mustrarea de sine:
Cum să te mustri pe tine însuţi? Foarte simplu. Conştiinţa va lua dintr-odată cuvântul, te va mustra, iar ţie îţi va rămâne numai să fii de acord cu faptul că ai făcut rău şi să alergi cu smerenie la Dumnezeu, rugându-L să te ierte. Măcar un minut, măcar jumătate de minut, dar trebuie neapărat să te mustri aşa. Datoria ta este să te mustri pe tine însuţi, chiar dacă pentru un timp foarte scurt, iar restul să-l laşi în seama lui Dumnezeu.
Când ne mustrăm pe noi înşine, ne umplem de putere, devenim mai puternici – duhovniceşte, desigur. De ce se întâmplă aşa, nu ştim. Aceasta este legea vieţii duhovniceşti. Aşa cum în viaţa noastră trupească ne întărim forţele cu hrană, aşa şi în viaţa noastră duhovnicească forţele duhovniceşti se întăresc prin mustrarea de sine. (Sfântul Varsanufie de la Optina)
(Ne vorbesc Stareții de la Optina, traducere de Cristea Florentina, Editura Egumenița, 2007, pp. 183-184)
Rugăciunea lui Iisus şi semnul Crucii – arme contra diavolului:
Întreaga lume se află parcă sub influenţa unei puteri, a unei forţe, care stăpâneşte mintea, voinţa şi toate puterile sufleteşti ale omului. O aristocrată mi-a povestit că avea un fiu. Era evlavios, neprihănit… S-a luat cu prietenii şi a devenit necredincios, destrăbălat, ca şi cum cineva îl stăpânea şi îl obliga să facă toate acestea. Evident că aceasta este o forţă străină, o forţă a răului. Izvorul ei este diavolul, iar oamenii sunt doar arme. Acesta este Antihristul care vine în lume…
Omul rămâne parcă fără apărare, cu cât este stăpânit de această forţă a răului şi nu este conştient de ceea ce face… Îl inspiră şi gândul sinuciderii… Dar cum se petrec acestea? Toate acestea se întâmplă pentru că oamenii nu îşi iau cu sine armele, nu au cu sine rugăciunea lui Iisus şi semnul Sfintei Cruci. Nimeni nu se învoieşte să facă rugăciunea lui Iisus şi semnul Crucii: sunt lucruri învechite, antichităţi arheologice care şi-au trăit veacul.
(Sfântul Varsanufie de la Optina, Starețul Varsanufie de la Optina, Editura Doxologia, Iași, 2011, p. 147)
Biruind patimile, dobândim o altă stare, paşaport pentru viaţa veşnică:
Atunci când trecem hotarul unei ţări, avem nevoie de paşaport; tot astfel, biruind patimile, dobândim o altă stare, paşaport pentru viaţa veşnică. Fiecare patimă este îmbolnăvire a sufletului, pentru că invidia, mânia, zgârcenia nu sunt ale trupului, ci ale sufletului. Dacă dăm tămăduire trupului, cu atât mai mult e necesar să tămăduim sufletul bolnav. Anume pentru lupta cu patimile există mănăstirile. De altfel, nici oamenii din lume nu sunt scutiţi de această luptă, dacă vor să se mântuiască. Şi în schitul nostru se duc lupte. Nimeni nu se face dintr-odată despătimit. Cineva vine cu mândrie, altul cu desfrânare, dacă nu trupească, atunci de gânduri, al treilea este atât de rău, încât nu poţi trece pe lângă el fără frică, al patrulea este zgârcit, tremură pentru fiecare bănuţ, astfel încât fără să vrei îţi vine gândul: pentru ce a venit acesta la mănăstire? Al cincilea este lacom, tot timpul vrea să mănânce. „Parcă ai mâncat mai devreme în trapeză?” – i se spune. „Şi ce dacă, puţin a fost pentru mine” – le răspunde şi mănâncă încetişor în chilie, organizându-şi mese şi după amiază, şi la miezul nopţii, ş.a.m.d. În felul acesta stau lucrurile. Aceşti oameni îşi recunosc singuri păcatele şi se căiesc, dar la început îndreptarea se face mai greu. Stareţii încercaţi în cele duhovniceşti îi privesc cu înţelegere: sunt începători, ce poţi aştepta de la dânşii? Dar iată că trec vreo douăzeci şi cinci de ani şi vedem că munca n-a fost zadarnică. Cel lacom a devenit postitor, cel desfrânat, feciorelnic, cel mândru, smerit ş.a.m.d.
În lume puţini cunosc despre aceste lupte. La întrebarea: cum să ne mântuim? – cei mai mulţi răspund: trebuie să ne rugăm lui Dumnezeu pentru mântuire, iar dacă te vei ruga, te vei mântui. Şi nu depăşesc această limită. Dar cu toate acestea rugăciunea nu va mântui pe cel împătimit. Ţelul, unicul ţel al vieţii noastre stă în dezrădăcinarea patimilor şi în înlocuirea acestora prin virtuţi opuse lor. Cel mai bine este să începem această luptă în felul următor: cu toate că ne sunt proprii toate patimile, totuşi unele sunt într-o măsură mai mare, iar altele în una mai mică. Trebuie să determinăm care din ele predomină şi să ne întrarmăm împotriva acesteia. Este imposibil să ducem lupta cu toate patimile deodată: ne vor sugruma. Biruind o patimă, să trecem la dezrădăcinarea alteia ş.a.m.d. Omul care dobândeşte despătimirea primeşte un fel de diplomă cu dreptul de a intra în Împărăţia Cerurilor, se face împreună vorbitor cu îngerii şi sfinţii. Iar celui care nu şi-a biruit patimile, îi va fi cu neputinţă să fie în rai, pentru că va fi reţinut de vămi. (Sfântul Cuvios Varsanufie de la Optina)
(Filocalia de la Optina, traducere de Cristea Florentina, Editura Egumenița, Galați, 2009, pp. 76-77)