Acum, din nefericire, totul s-a întors cu susul în jos şi căsătoria creştină autentică, în care soţul şi soţia cunosc şi îndeplinesc aşa cum trebuie porunca privitoare la relaţia dintre ei, se întâlnește extrem de rar. Chiar şi în familiile ortodoxe soţia este adeseori cap de facto, iar soţul îi e supus.
Se pune întrebarea: dacă soţia este cap, cine ocupă atunci în familie locul lui Hristos şi cine ocupă locul Bisericii? Nu aşa trebuie să fie într-o căsnicie creştină! (…)
Desigur, nu este totul atât de simplu. Nu este suficient ca soţul şi soţia să-şi cunoască rolurile pe care le au în cadrul familiei, ci sunt datori să le şi îndeplinească aşa cum trebuie. Or, cu aceasta avem o foarte mare problemă, fiindcă vremea noastră este o vreme a bărbaţilor slabi şi a femeilor puternice. Acum este foarte greu să întâlneşti un bărbat cu adevărat puternic, responsabil şi grijuliu.
Care sunt cauzele degenerării sexului masculin şi masculinizării celui feminin?
Să începem cu faptul că, înainte, bărbatul pur şi simplu nu-şi putea permite luxul de a fi slab. Viaţa era foarte dură, chiar dacă luăm numai istoria recentă, direct premergătoare revoluţiei bolşevice. 80% din populaţia ţării noastre era alcătuită din ţărani. Un bărbat era obligat să întreţină prin muncă grea o familie întreagă, iar familiile erau foarte numeroase. Ţara noastră era o ţară agrară, ţăranii munceau pământul, arau şi aşa mai departe. Femeile făceau câte şapte, zece copii, îi creşteau, ţineau gospodăria şi îşi ajutau soţii.
După revoluţia bolşevică, situaţia s-a schimbat. Femeile au început să facă studii superioare, să lucreze în domenii în care înainte lucrau numai bărbaţii. După al Doilea Război Mondial, de pe front s-au întors doar o treime din bărbaţi. Femeile au fost nevoite să facă munci bărbăteşti, să-şi crească copiii singure.
Perspectiva asupra rolurilor îndeplinite în familie de bărbat, respectiv femeie, s-a schimbat drastic. Femeile au devenit mai puternice, bărbaţii n-au mai avut aceeaşi autoritate de capi ai familiei ca înainte, deşi în vremea comunismului familiile erau încă trainice.
Vremurile democraţiei, care au venit cu principiul că totul este permis, au dus familia la o totală decădere. Acum, o treime din copiii Rusiei se nasc în afara căsătoriei, aşadar nu au parte de exemplul unei familii complete. Copiii nu văd cum trebuie construite în mod corect relaţiile dintre soţi, cum trebuie repartizate în mod corect rolurile acestora. În familiile în care nu există tată şi mamă nu găseşti o ierarhie corectă. Bărbaţii crescuţi de mame singure sunt aproape toţi „băieţeii mamei”; nu se pot îngriji nici măcar de ei înşişi, cu atât mai puţin de familie.
Parintele Pavel Gumerov, Conflictele familiale: prevenire și rezolvare, traducere din limba rusă de Adrian Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia
Fiecare bărbat trebuie să înţeleagă, o dată pentru totdeauna: în căsnicie nu trebuie să existe luptă pentru poziţia de lider. Casa mea trebuie să fie cetatea mea, cum se spune, nu câmp de luptă. Ca atare, chiar dacă ştii că bărbatul trebuie să fie capul familiei, nu trebuie să dovedeşti asta nimănui cu forţa, adică pe calea „bătăliilor” familiale. Ţipetele, certurile, scandalurile, capriciile sunt arma oamenilor slabi şi la ele recurg foarte frecvent tocmai femeile. Bărbaţilor nu le şade bine să facă scandal.
Singurul mijloc de a arăta cine-i în casă capul este să începi să ai un comportament bărbătesc autentic. Ce aşteaptă de la bărbatul său oricare femeie? Ocrotire, grijă, atenţie. Dacă-i poţi da toate acestea, se va linişti şi va recunoaşte singură statutul tău de cap. Orice femeie, chiar dacă pare puternică şi dominatoare, vrea tocmai asta: să fie femeie, adică să simtă sprijinul soţului, să vadă în el un reazem. Soţul trebuie să fie un zid care ocroteşte soţia şi copiii de furtunile şi restriştile lumii.
Apostolul Petru îi învaţă pe bărbaţi să se poarte cu soţiile lor cum se cuvine unor făpturi mai slabe, făcându-le parte de cinste (I Petru 3, 7). Nu doar soţiile trebuie să-şi cinstească soţii, ci şi soţii trebuie să le cinstească pe tovarăşele lor de viață.
Atunci când femeia are pretenţii, face scandal, are capricii în mod constant, foarte frecvent aceasta este o reacţie emoţională la lipsa de atenţie din partea soţului. Ea caută ocrotire, ajutor, şi nu le primeşte.
(Pr. Pavel Gumerov, Conflictele familiale: prevenire și rezolvare, traducere din limba rusă de Adrian Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, București, 2013, pp. 92-93)