Românii ortodocși urmează numeroase tradiții atunci când are loc o înmormântare. Ceea ce puțin știu însă, este faptul că ele sunt păgâne și nu au nicio legătură cu „regulile” impuse de Biserica Ortodoxă Română.
Coliva, colacul, vinul și capetele se vor aduce în biserică, unde rămân pe parcursul slujbei de înmormântare.
În colivă, colac și capete se aprind lumânări, ce vor arde pe tot timpul slujbei. Coroanele rămân la ușa bisericii. Bărbații trebuie să intre în lăcașul sfânt cu capul descoperit, iar la căpătâiul celui decedat se așază unul sau două sfeșnice, în care cei prezenți aprind lumânări.
Coliva făcută din grâu fiert, îndulcit cu miere sau zahăr, închipuie însuși trupul decedatului, deoarece hrana principală a trupului omenesc este grâul. Ea este totodată o expresie materială a credinței noastre în nemurire și în înviere, fiind făcută din boabe de grâu, despre care Mântuitorul Iisus a spus că sunt simboluri ale învierii trupurilor: „După cum bobul de grâu, ca să încolțească și să aducă roadă, trebuie să fie îngropat mai întâi în pământ și să putrezească, tot așa și trupul omenesc mai întâi se îngroapă și putrezește, pentru ca să învieze apoi întru nestricăciune.” (I Corinteni 15,36).
La organizarea convoiului funerar se obișnuiește ca, lângă cruce, cineva să poarte icoana celui decedat. Atunci când se fac opriri, unii credincioși așază sub carul mortuar sau înaintea acestuia bucăți de pânză albă, numite poduri. Ele reprezintă „vămile văzduhului”, peste care trebuie să treacă sufletul celui decedat, în urcarea sa spre tronul lui Dumnezeu. Tot în aceste momente se împart daruri de pomană și bani celor săraci, spre pomenirea celui răposat.
Există și o altă înțelegere greșită în legătură cu traseul de parcurs de la casa decedatului la biserica și de acolo la cimitir. Toți știu că cel decedat se duce „pe drumul fără întoarcere”. Această expresie înseamnă, în fapt că mortul nu se mai întoarce, evident, acasă. Mulți însă consideră că expresia „drumul fără întoarcere” ar însemna că nu trebuie sub nici un chip să te întorci cu mortul pe același drum. De aici, o serie întreagă de complicații, încercându-se itinerarii greoaie, care consumă timpul și îi supun pe cei îndoliați la parcurgerea pe jos a unor distanțe mari de drum, accentuându-le inutil oboseala. Pentru a evita astfel de situații, cei care se ocupă cu organizarea ceremonialului este bine să se sfătuiască, în prealabil, cu preotul.