Agheasma este apa pe care o împart preoții credincioșilor și provine din limba greacă insemnând „apă sfințită”. Apa este folosită la spălarea fizică, însă este asociată și cu lucrările de curățare spirituală. Credința preotului care o sfințeste asociată cu cea a credinciosului care o primește fac adevărate minuni. Părintele Paul Tudorache de la parohia „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Călărași explică de ce agheasma are puteri miraculoase.
Credinţa preotului care o sfinţeşte, dar şi credinţa omului care o primeşte fac minuni. Aşa spune părintele Paul Tudorache, din parohia “Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Călăraşi. Preotul a explicat pentru “Adevărul” de ce agheasma are puteri tămăduitoare. “Apa sfinţită curăţă şi vindecă trupul credinciosului. Aşadar, te protejează atâta timp cât ai credinţa în suflet, altfel nu are niciun efect. Cu ea se sfinţesc locuinţele, se alungă duhurile rele, iar la sate oamenii stropesc grajdurile animalelor şi ogoarele pentru a fi protejaţi de boli şi ca să aibă recolte bogate. Slujba specială pentru Agheasma mică se săvârşeşte în cursul anului, iar la sărbătoarea Izvorului Tămăduirii, atunci când se sfinţesc apele, rânduiala se uneşte cu cântările Învierii. În multe mănăstiri, de exemplu, pe data de 1 a fiecărei luni se sfinţeşte apa pentru nevoile credincioşilor”, spune părintele Tudorache.
Agheasma nu se alterează
Credincioșii pot să păstreze în casă și câțiva ani apa sfințită fără ca aceasta să se altereze, deoarece în ea sălășluiește harul divin. Cei cu credintă ce beau agheasma se curăță de păcate și primesc har și binecuvântare.
Preoții sfințesc apa în cadrul unei slujbe speciale și aceasta este de doua feluri: agheasma mică atunci când slujba săvârșită este „Sfințirea cea mică a apei” si agheasma mare care se sfințește în ziua de Bobotează, prin slujba numită „Sfințirea cea mare a apei”.
Agheasma mică se face de obicei în zilele de post, deoarece rugăciunea când e unită cu postul are un efect mult mai puternic. Aceasta are proprietatea de a alunga duhurile rele din casele oamenilor, alungă gândurile rele și reglează somnul.
“Agheasma, apa sfinţită prin slujba bisericească, se face când preotul cheama asupra ei puterea Duhului Sfânt, pentru ca ea să aibă puterea a sfinţi viaţa oamenilor şi a naturii înconjurătoare pentru ca ele să capete binecuvântarea Domnului. Apa este simbolul curăţirii sufleteşti, a promovării şi a sfinţirii vieţii. La Botezul Domnului se face agheasma mare, aceasta se ia înainte de anafură, se dă şi celor care sunt opriţi de la Împărtășanie, ca întărire spre nădejdea pocăinţei, a mângâierii şi îndreptării lor pentru viitor. (Constituţiile Apostolice VIII,29)”.
Cea mai de seamă dintre ierurgiile privitoare la lucruri şi, totodată, cea mai frecventă în activitatea liturgică a preotului, este aghiasma sau sfinţirea apei. Ea se săvârşeşte cel mai des, deoarece apa a fost considerată totdeauna ca una dintre cele patru stihii sau elemente constitutive primordiale ale cosmosului (apa, pământul, aerul şi focul) şi este, totodată, elementul natural cel mai util şi cel mai folosit în viaţa casnică şi gospodărească a omului.
Cuvântul grecesc aghiasmă însemnă sfinţire. La noi, prin acest termen se înţeleg atât apa sfinţită, cât şi slujba sfinţirii. Aghiasma mică se mai numeşte şi sfeştanie (cuvânt slavon), care înseamnă luminare sau slujba luminării, pentru că la început se înţelegea prin el numai Aghiasma cea Mare, care se săvârşeşte la Bobotează, sărbătoare care se mai numeşte şi ziua luminilor sau a luminării, deoarece în această zi se botezau odinioară catehumenii.
Aghiasma mică se săvârşeşte în Biserică şi prin case, iar uneori chiar la râuri şi fântâni (izvoare), în grădini, ţarine sau în orice loc curat şi cuviincios, la cererea şi trebuinţa credincioşilor.
În Biserică, Aghiasma mică se săvârşeşte de regulă la fiecare zi întâi a lunii, mai ales la 1 august (începutul postului Adormirii Maicii Domnului), 1 septembrie (începutul anului bisericesc), precum şi în Vinerea din Săptămâna Luminată (Izvorul Tămăduirii).
Originea obiceiului de a face sfinţirea apei la fiecare început de lună nouă trebuie căutată în dorinţa Bisericii de a înlocui, printr-un serviciu religios creştin, obiceiurile păgâneşti de la serbările lunilor noi, pe care le-au preluat şi creştinii şi împotriva cărora au luptat unii dintre Sfinţii Părinţi şi unele din sinoade.
În unele părţi (ca de exemplu, în Bucovina), sfinţirea mică a apei se face şi în ziua injumătăţirii Praznicului Cincizecimii (adică miercuri în săptămâna a patra după Paşti), pentru că atunci ar fi vorbit Domnul cu samarineanca despre apa cea vie, la puţul lui Iacov (Ioan 4, 5-38), precum şi la unele sărbători mari, la hramul bisericilor şi în Lunea Paştilor. În biserici, aghiasma se face de obicei după Sfânta Liturghie, fie la sfarşitul Utreniei, fie chiar după Cântarea a 6-a a Canonului Utreniei, ca în Săptămana Luminată (în Lunea Paştilor sau în Vinerea Izvorului Tămăduirii).
În case (sau la râuri şi izvoare), sfinţirea apei se săvârşeşte ori de câte ori cer credincioşii. Se obişnuieşte mai ales în zilele de post: miercuri şi vineri dimineaţa (uneori, şi luni), pe nemâncate, şi de preferinţă în cursul posturilor de durată (de exemplu, în prima şi în ultima săptămână din Postul Mare), apoi la datele din cursul anului indicate mai sus (1 august, Vinerea Izvorului Tămăduirii), precum şi în anumite momente şi ocazii din viaţa casnică a omului (ca de exemplu, la mutarea în casă nouă sau la inaugurarea ei, la sfinţirea fântânii şi a izvoarelor, a icoanelor, a cimitirului etc.).
Sursa: Preot Prof. Dr. Ene Braniște, Liturgica specială, Editura Lumea Credinței, București, 2008, pp. 367-368.