Părinte, ce înseamnă “Rai bun”?
-Adică să mergi cu bine în Rai.
-Dar oare nu se poate înţelege: “Să mergi în Raiul cel bun”?
– Ai auzit tu vreodată vorbindu-se de raiul cel rău? Oricum, pentru a merge cineva în Raiul cel dulce, trebuie să mănânce aici multe amărăciuni, ca să primească în mână paşaportul încercărilor. Dacă ai şti ce se întâmplă la spitale! Ce drame! Ce durere are lumea! Câte mame, sărmanele, nu fac operaţii, se gândesc la copilaşii lor şi sunt cuprinse de nelinişte pentru întreaga lor familie! Câţi familişti nu au cancer, fac radioterapie şi se chinuiesc! Să nu poată lucra şi să aibă de plătit chirie şi o mulţime de alte datorii! Unii sunt sănătoşi şi nu o pot scoate la capăt, cu cât mai mult atunci când cineva este bolnav şi se sileşte să lucreze pentru a putea face fată cât de cât la îndatoririle lui! Cu adevărat, m-au copleşit problemele oamenilor. Câte nu aud în fiecare zi! Mereu suferinţe, mereu greutăţi! Toată ziua îmi este gura amară, iar seara cad de oboseală şi, flămând fiind, mă întind puţin ca să mă odihnesc. Simt multă oboseală trupească, dar şi o pace lăuntrică.
– Părinte, boala ajută întotdeauna?
– Da, întotdeauna ajută. Bolile îi ajută pe oameni să-şi “ispăşească” păcatele, atunci când nu au virtuţi. Sănătatea este un lucru mare, dar binele pe care îl pricinuieşte boala nu-l poate dărui sănătatea. Un bine duhovnicesc. Boala este o binefacere foarte mare, într-adevăr foarte mare! Îl curăţă pe om de păcat şi de multe ori îi asigură chiar şi răsplată. Sufletul omului este ca aurul, iar boala este ca focul care-l curăţă. Vezi că şi Hristos i-a spus Apostolului Pavel: “Puterea Mea se desăvârşeşte în slăbiciune”. Cu cât mai mult se chinuieşte omul de vreo boală, cu atât mai mult se curăţă şi se sfinţeşte, ajunge numai să facă răbdare şi s-o primească cu bucurie.
În unele boli este nevoie numai de putină răbdare. Şi pe acestea le îngăduie Dumnezeu ca să-i îndrepteze omului unele cusururi şi să-i dăruiască putină răsplată. Pentru că boala trupească ajută la vindecarea bolii duhovniceşti. O neutralizează cu smerenia pe care o aduce. Dumnezeu pe toate le pune în valoare spre binele nostru. Tot ceea ce el îngăduie este pentru folosul nostru duhovnicesc. Ştie de ce anume are nevoie fiecare din noi şi ne dă vreo boală, fie ca să ne răsplătească, fie ca să plătim păcatele.
Răsplata cerească primită prin suferirea bolii
– Ce face mama ta?
– Nu se simte bine, Părinte. Din când în când îi creşte foarte mult temperatura şi atunci îşi pierde cunoştinţa. Pielea i se umple de răni şi în timpul nopţilor o dor.
– Iată, astfel de oameni sunt mucenici. Şi chiar dacă nu sunt mucenici desăvârşiţi, sunt pe jumătate.
– Toată viata ei a fost o suferinţă, Părinte.
– Pentru aceasta răsplata ei va fi îndoită. De câte bunătăţi are a se desfăta! Raiul îl are deja asigurat. Atunci când Hristos vede că cineva poate suporta o boală grea, i-o dă astfel încât prin putina suferinţă din această viată pământească, să primească răsplată multă în cea cerească şi veşnică. Suferă aici, dar va fi răsplătită acolo, în cealaltă viată, pentru că există şi Rai, există şi răsplătire.
Astăzi o femeie ce suferă de rinichi şi de ani de zile face tratament pentru purificarea sângelui, mi-a spus: “Părinte, faceţi, vă rog, semnul Crucii pe mâna mea. Venele îmi sunt numai o rană şi nu mai pot suporta să fac acest tratament”. “Aceste răni, i-am spus, în cealaltă viată vor fi nişte diamante mai preţioase decât diamantele din această lume. De câţi ani faci acest tratament?”. “De doisprezece ani“, mi-a spus. “Adică ai dreptul la o pensie redusă”, i-am spus din nou. După aceea îmi arată o rană la cealaltă mână şi îmi spune: “Părinte, rana aceasta nu se închide şi se vede osul”. “Da, dar de acolo din rană se vede cerul, îi spun. Mă rog ca Hristos să-ţi dea răbdare şi să-ţi mărească dragostea pentru El, ca să uiţi de durere. Desigur există şi altă rugăciune pentru a alina durerile, dar atunci se micşorează şi răsplata cea mare. Prin urmare rugăciunea de mai înainte este mai bună”. Şi astfel s-a mângâiat mult, sărmana.
Atunci când trupul suferă, sufletul se sfinţeşte. Boala face să ne doară trupul, această casă a noastră făcută din pământ, dar astfel se va bucura mult stăpânul ei, adică sufletul nostru, în palatul ceresc pe care ni-l pregăteşte Iisus Hristos. De această înţelegere duhovnicească, care este iraţională pentru oamenii lumeşti, mă bucur şi eu şi mă fălesc pentru neputinţele trupeşti pe care le am. Iar singurul lucru la care nu mă gândesc este că aş putea avea din ele răsplată cerească. Şi-mi dau seama că astfel plătesc nerecunoştinţa mea fată de Dumnezeu, pentru că nu am răspuns la marile Lui daruri şi faceri de bine. Iar aceasta pentru că în întreaga mea viaţă toate sunt o petrecere; şi călugăria şi bolile prin care trec. Dumnezeu îmi face numai îngăduinţe şi pogorăminte. Rugati-vă să nu-mi plătească cu acestea în viata aceasta, pentru că atunci va fi vai de mine. Mare cinste mi-ar face Hristos dacă mi-ar da să sufăr şi mai mult pentru dragostea Lui, numai să mă întărească ca să pot răbda, şi nu vreau răsplată.
Atunci când omul este cu desăvârşire sănătos nu este bine. Este mai bine să aibă ceva.Cât de mult m-am folosit eu din boală, nu m-am folosit din toată asceza pe care am făcut-o până astăzi. De aceea spun, dacă cineva nu are îndatoriri, să prefere bolile în locul sănătăţii. Când omul este sănătos devine dator, iar când este bolnav şi înfruntă boala cu răbdare, are de primit. Atunci când eram în viata de obşte a venit odată la mănăstire un episcop sfânt, foarte bătrân, pe nume Ierotei, care pustnicea în Schitul Sfânta Ana. La plecare, voind să se urce pe catâr, i s-au ridicat puţin pantalonii şi i s-au văzut picioarele umflate. Părinţii care au mers să-l ajute, le-au văzut şi s-au înfricoşat. Acela însă a înţeles şi le-a spus: “Acestea sunt cele mai preţioase daruri pe care mi le-a dat Dumnezeu. Şi îl rog să nu mi le ia înapoi”.
Din Cuviosul Paisie Aghioritul, Viața de familie, Editura Evanghelismos, București, 2003, p. 157