Din istorisirea Sfintei Teodora aflăm ordinea vămilor. Astfel, pe calea cerului, mergând spre răsărit, sufletul întâlneşte:
Prima vamă unde duhurile rele, după ce au oprit sufletul însoţit de îngerii cei buni, îi înfăţişează păcatele sale cele cu cuvântul (vorbă deşartă, flecăreală, obscenităţi, batjocuri, luare în râs a lucrurilor sfinte, cântece deocheate, înfierbântare la râs şi altele de acestea).
A doua vamă este cea a minciunii (minciuna de orice fel, călcarea de jurământ, luarea în deşert a numelui lui Dumnezeu, ascunderea păcatelor înaintea duhovnicului, etc).
A treia vamă este cea a calomniei (vorbirea de rău, înjosirea aproapelui, ocara, batjocura, toate însoţite de uitarea propriilor greşeli şi păcate).
A patra vamă este a lăcomiei (beţia, mâncarea între ospeţe şi în ascuns, uitarea rugăciunii la masă, nerespectarea postului, saţiul, desfătările, precum şi toate felurile de gastrolatrie).
A cincea vamă este a leneviei (lenevire la slujbe şi la rugăciuni, lăsarea pe tânjeală la lucru şi altele asemenea).
A şasea vamă este aceea a furtului (tot soiul de furturi, pe ascuns sau pe faţă).
A şaptea vamă este cea a zgârceniei şi a iubirii de bani.
A opta vamă este cea a cămătăriei.
A noua vamă este cea a înşelătoriei (judecăţi false, măsuri false şi alte înşelătorii).
A zecea vamă este cea a geloziei.
A unsprezecea vamă este cea a mândriei (încăpăţânare, mândrie, părere de sine, nesupunere faţă de părinţi, cler, superiori şi neascultări).
A douăsprezecea vamă e aceea a mâniei.
A treisprezecea vamă e cea a răzbunării.
A patrusprezecea vamă este cea a uciderii.
A cincisprezecea vamă este aceea a magiei (vrăji, amestec de otrăvuri, farmece, invocarea dracilor).
A şaisprezecea vamă este aceea a necurăţiei (gânduri, dorinţe şi fapte necurate, preacurvie, visuri necurate, pofta trupului, priviri voluptoase şi pipăiri necurate).
A şaptesprezecea vamă este aceea a preacurviei (necredinţa în căsătorie, căderea în păcatul curviei a persoanelor afierosite (consacrate) lui Dumnezeu.
A optsprezecea vamă este cea a sodomiei (împreunări împotriva firii, incest).
A nouăsprezecea vamă este cea a ereziei (false raţionamente asupra dreptei credinţe, lepădarea de credinţa ortodoxă, hulirea, blasfemia).
A douăzecea vamă, şi ultima, este cea a nemilostivirii, a urii, a cruzimii.
Trecerea vămilor are loc în a treia zi după moarte.
Sfântul Episcop Macarie scrie: „Învăţătura Bisericii despre vămi este aceeaşi pretutindeni, mai ales între Dascălii credinţei din secolul al IV-Iea, iar acest fapt mărturiseşte netăgăduit că această învăţătură a fost transmisă de către Sfinţii secolelor anterioare şi îşi are originea în Tradiţia Apostolică” (Teologia dogmatică ortodoxă, tom. V, pp. 85 – 86).
În Pateric ava Teofil zice: Ce fel de frică și cutremur și nevoie avem să vedem când sufletul se desparte de trup! Că vine la noi oaste și putere de la stăpânirile cele potrivnice, stăpânii întunericului, stăpânitorii vicleșugului și începătoriile și stăpâniile, duhurile răutății, și că la judecată îl țin pe suflet, aducând asupra-i toate păcatele lui cele întru știință și cele întru neștiință, de la tinerețe până la vârsta la care a răposat. Deci stau parându-1 de toate cele făcute de dânsul. Ce fel, dar, de cutremur socotești că are sufletul în ceasul acela, până ce va ieși hotărârea și i se va face slobozenia lui? Acesta este ceasul nevoii lui, până ce va vedea ce sfârșit va lua el. Și iarăși dumnezeieștile puteri stau în preajma feței celor potrivnici și ele aducând cele bune ale lui. Ia seama, dar, că sufletul stând la mijloc cu multă frică și cutremur stă până ce judecata lui va lua hotărâre de la Dreptul Judecător”.
Părintele Mitrofan, Viața repausaților noștri și viața noastră după moarte, Editura Credința strămoșească