Omul acestei lumi ține să fie foarte bine informat și consideră asta ca pe o mare virtute. Dictonul: „informația stăpânește situația” are putere de literă de lege pentru urmașul lui Adam, cel care a ales să primească de la Eva un pont pe care acesteia i-l vânduse șarpele, în timpul unui scurt interviu luat în grădina raiului. Ispita aceasta, de a te lăsa condus de știrile care ajung până la tine, nu este doar asupra celor din lume, ci și asupra celor ce se știu a fi din Biserică și care cred despre dânșii că pot împlini poruncile lui Dumnezeu, acționând doar după ce „se informează bine”. Nu întotdeauna a te informa „bine” coincide cu a cunoaște adevărul. Haideți să luăm un caz real și să vedem, mai întâi, cum arată știrea, apoi să cercetăm ce este dincolo de ea. E vorba despre un caz care nu a ajuns încă la urechile jurnaliștilor noștri, încât le-o voi lua înainte și îl voi prezenta eu, în maniera în care astfel de subiecte sunt prezentate de presa avidă de senzațional. Apoi, îmi dau singur și dreptul la replică.
Mai întâi știrea…
Titlul știrii ar putea fi ceva de genul: „Incredibil: un călugăr merge în fiecare seară la prostituate! Scandalizați, oamenii Bisericii cer episcopului să ia măsuri”. Urmează știrea:
«Șoc printre cetățenii orașului. De mai multă vreme, un călugăr pe numele Vitalie și-a făcut un obicei de a merge în fiecare seară la câte o prostituată. Cel ce ar trebui să fie un model de viețuire creștină, cu banii pe care îi câștigă muncind prin oraș, este văzut intrând la câte una dintre femeile recunoscute pentru ușurința cu care se oferă „bărbaților generoși”. Din informațiile culese pe teren de reporterii noștri care au investigat cazul, Vitalie, la cei 60 de ani ai săi, are obiceiul de a intra în fiecare noapte la câte o altă femeie, iar după ce intră pe la toate, o ia de la capăt. Niciuna dintre femei nu a dorit să declare ceva despre ineditul lor client, cu excepția uneia, care a declarat că acest călugăr nu s-ar atinge deloc de dânsa, ci doar ar plăti-o ca să se odihnească în acea noapte, în timp ce el se roagă într-un colț al camerei. Curios este faptul că, la scurt timp după ce a făcut această declarație, femeia a început să aibă manifestări ca ale unei posedate, fapt ce i-a făcut pe vecinii săi să declare că „e pedeapsa lui Dumnezeu pentru că a spus minciuni despre acel călugăr, cum că nu s-ar fi atins de ea”.
Deși a refuzat să facă vreo declarație despre scandalosul său obicei, unul dintre reporterii care l-au urmărit timp de mai multe zile a surprins, cu camera ascunsă, un dialog între Vitalie și cei ce îi reproșează comportamentul. „Du-te, ticălosule, că te așteaptă desfrânatele!”, a strigat unul dintre bărbați, scuipând asupra lui. Imperturbabil, călugărul nu a reacționat la aceste provocări, nici nu a negat faptele sale. La un moment dat, la insistențele celor ce-l ocărau, a răspuns: „Oare nu sunt și eu om trupesc, ca toți oamenii? A zidit cumva Dumnezeu pe monahi fără trupuri? Cu adevărat, și călugării sunt oameni”. Mai împăciuitor, unul dintre cei de față i-a dat lui Vitalie și o soluție la problema lui: „Părinte, ia-ți de soție pe una dintre aceste desfrânate și leapădă călugăria, ca să nu se hulească prin tine cei ce poartă haină monahală!”. Vizibil iritat, de data aceasta, replica lui Vitalie a venit prompt: „Nu, nu, n-am să vă ascult pe voi! Căci ce fel de bine îmi va fi de voi lua femeie, să trebuiască să mă îngrijesc de dânsa, de copii și de casă și să-mi petrec zilele în griji și în osteneli?… Dar, pentru ce mă judecați voi? Oare veți răspunde pentru mine înaintea lui Dumnezeu? Mai bine îngrijiți-vă fiecare de voi, iar pe mine lăsați-mă, pentru că doar Dumnezeu este Judecătorul tuturor și El va răsplăti fiecăruia după faptele lui”.
Surse din interiorul Bisericii ne-au confirmat că faptele acestui călugăr iubitor de bordel, nu de mănăstire, au ajuns și la urechile ierarhului, care însă nu a luat nicio măsură în privința sa, deși consilierii săi l-au avertizat că lumea se smintește și faptele acestui nevrednic purtător de sutană afectează serios credibilitatea Bisericii.»
…apoi Adevărul
Nu-i așa că o astfel de știre, despre un călugăr din zilele noastre, v-ar sminti strașnic? Mai ales că există dovezi de necontestat, care susțin cele afirmate, inclusiv o filmare prin care respectivul își recunoaște faptele sale și admite că nu vrea să renunțe la a frecventa femei ușoare. Ei bine, chiar dacă cele de mai sus chiar așa s-au întâmplat, nu despre fapte din zilele noastre este vorba, ci despre cele făcute în Alexandria de către un sfânt care a trăit acum aproape 14 secole, pe vremea unui alt mare sfânt, Ioan cel Milostiv, Patriarhul Alexandriei. Acest călugăr este trecut în calendarul creștin ortodox, cu numele Cuviosul Vitalie Monahul.
De ce este sfânt? Pentru că, într-adevăr, el nu se atingea deloc de femeile desfrânate, ci le plătea ca în acea noapte să nu păcătuiască. Multe dintre ele, văzându-l cum se roagă și cum primește atâtea ocări și umilințe pentru ele, au renunțat la a se mai prostitua, ba chiar unele s-au călugărit, pocăindu-se de faptele lor. Despre ce se întâmpla când intra Cuviosul la ele, aceste femei aveau interdicție să vorbească, cea care a spus lumii că Vitalie nu se atinge deloc de ele s-a îndrăcit și a rămas în această stare până la moartea acestui smerit călugăr. Sfântul Vitalie e modelul omului care își asumă toată ocara lumii, ba chiar și a unora din Biserică, doar pentru a salva suflete ce par a fi pierdute. Doar după moartea sa s-a aflat și adevărul – până atunci, oamenii care l-au cunoscut l-au tratat prin prisma „știrilor” despre el. Singurul care nu a căzut în capcana de a judeca a fost chiar Patriarhul Alexandriei, Ioan cel Milostiv, cel ce a răspuns pârâșilor lui Vitalie cu aceste cuvinte: „Încetați de la osândire și mai ales pe monahi să nu-i osândiți. Oare nu știți de un lucru ce s-a făcut altădată, la întâiul Sinod din Niceea, cu fericitul împărat Constantin, când oarecare din episcopi și clerici au scris unul asupra altuia lucrurile cele rele? Iar el, poruncind să aducă o lumânare aprinsă și, necitind scrisorile acelea, le-a ars, zicând: «Chiar de aș fi văzut cu ochii mei pe vreun episcop, preot sau monah în vreun lucru de păcat, l-aș fi acoperit cu haina mea, ca nimeni altul să nu-l vadă pe el greșind»”.
Morala? Cel mai sănătos lucru este să nu judeci pe nimeni, pentru absolut nimic, chiar și dacă vei vedea ceva strigător la cer, cu proprii ochi. Vom avea mari surprize la Judecata de Apoi, când multe dintre lucrurile pe care noi le „știm” vor fi spulberate „precum se împrăștie fumul și precum se topește ceara de la fața focului”. De voim, în spatele oricărei „știri” putem afla nu un adevăr, ci Însuși Adevărul. Depinde ce alegem: să fim niște oameni „informați” sau să ne adâncim, cu dragostea lui Dumnezeu, în nesmintitoarea cunoaștere cu inima a celuilalt.
Pr. Constantin Sturzu