Dacă reuşeşti să faci ca suflarea să-și fie rugăciune, vei respira încă din viaţa aceasta mireasma Raiului.
Respiraţia să-ţi devină ca Numele lui Dumnezeu pe Care Îl inspiri şi Îl expiri, şi astfel vei pregusta din Împărăţie.
Rămâi conştient că eşti sub privirea Lui şi vei vedea lumea într-o altă lumină.
Te mişti în lumea Lui şi de la El ai mişcarea – iar de tine, cu harul Lui, depinde pacea inimii tale.
Vezi Crucea, însă nu uita niciodată Învierea.
Nu-i judeca pe ceilalţi: căci recunoscându-le adesea defectele şi lipsurile, îi judeci.
Nu observa niciodată pe cei care se roagă atunci când eşti în biserică. Nu-ţi întoarce privirea de la Cel pe Care Îl contempli.
Lumânările, tămâia şi cântarea sunt mijloace de a înainta spre scopul comun, dar nu face din acestea singura cale spre pacea lui Hristos.
Bucură-te în cântare, însă nu te înălţa şi nu crede că frumuseţea vine din vocea ta. Ea nu poate pogorî decât de la Cel care este preamărit prin cântare.
Când rugăciunea ta va fi adevărată, nu vei mai fi preocupat să ştii cum să te rogi.
Să stai dinaintea lui Dumnezeu şi să nu mai spui nimic: iată rugăciunea ultimă.
Celălalt este tocmai Hristos pe Care pretinzi că Îl iubeşti.
Nu uita că tăcerea este „limbajul veacului ce va să fie” (Sfântul Efrem Sirul).
Fie ca frumuseţea să fie temeiul faptelor tale, însă nu dispreţui ceea ce smerenia şi sinceritatea Îi oferă lui Dumnezeu cu simplitate.
De uiţi că toată această frumuseţe din Biserică Îi este oferită doar Dumnezeului Întreit Unul, ar fi de dorit să te rogi smerit în întunecimea unei peşteri, dinaintea lui Dumnezeu.
Dumnezeu a grăit şi în toate formele de tăcere. Învaţă să taci în El.
Rămâi în tăcere atunci când poţi, însă vorbeşte atunci când riști să îi jignești pe ceilalţi cu muţenia ta.
Semnul Crucii te numără printre prietenii lui Hristos. Este o lucrare sfântă pe care nu trebuie să o faci cu neglijenţă.
Orice rugăciune este dialog. Încetează să te asculţi vorbind lui Dumnezeu!
Nu fi sinistru sub pretextul de a fi evlavios. Prin bucurie străluceşte Împărăţia.
Cântă atunci când nu te poţi ruga şi umple-ţi inima de cântări şi de psalmi pentru zilele de uscăciune.
Citeşte viaţa sfinţilor şi măsoară cărarea care duce la Împărăţie şi îndepărtarea ta de aceasta.
Nu te poţi îndoi decât de tine însuţi. Valul nu poate nega oceanul.
Nu te complace în aşteptarea exaltată a unei minuni pentru a merge mai departe. Prima minune este că ai credinţă. A doua minune este că reuşeşti să o păstrezi în pofida mediocrităţii tale.
Nu căuta semne în tot ceea ce te înconjoară. Singurul semn de care ai cu adevărat nevoie este cel al celor trei zile în mormânt şi al Învierii.
El este întotdeauna acolo, chiar şi atunci când tu eşti absent din rugăciunea ta.
Totul apasă atât de greu pe umerii tăi, îți spui. Însă nici măcar întreaga omenire nu are pe umeri greutatea Crucii pe care El a purtat-o până la Golgota.
Fii bunul samaritean atunci când poţi. Nu ţine cont de oameni care te-ar putea judeca. El a stat la aceeași masă cu prostituatele şi cu vameşii.
Nu uita scopul şi mergi sigur, cu paşii mici ai fiecărei zile: ei duc, cu siguranţă, în Împărăţie.
Cere-I puterea de a cere cu credinţă.
Ar fi bine să te opreşti şi să priveşti drumul străbătut. Căci drumul este fiecare pas care te îndepărtează de tine şi te apropie de Împărăţie.
Dacă te opreşti în drum, nu vei mai fi pe Cale. Noi suntem paşi neîncetați în zi şi noapte, iar nu borne în întunericul lumii.
Roagă-te pentru singura biruinţă care contează: cea asupra ta şi asupra păcatului.
Poţi geme şi poţi să te plângi. Poţi chiar şi să te revolţi. Psalmii să-ţi izvorască de pe buze, precum plângerile tale. Dumnezeu ascultă şi te înţelege.
Ceea ce percepem ca surditate a lui Dumnezeu nu înseamnă decât faptul că noi nu Îl ascultăm, iar părăsirea Lui este, în realitate, doar intenţia noastră de a vedea lumea evoluând numai după cum vrem noi.
Tăcerea lui Dumnezeu vine din marea noastră neputinţă de a auzi altceva în afară de egoismul nostru materializat în realitatea unei lumi deşarte.
Nu cere altora să se roage pentru tine dacă tu, în acest timp, continui să păcătuieşti.
Sfânta Scriptură spune că Împărăţia nu vine să şocheze minţile, căci ea este înlăuntrul nostru.
Intră mai des în tine însuţi şi ieşi strălucind de ceea ce vei fi primit.
Pacea nu este linişte, ea este certitudine, răbdare şi aşteptare în dorirea arzătoare a Împărăţiei.
Nu ne jucăm cu Dumnezeu, El nu este jucăuş: El este drept. Iar biruinţa Lui constă în înfrângerea de pe Cruce.
Când eşti la pământ, nu te mai uita la ceea ce te-a făcut să cazi, ci la mâna Lui întinsă.
Cultivă prietenia sfinţilor lui Dumnezeu. Fă-te casnicul lor. Ei vor fi alături de tine la vreme de întristare.
Dumnezeu Îşi arată prietenia prin sfinţi. Ea este mare, imensă şi de fiecare dată diferită. Fiecare zi să te facă să descoperi prin sfinţi un nou chip al prieteniei cu Dumnezeu.
Lui Dumnezeu Îi place să nu urăşti pe nimeni. Fugi de ură ca de întuneric.
În fiecare zi de pe pământ împărtăşeşte-ţi viaţa şi rugăciunea cu un sfânt prieten al lui Dumnezeu.
În încercare, lasă-l pe sfânt să poarte cu tine greutatea – pentru a o face mai uşoară.
Nu deznădăjdui la vederea distanţei dintre idealul tău şi mediocritatea ta. Printr-un singur cuvânt adevărat, tâlharul cel bun a primit imediat mila, iertarea şi mântuirea.
Ridică-te iarăşi. Această cădere, cu harul Lui, poate fi cea din urmă!
Ieri, astăzi şi de-a pururi El este Acelaşi. Noi, cei care-L urmăm, suntem oare cu adevărat conştienţi de faptul că El este cu noi până la sfârşitul veacurilor?
Claude Lopez-Ginisty