Iubirea cea adevărată şi neschimbătoare, care ne este poruncită de Dumnezeu, poate să fie pusă în lucrare şi să aducă roade. Toate cele din jurul nostru sunt curgătoare, nestatornice şi se mişcă continuu. Ce anume rămâne neschimbat în societate, în înrudirile şi în colaborările dintre oameni? Numai în căsătoria legiuită stăpâneşte dragostea curată şi dezinteresată, deoarece, potrivit poruncii dumnezeieşti, „ceea ce Dumnezeu a unit, nimeni nu trebuie să despartă”.
Unitatea celor doi soţi a fost consacrată de la începutul zidirii. Nu există greşeli în creaţie, de vreme ce Sfânta Scriptură mărturiseşte că „a privit Dumnezeu toate câte a făcut şi, iată, erau bune foarte”. Dumnezeu a prevăzut căderea omului şi modul înmulţirii lui şi de aceea a impus unitatea celor doi întru unul, pentru ca să fie ţinut ipostasul vieţii prin iubire. Acel „iar femeia bărbatului de la Domnul se rânduieşte” (Pilde 19, 14) se referă la credincioşi, în care este pusă în lucrare voia Lui. În Vechiul Testament Dumnezeu i-a condus pe credincioşii Săi slujitori la unitatea adevăratei căsătorii şi le-a prezentat-o ca model, în cea mai de jos lipsă de învăţătură şi neştiinţă care domnea în vremurile de atunci.
Oriunde există iubire înlăuntrul căsătoriei, niciun fel de pericol (zguduitură) nu va putea să o influenţeze, nici chiar socrii! Am silit, dacă ni se permite expresia, pe unii soţi ideali la o vârstă matură să ne lămurească din propria lor experienţă care este elementul necesar al căsătoriei, şi nu ne-au ascuns ce este dragostea. Doamne de neam bun ne-au descoperit, de asemenea, că: „Pe noi, ca femei, nimic altceva nu ne linişteşte şi nu ne aduce pacea, decât simţirea că soţul nostru ne iubeşte cu adevărat, numai pe noi. Din păcate, ca femei, suntem suspicioase, influenţate fiind de mediu”.
Este nevoie de atenţie în faţa înrâuririi, ca să nu spun impunerii, părinţilor şi a mediului, de unde şi socrii au primit un nume rău. După căsătorie, îi sfătuim pe bărbaţi şi pe femei să înlăture amestecurile părinţilor sau influenţa oricăror altora, care este pornită spre distrugere.
***
Dacă soţii ar împărţi creştineşte, deopotrivă, greutatea vieţii lor, oamenilor le-ar fi uşor să trăiască şi pe pământ, dar întrucât soţii – unul sau amândoi – sunt deseori îndărătnici, bunăstarea noastră pământească se dovedeşte a fi şubredă.
După cum se află însemnat în istorisirile vechi, Sfântul Mucenic Iustin zice că Domnul nostru Iisus Hristos, în vremea vieţii Sale pământeşti, făcea pluguri şi juguri, arătând prin asta că oamenii trebuie să se ostenească şi să poarte greutăţile cu dreptate şi deopotrivă cu ceilalţi, aşa cum boii înjugaţi poartă jugul lor, deopotrivă: dacă unul dintre cei doi rămâne în urmă, celuilalt îi este mai greu. Dacă soţii ar împărţi creştineşte, deopotrivă, greutatea vieţii lor, oamenilor le-ar fi uşor să trăiască şi pe pământ, dar întrucât soţii – unul sau amândoi – sunt deseori îndărătnici, bunăstarea noastră pământească se dovedeşte a fi şubredă. (Sfântul Ambrozie de la Optina)
La treburile casei este dator să ia parte fiecare membru al familiei, şi cea mai deplină fericire familială poate fi atinsă numai atunci când toţi îşi îndeplinesc cinstit îndatoririle. (Sfânta Muceniţă Alexandra, Împărăteasa Rusiei)
Sursa: Doxologia.ro