Nu patima în sine este primejdia cea mai mare, ci faptul că tu eşti inconştient, că tu vrei mai departe să te îndulceşti de ea, nu lupţi ca să o dobori, ca să te aşezi pe poziţie. Atunci te ajută harul când te aşezi pe poziţie. Când nu lupţi şi te complaci în patimă, atunci te faci casă de draci şi vin fel de fel de duhuri şi de farmece.
Dar dacă eşti foarte stăpânit de un păcat şi îţi pare rău şi te aşezi pe poziţia bună împotriva păcatului, atunci îţi ajută harul. Dacă nu te aşezi pe poziţia de luptă şi te simţi bine în cloaca aceea, atunci harul nu te ajută. Şi farmecele se prind la anumite persoane, se constată. Uite, eu sunt de 50 de ani în mănăstire şi n-am văzut, n-am prea văzut în mănăstire farmece reuşite. Dar, în schimb, vine lumea fermecată!
Sunt aici, în Dobrogea, de 20 de ani şi, spuneam şi altora, n-am văzut ca aici atâta lucrare de duhuri rele, de farmece. Stăpâniţi de farmece, îi leagă ca să nu se însoare sau ca să nu mai fie buni ca potenţă bărbătească. Însă se şi vindecă pe rupte – datorită rugăciunilor – căsătoriile care sunt lovite de aceste duhuri. Vin şi se plâng: “Doamne, iartă-mă! Scapă-mă!”. Scapă pe o bucată de vreme. Dar dacă nu se astâmpără… Că a spus Mântuitorul în Evanghelie: “Ieşi din el şi să nu mai intri! Să nu mai intri în el!”. Pentru că duhurile rele se tânguiesc, sunt întristate şi se gândesc: “Ce bine era!”. Pentru că iar începi să cedezi, nu te-ai stabilit pe poziţie de dezinfectare cu îngerii lui Dumnezeu, te-ai lăsat la voia întâmplării, iar duhurile rele intră din nou.
Sursa: Arhim. Arsenie Papacioc, Cuvânt despre bucuria duhovnicească, Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2003, p. 170-171.
Așa păcătos cum ești, Dumnezeu e cu adevărat Multiubitor. Pentru că Îl recunoști, Multmilostiv și Iertător, te va căuta El, te va găsi, te va îmbrățișa, te va lua pe umerii Lui (Matei 18, 13), te va duce la stână și te va iubi mai mult decât pe alte oi, pentru că tu, de fapt, nu L-ai părăsit. Aceasta ar fi o mare poziție duhovnicească, și marile tale căderi rămân simple accidente.
Un om duhovnicesc nu spune niciodată că nu este un om foarte păcătos. Se vede mai păcătos decât toți. Și totuși se duce la biserică sau, mai bine zis, se pune pe pocăință.
Disprețul ăsta față de tine s-ar putea să fie o stare de autentică smerenie, doar să nu te diluezi în așa hal, încât să nu mai ai nici o nădejde de mântuire, să-ți tai forțele rugăciunilor și nădejdilor, cum zic. Dar dacă te disprețuiești pe tine, asta înseamnă deja o biruință.
Sursa: Arhimandrit Arsenie Papacioc, Despre izbăvirea de întristare, Editura Elena, Constanța, 2013, pp. 55-56.
Nădejdea în Domnul alungă deznădejdea întunecată, plină de spaime, chemând mila dumnezeiască și mântuirea. Nădejdea în Domnul îi izbăvește pe cei căzuți. Nădejdea la mila lui Dumnezeu îi îndreaptă pe cei îngenuncheați; ea desface lanțurile de la picioarele celor întemnițați.
Nădejdea răsare întocmai ca zorile trandafirii pe cerul sufletului, luminând zilele întunecate de negură ale sufletului întristat și ale inimii deznădăjduite. Ea revarsă balsamul mângâierii pe rănile inimii înlăcrimate. Ea îi ocrotește pe orfani și ajută văduvele. Nădejdea răsplății îl ține pe cel nedreptățit și îi ușurează pe cei împilați și robiți.
Nădejdea îi întărește pe bătrâni ca să poată duce până la sfârșit povara bătrâneții. Ea dă curaj fecioarelor părăsite ca să trăiască în cumințenie și tinerilor ca să se arate bărbați vrednici și buni. Ea șterge lacrimile ce întunecă ochii celor nefericiți. Nădejdea în viața veșnică face ca moartea apropiată să fie fără durere.
Sursa: Arhimandrit Arsenie Papacioc, Despre izbăvirea de întristare, Editura Elena, Constanța, 2013, p. 51.