Cuvântul curvie (în greceşte „porneia“) derivă din grecescul „pernimi“ (perao) şi înseamnă a vinde ceva spre întrebuinţare excesivă, spre exploatare. Astfel, curvia sau desfrânarea desemnează vinderea trupului de către stăpânul acestuia, în scopul dobândirii unui profit de natură materială.
Prostituţia este sinonimă cu desfrânarea sau curvia, atunci când se săvârşeşete de persoane sau parteneri necăsătoriţi, sau cu preadesfrânarea sau preacurvia, atunci când actul unirii trupeşti are loc între parteneri care sunt căsătoriţi sau când cel puţin unul dintre ei are acest statut. Aceste forme ale prostituţiei sunt o pervertire a unirii dintre bărbat şi femeie, fiind condamnate dintotdeauna de Biserică.
Sf. Grigorie Sinaitul semnala că, dintre toate cele opt patimi, două sunt mai grele şi îl înrobesc pe om: curvia şi trândăvia. El considera că desfrânarea este „începătura, împărăteasa şi stăpâna“ celorlalte patimi. Ea poate apărea încă din perioada tinereţii, când trupul este zburdalnic şi mai greu de stăpânit, şi nu dispare decât după ce au fost înlăturate celelalte patimi. Se poate afirma că această patimă apare prima şi dispare ultima. Dacă a cuprins sufletul şi trupul, foarte greu poate fi învinsă, iar lupta împotriva ei poate dura întreaga viaţă.
Ţinând cont de forma de manifestare, există o curvie sufletească, iar această primă formă a păcatului se dezvoltă în interior. Acum desfrânarea apare la nivelul gândurilor şi, dacă se acceptă această ispită, dorinţa păcătoasă creşte, „din şoricel se transformă în leu“. Inima şi mintea, cuprinse de pornirea păcătoasă, se ataşează sentimental de păcat şi caută să-i găsească justificare raţională. De asemenea, simţurile se orientează spre exterior, spre împlinirea poftelor trupului. Astfel, patima desfrânării pune stăpânire pe fiinţa omului, ajungând a fi împlinită prin fapte păcătoase. La această etapă, curvia devine exterioară. Iubirea nu mai este jertfelnică, ci egoistă, iar persoana cealaltă devine un obiect al împlinirii propriilor dorinţe păcătoase. Egoismul îndepărtează altruismul persoanei desfrânate şi îi închide căile de comunicare cu semenii şi cu Dumnezeu.
Sf. Ioan Casian, în „Cuvântări duhovniceşti“, prezintă desfrânarea drept una dintre cele opt patimi: „Opt sunt principalele vicii, care otrăvesc neamul omenesc, şi anume: primul este lăcomia la mâncare, ceea ce înseamnă îmbuibarea stomacului; al doilea desfrânarea; al treilea arghirofilia, adică lăcomia sau dragostea pentru bani; al patrulea mânia; al cincilea tristeţea; al şaselea lenea, adică neliniştea şi lehamitea inimii; al şaptelea deşertăciunea, adică vanitatea sau gloria deşartă; şi al optulea trufia“. Aceste patimi sunt adevărate boli spirituale, numite şi „cancerul vieţii morale“.
Sursa: Ziarul Lumina