Sfântul Ioan de Kronstadt: Ce semn îţi trimite Dumnezeu că ţi-a ascultat rugăciunea! Mare minune..
Care este semnul că rugăciunea noastră a fost ascultată?
Semnul milostivirii față de noi a Domnului sau a Preacinstitei Sale Maici, după sau în timpul rugăciunii, este pacea din inimă, mai ales după lucrarea vreunei patimi, a cărei însușire este lipsa păcii din suflet. Prin pacea din suflet și printr-o anumită desfătare de sfințenie în suflet, putem afla ușor că rugăciunea noastră a fost ascultată și ne-a fost dat harul cerut. Reușita rugăciunilor se cunoaște și după puterea duhovnicească pe care o primim înlăuntrul nostru spre facerea faptelor spre care suntem chemați și prin lumina care în mod evident vine în suflet.
Cel mai mare dar al lui Dumnezeu, în care noi nădăjduim mai mult decât în orice și pe care îl primim de la Dumnezeu, ca urmare a rugăciunilor noastre, este pacea sufletului, după cum spune Mântuitorul: Veniți la Mine, toți cei osteniți și împovărați, și Eu vă voi odihni (Matei 11, 28).
***
Rugăciunile de seară trebuie făcute de către toţi membrii familiei, împreună?
Cei mari trebuie să se poarte cu nobleţe. Ei să rostească toate rugăciunile de seară, iar copiilor lor să le spună: „Dacă vreţi, puteţi rămâne şi voi puţin”.
– Părinte, rugăciunile de seară trebuie făcute de către toţi membrii familiei, împreună?
– Cei mari trebuie să se poarte cu nobleţe. Ei să rostească toate rugăciunile de seară, iar copiilor lor să le spună: „Dacă vreţi, puteţi rămâne şi voi puţin”. Atunci când copiii sunt mai mărişori, familia poate avea un program de rugăciune. De pildă, cei mari să se roage cincisprezece minute, iar copiii două sau cinci minute, şi, dacă vor, se pot ruga şi mai mult. Dacă părinţii îi vor ţine pe copii la toate rugăciunile de seară, aceştia se vor revolta, nu trebuie siliţi, pentru că ei nu au înţeles încă puterea şi valoarea rugăciunii.
Părinţii pot mânca şi fasole şi orice altă mâncare consistentă. Dar dacă copilul încă mai bea lapte, îi vor spune oare să mănânce carne, deoarece este mai întăritoare? Se poate ca ea să fie mai întăritoare, dar sărmanul copil nu o poate mistui. De aceea, la început îi dau puţină cărniţă cu supă, ca să vrea să mai mănânce şi a doua oară.
***
Rugăciunea făcută împreună uneşte familia
După căsătorie, adevăratul nume al soţiei trebuie să fie doar „iubito”. Atunci cei doi vor fi cu adevărat trup şi suflet.
Dacă femeia nu simte tandreţea soţului, golul din inima ei nu va fi umplut nici de dragostea părinţilor, nici de a propriilor copii. Atât de mare e taina căsătoriei, încât golul creat în inima femeii de lipsa afectivităţii soţului nu poate fi umplut nici măcar de dragostea propriilor copii! Soţiei nu trebuie să-i ascundeţi nimic, pentru că va veni vremea când veţi fi descoperiţi. Să-i spuneţi totul şi să vă consultaţi cu ea în toate. Nu e bine ca soţia să afle cele ascunse ale voastre de la rude, de la colegi, ori de la prieteni. Să ştiţi că firea femeiască este pururea bănuitoare, suspicioasă. Tot timpul se îndoieşte şi se întreabă: „Oare mă iubeşte soţul?” Iar dacă va găsi motive de suspiciune, devine fiară. De aceea, trebuie să ştiţi că singurul lucru care o poate cuceri şi poate uni familia este tandreţea. Soţul ideal nu o strigă pe soţie pe nume. După căsătorie, adevăratul nume al soţiei trebuie să fie doar „iubito”. Atunci cei doi vor fi cu adevărat trup şi suflet.
Dacă îţi greşeşte cu ceva soţia, nu-i răspunde pe loc, atunci când eşti dominat de mânie, ci seara, în dormitor când veţi fi singuri, să-i spui cu blândeţe: „Ştii, iubito, m-ai întristat cu cutare lucru.”. Iar dacă îi arăţi blândeţe îi va pare rău, va plânge şi îşi va cere iertare.
Dacă soţul pleacă undeva şi „uită” să-i spună soţiei, iar aceasta află de la colegii de serviciu, de exemplu, atât de mare este rana sufletească pricinuită de faptul că nu este ea prima căreia soţul să-i spună despre acest lucru, încât cu greu îşi revine. Este nevoie, deci, de multă atenţie. Dacă soţia va înţelege că soţul îi este alături, atunci este capabilă de orice jertfă. Firea feminină are nevoie de cea a bărbatului. Vedeţi, chiar şi la mănăstirile de maici, dacă nu există un duhovnic bun, singure nu pot spori. Întotdeauna firea femeiască are nevoie de sprijinul firii bărbăteşti.
Aşadar, pe cât puteţi, trebuie să vă rugaţi împreună acasă. Rugăciunea făcută în comun uneşte familia. Dacă puteţi, dimineaţa rugaţi-vă împreună, iar seara faceţi împreună Pavecemiţa.
E bine ca soţii să se spovedească la acelaşi duhovnic şi să se împărtăşească la aceeaşi Sf. Liturghie, să meargă amândoi la aceeaşi biserică. Acesta este un lucru care îi uneşte foarte mult.
A venit recent un tânăr la Vatopedi şi mi-a spus: „Cunosc o fată şi în curând ne vom căsători”. Îl întreb: „Vă înţelegeţi bine?” „Gheronda, ne înţelegem foarte bine în toate” îmi zice. „Este credincioasă, merge la biserică, e ortodoxă?”. „Gheronda, să ştii că e singura chestiune pe care n-am discutat-o!” „Măi băiete—i-am zis atunci—acesta era primul lucru pe care trebuia să-l puneţi în discuţie. Dacă nu vă identificaţi în lucrurile duhovniceşti, în credinţă, atunci căsătoria voastră e de pe acum destrămată!” Nu se poate altfel Temelia căsătoriei este împreuna păşire pe drumul credinţei. Altfel toate sunt în zadar.
Surse: Sfântul Ioan de Kronstadt, „Cum ne mântuiește Dumnezeu. Sfaturi de urmat pentru toată vremea”; Cuviosul Paisie Aghioritul, Viața de familie; Mărturie athonită în România – Pelerinajul Arhimandritului Efrem.