„Rugaţi-vă neîncetat”, spune Sfântul Apostoi Pavel (I Tesaloniceni 5, 17). O casă este binecuvântată când lucrul de zi cu zi este dus la împlinire cu rugăciune.
Mâncarea pregătită cu dragoste şi rugăciune e binecuvântare pentru cei ce se împărtăşesc din ea. Ne putem ruga şi în timp ce ne îmbrăcăm, spunând: „Doamne, îmbracă-mă cu dreptatea Ta”. La ieşirea şi la intrarea în casă, putem să ne rugăm aşa: „Doamne, binecuvântează intrarea şi ieşirea mea”. Se pot spune rugăciuni asemănătoare şi pentru alte ocazii. Semnul crucii şi o rugăciune de călătorie trebuie făcute înainte de a pleca la orice drum.
Într-una din zicerile Părinţilor Pustiei, citim că bucatele pregătite de un călugăr erau foarte apreciate de fraţi. Fiind întrebat într-o zi ce lucruri deosebite amesteca în felul lui de a găti, a răspuns că nu era decât un fel de mâncare cu linte fiartă. Numai după multe insistenţe a sfârşit prin a-şi mărturisi secretul, şi anume că la fiecare etapă de pregătire a mâncării spunea o rugăciune de pocăinţă.
Părinţii se plâng uneori ca sunt prea ocupaţi sau prea obosiţi pentru a se putea ţine de o regulă de rugăciune. Cu toate acestea, fiecare poate rosti fie şi numai o singură dată, la intervale regulate (de exemplu, o dată la fiecare ceas sau jumătate de oră) rugăciunea: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul!”, rostind cuvintele încet, cu luare-aminte şi din toată fiinţa, evitând orice alt gând. Intensitatea unei asemenea rugăciuni, chiar atunci când avem puţin timp la dispoziţie sau suntem prinşi cu alte activităţi, are efectul de a prelungi starea de rugăciune şi sentimentul prezenţei lui Dumnezeu până la următoarea rostire a rugăciunii.
Unii părinţi îmi spun câteodată că uită de Dumnezeu atunci când nu se află în biserică. Or, potrivit Sfântului Ioan Gură de Aur, însăşi familia noastră trebuie să devină o „mică biserică”. Trebuie să chemăm preotul să ne binecuvânteze casa, trebuie să avem icoane, să folosim tămâie. Ne va fi poate de folos să ascultăm din când în când muzică liturgică. Dar nu înseamnă că de acum înainte trebuie să renunţăm la toate celelalte tablouri în favoarea icoanelor şi la orice alt gen de muzică pentru a asculta numai muzică religioasă sau să evităm orice altă conversaţie privitoare la aşa-zisele lucruri „lumeşti”. Este mult mai eficient pentru noi să încercăm să păstrăm necontenit în inimile noastre duhul rugăciunii, fiind conştienţi de prezenţa lui Dumnezeu.
Să ne rugăm în fiecare dimineaţă: „Doamne, dacă eu Te uit, Tu nu mă uita” sau „Doamne, întoarce-Ţi privirea către copiii mei, chiar atunci când ei nu-şi mai aduc aminte de Tine”
(Maica Magdalena, Sfaturi pentru o educație ortodoxă a copiilor de azi, Editura Deisis, Sibiu, 2006, pp. 36-37)
Sfântul Paisie Aghioritul:
Rugăciunea are mare putere în familie. Cunosc doi fraţi care cu rugăciunea lor au reuşit nu numai să facă să nu se despartă părinţii lor, care aveau probleme între ei, ci chiar să se iubească şi mai mult. Tatăl nostru ne spunea: „Nu ştiu ce veţi face, dar va trebui să spuneţi «prezent» lui Dumnezeu de două ori pe zi, ca să ştie unde vă aflaţi”. În fiecare dimineaţă şi seară ne făceam rugăciunile toţi împreună înaintea icoanelor, tatăl, mama şi noi, copiii, iar la sfârşit făceam metanie la icoana lui Hristos.
De asemenea, atunci când aveam vreo problemă, ne rugam cu toţii împreună pentru a se rezolva. Mi-aduc aminte că odată, atunci când s-a îmbolnăvit fratele cel mai mic, tatăl nostru ne-a spus: „Veniţi să-L rugăm pe Dumnezeu ca, ori să-l facă bine, ori să-l ia, pentru a nu mai suferi”. Ne-am rugat cu toţii şi copilul s-a făcut bine. Dar şi la masă stăteam cu toţii împreună. Mai întâi făceam rugăciune şi după aceea începeam să mâncăm.
(Cuviosul Paisie Aghioritul, Viața de familie, traducere din limba greacă de ieroschim. Ştefan Nuţescu, Editura Evanghelismos, București, 2003, p. 168)