Diavolul se straduieste sa-l netrebniceasca pe nevoitor
– Parinte, uneori ispitele vin una dupa alta si nu le mai pot rabda.
– Vrei sa-ti dau o solutie ca sa le eviti? O vei primi?
– Da.
– Singura solutie ca sa eviti ispitele este sa …te lupti cu diavolul!… De ce razi? Nu-ti place aceasta solutie? Asculta. Cu cat se nevoieste cineva, cu atat va avea mai multe ispite si greutati. Si cu cat va incerca sa evite ispita, cu atat mai mult diavolul ii va sta impotriva. Dar prin ispite – daca le punem in valoare in chip corect – ni se da ocazia ca viata noastra, care uneori este antievanghelica, sa devina evanghelica.
– Parinte, ma poticnesc de unele lucruri neinsemnate si dupa aceea nu am dispozitie sa ma nevoiesc pentru ceva mai inalt.
– Acestea sunt ca minele pe care le pune dusmanul ca sa netrebniceasca armata. Cand vede ca nu poate pricinui alta paguba nevoitorului, aghiuta cauta cum sa-l netrebniceasca prin lucruri neinsemnate. Dupa aceea sa stii ca exista si dracusori mici, care stiu insa sa faca marevatamare. Odata am intrebat pe un dracusor de acesta: “Oare tu ce poti face?“. “Ce pot face eu? Ma duc sa incurc atele la croitorese, la cizmari“, a raspuns, “si ii fac sa se manie“. Scandalurile cele mai mari pornesc de la lucruri de nimic, si acestea nu numai intre noi, ci uneori chiar si intre state. La oamenii duhovnicesti nu exista pricini serioase pentru scandaluri, de aceea diavolul ia pricina de la cele mici. Il loveste pe om sufleteste cu ceva neinsemnat, lucruri copilaresti, dupa care ii face inima precum acela voieste, ramanand dupa aceea ca o buturuga.
– Parinte, oare de ce, desi imi impun un program, o randuiala in nevointa mea si incep cu dispozitie de a ma nevoi, uit repede aceasta?
– Nu stii de ce? Cand aghiuta prinde de veste ca voim sa facem treaba duhovniceasca, intoarce butonul in alta parte. Desi ne punem un program, o randuiala anumita, ne aflam in alta si, daca nu luam aminte, pricepem acestea doar dupa cateva zile. De aceea nevoitorul trebuie sa mearga numai impotriva diavolului – fireste, cu discernamant – si sa-l supravegheze un duhovnic experimentat.
– Satana il lupta oare pe omul care nu face o lucrare subtire[1] intru sine?
– Satana nu se duce la un om netrebnic, ci se duce la un nevoitor pentru ca sa-l ispiteasca si sa-l netrebniceasca. Nu pierde timpul sa faca lucrare subtire in unul care nu are nici el o lucrare subtire. La cel care coase cu acul de cusut saci, trimite un diavol cu ace mari. La cel care face lucrare de mana fina, trimite un diavol care face lucru de mana fin. La cel care face broderie foarte fina, trimte un diavol care face lucrare foarte fina. La cei care fac lucrare bruta in ei insisi, trimite un diavol grosolan. La incepatori le trimite diavoli incepatori.
Oamenii care au un suflet fin, multa marime de suflet si sunt sensibili trebuie sa ia aminte, pentru ca diavolul isi baga coada sa si-i face si mai sensibili, putand ajunge la melancolie sau chiar – fereasca Dumnezeu – sinucidere. Diavolul niciodata nu merge contra, desi pe noi, oamenii, ne pune sa mergem impotriva semenilor nostri si sa ne certam. Pe cel trandav il face si mai trandav. Il odihneste cu gandul” “Te doare capul, n-ai dispozitie. Nu-i nimic daca nu te scoli sa te rogi“. Pe cel evlavios il face si mai evlavios, ca sa-l atace in mandrie, sau il imbranceste sa se nevoiasca mai presus de puterile sale, incat sa-l istoveasca si sa lase dupa aceea toate armele lui duhovnicesti, pentru ca mult-nevoitorul de mai inainte sa se predea. Pe cel cu inima aspra il face si mai aspru, pe cel sensibil, exagerat de sensibil.
Si vezi cati oameni se ticalosesc cu insomnii si iau medicamente, unii pentru ca au o oarecare sensibilitate, altii pentru ca si-au zdruncinat nervii lor. Rar poti vedea un om echilibrat. Oamenii au devenit baterii. Cei mai multi sunt ca si cum ar avea electricitate. Cei care nu se marturisesc primesc influente diavolesti, au un magnetism diavolesc, pentru ca diavolul are stapanire peste ei. Putini sunt oamenii, fie ei baieti ori fete, ori varstnici de sunt, care au o privire curata. Demonizare! Stii ce inseamna demonizare? Sa nu te poti intelege cu lumea.
Diavolul ne face injectie cu nesimtire
Am spus unor medici cu care discutam despre anestezia pe care o fac la operatii: “Anestezia celui viclean are consecinte neplacute asupra omului, in timp ce aceea pe care o faceti dumneavoastra ajuta”. Anestezia diavolului este otrava pe care o arunca sarpele peste pasari sau peste iepurasi ca sa-i paralizeze si sa-i inghita fara a se impotrivi. Diavolul, atunci cand vrea sa lupte un om, trimite mai intai un dracusor “anestezist”, ca sa-l faca pe om nesimtit, dupa care merge el insusi si-l ciopleste, si face din el orice vrea… Dar inainte merge “anestezistul”. Ne face injectie cu nesimtire si uitam de grija mantuirii. Iata, vezi, noi monahii, am fagaduit rabdare cand vom fi “ocarati, batjocorati etc…“, dar in cele din urma de multe ori ispita ne zapaceste si facem cele potrivnice celor fagaduite. Altfel incepem si altfel sfarsim. Pentru altceva am pornit sa mergem, si in alta parte mergem. Nu luam aminte. Nu v-am dat atatea exemple?
Mai demult, in Konita nu exista banca. Oamenii erau nevoiti sa mearga la Ghiannena, cand voiau sa ia vreun imprumut. Asadar porneau cativa din satele din imprejurimi si mergeau 72 de kilometri pe jos sa ia imprumut, ca sa cumpere, de pilda, un cal. Atunci, daca cineva avea un cal, isi putea intretine familia. Facea pereche cu calul altcuiva si ara. Odata unul a pornit sa mearga la Ghiannena sa ia imprumut, ca sa cumpere un cal sa-si are ogorul, sa nu se chinuiasca sapand cu harletul. S-a dus asadar la banca, de unde a luat imprumutul, dupa care a trecut si pe la magazinele evreiesti si casca gura. L-a vazut un evreu si l-a tras inauntru. “Vino inauntru, omule, am lucruri bune!“. A intrat inauntru acela si evreul a inceput sa coboare topurile de stofa din rafturi. Le lua, le scutura. “Ia-o“, ii spune, este buna, iar pentru copiii tai ti-o voi da mai ieftin“. Pleca de la unul, mergea mai departe si casca gura la altul. “Hai inauntru, omule“, ii spune evreul, “o sa ti-o dau mai ieftina“. Si cobora acela stofele, le deschidea, le intindea. In cele din urma s-a zapacit sarmanul. Avea si putina marime de suflet si isi spunea: “Acum cand a coborat valurile de stofa si le-a intins…” si mai ales ca “pentru copii este mai ieftin“, a dat banii pe care ii luase de la banca si a cumparat un val de stofa, dar care era stricata. Dar ce sa faca cu un val intreg de stofa? Nici un bogat nu ar fi luat un val de stofa, ci numai cat ii trebuia. In cele din urma s-a intors acasa cu un val de stofa putreda. “Unde este calul?“, l-au intrebat. “Am luat stofa pentru copii!“, le spune. Dar ce sa faca cu atata stofa? S-a indatorat si bancii si nici cal n-a luat, ci numai un val de stofa stricata. Haide acum iarasi la sapat cu harletul pe ogor, iarasi sa se osteneasca pentru ca sa inapoieze imprumutul. Daca ar fi cumparat un cal, s-ar fi intors si calare, ar fi cumparat si ceva lucruri pentru casa si nu s-ar fi omorat sa sape cu harletul. Dar vedeti ce a patit daca a cascat gura la magazine evreiesti? Asa face si diavolul. Te trage de aici, de dincolo ca negustorul cel viclean, iti pune piedici si in cele din urma te obliga sa mergi acolo unde vrea el. In alta parte ai pornit si in alta parte ajungi daca nu iei aminte. Te insala si iti pierzi anii cei mai buni.
Diavolul face totul pentru ca omul sa nu se foloseasca duhovniceste
Diavolul este maestru. Daca, de pilda, ii aduce unui om duhovnicesc un gand rusinos in timpul Sfintei Liturghii, acela il va pricepe, se va trezi si il va alunga. De aceea ii aduce un gand duhovnicesc: “In cartea cutare, ii spune, scrie aceasta despre Sfanta Liturghie“. Dupa aceea ii va atrage atentia, de pilda, la polieleu. Se va intreba cine, oare, l-a facut. Sau ii va aduce aminte de vreun bolnav pe care trebuia sa mearga sa-l vada. “A! Ce inspiratie mi-a venit in timpul Sfintei Liturghii“, isi spune. Acela insa este diavolul care se strecoara inauntru si omul intra in discutie cu gandul adus de el. Cand aude pe preot spunand: “Cu frica…“, numai atunci isi da seama ca s-a terminat Sfanta Liturghie si el n-a participat deloc la ea. Iata, si aici, in biserica, merge paraclisiera si aprinde lumanarile de la policandru si am observat ca pana si pe oamenii mari ii distrage vicleanul si casca gura la sora cum aprinde lumanarile. Lucrul acesta este cu desavarsire copilaresc. Numai copiii cei mici se bucura de asa ceva si spun: “Le-a aprins!“. Adica aceasta se justifica pentru copiii cei mici, iar nu pentru oamenii mari. Sau, desi stim ca trebuie sa evitam miscarile in timpul Sfintei Liturghii, ispititorul poate pune, intr-un moment sfant, pe o sora sa rasfoiasca foile la strana si astfel pricinuieste zgomot, distragand pe ceilalti. Aud “fas-fas“, “Ce se intampla?“, imi spun, si astfel mintea fuge de la Dumnezeu si se bucura aghiuta. De aceea sa luam aminte sa nu facem pricini de distragere a atentiei celorlalti in timpul slujbei. Pricinuim paguba oamenilor si nu ne dam seama. Sau urmariti o citire. Cand citetul ajunge la punctul cel mai sfant, prin care se vor ajuta oamenii, atunci sau se va tranti usa cu putere de curent, sau va tusi cineva si le va distrage atentia si nu se vor folosi de acel cuvant sfant. Si astfel isi face aghiuta treaba lui.
O, daca ati vedea pe diavolul cum se misca! Nu l-ati vazut, si de aceea nu pricepeti unele lucruri. Face totul pentru ca omul sa nu se foloseasca duhovniceste. Am observat asta la Coliba, atunci cand vorbesc. Cand ajung exact la punctul la care vreau, la cel mai sensibil, ca sa se foloseasca cei ce aud, atunci sau se face un oarecare zgomot sau vin altii si ma intrerup. Diavolul ii pune mai inainte sa caste gura la Schitul[2] de vizavi sau sa priveasca altceva si randuieste sa vina la momentul cel mai important al discutiei, ca sa schimb subiectul si sa nu se foloseasca cei carora le vorbesc.Pentru ca atunci cand incepe discutia, stie diavolul unde va duce si, deoarece vede ca se va pagubi, trimite pe cineva exact la momentul cel mai sensibil, ca sa ma intrerupa. “Hei, Parinte, pe unde sa intram?“, striga. “Luati rahat si apa si veniti pe acolo“, le spun. Altii intra in curte exact in clipa aceea si ma intrerup, pentru ca trebuie sa ma scol si sa-i intampin. Altii vin putin dupa aceia si iarasi trebuie sa ma scol, sa-i intreb: “De unde esti etc. …“. Si astfel sunt nevoit s-o iau din nou de la inceput, sa spun iarasi pilda ce-am inceput-o. Dar de indata ce incep, striga de jos altul: “Ei, Parinte Paisie, unde esti? Pe aici e poarta?“. Hai, scoala-te din nou… Mai, si diavolul acesta!
Intr-o zi mi-a facut aceasta de sase-sapte ori pana cand am fost nevoit sa pun cateva… santinele. “Tu stai acolo si vezi sa nu vina nimeni, iar tu stai aici, pana ce-mi voi termina treaba?“. De sase-sapte ori sa incepi o intreaga istorie, sa ajungi la punctul unde se vor folosi, si diavolii iarasi sa faca scene!
Mai, ce face vrajmasul! Mereu invarte butonul la alta frecventa. Indata ce nevoitorul este gata sa se foloseasca de ceva, pac!, ii invarte butonul in alta parte si uita de sine prin ceea ce ii da acela. Isi aduce aminte de ceva duhovnicesc? Tac!, ii aduce aminte de altceva. Il face sa se dea de-a berbeleacul. Daca omul ar invata cum lucreaza diavolul, s-ar elibera de multe lucruri.
– Parinte, dar cum sa invete?
– Sa se observe pe sine insusi. Daca cineva se observa pe sine, invata. Vezi, ciobanii sunt cei mai buni meteorologi pentru ca observa norii, vantul.
Aripa vointei
Lumea se influenteaza repede si spre bine, si spre rau. Spre rau se influenteaza mai usor, pentru ca acolo ajuta si diavolul. Spune, de pilda, unuia sa lase fumatul pentru ca il vatama. De indata ce se va hotara sa-l lase, diavolul va merge si-i va spune: “Tigara cealalta are mai putina otrava, cealalta are filtru si curata… Fumeaza din acelea ca nu te vor vatama“. Ii va afla o indreptatire, ca sa nu-l lase, ii va afla o…”solutie”. Pentru ca diavolul ne poate oferi gramada de justificari. Iar tigara aceea, pe care i-o recomanda, il poata vatama si mai mult. De aceea este nevoie sa avem vointa. Si daca cineva nu-si taie cusururile sale atunci cand este inca tanar, dupa aceea ii va fi greu sa le taie, deoarece cu cat inainteaza in varsta, cu atat i se slabeste vointa.
Daca omul nu are vointa, nu poate face nimic. Sfantul Ioan Gura de Aur spune: “Totul sta in a vrea si a nu vrea“[3]. Adica toate depind de: daca vrea sau nu vrea omul. Mare lucru! Dumnezeu este din fire bun si vrea binele nostru. Dar este nevoie sa vrem si noi. Pentru ca omul zboara duhovniceste cu doua aripi: cu voia lui Dumnezeu si cu voia sa. Dumnezeu ne-a prins pentru totdeauna o aripa – voia Sa – de un umar al nostru. Dar ca sa zburam duhovniceste trebuie ca si noi sa ne prindem de celalalt umar aripa noastra, voia omeneasca. Daca omul are vointa puternica, are aripa omeneasca si se echilibreaza cu aripa dumnezeiasca si atunci va putea zbura. In timp ce daca vointa ii este atrofiata, incearca sa zboare putin, dar se prabuseste. Incearca din nou sa zboare, dar iarasi cade.
– Parinte, vointa se cultiva?
– N-am spus ca toate se cultiva? Vointa exista la toti oamenii, la unii mai putina, la altii mai multa.Cand omul are dispozitie sa se nevoiasca, se roaga si cere de la Dumnezeu sa-i mareasca vointa si Dumnezeu il ajuta. Cand omul nu sporeste, atunci sa stie ca ori nu pune vointa deloc, sau putina, si aceea slaba, lucru care iarasi nu ajuta. Sa presupunem ca o pasare are o aripa buna, dar o neglijeaza pe cealalta. Ii cad cateva pene, dupa care nu mai poate zbura cum trebuie. O aripa lucreaza corect, cealalta este insa ca un pieptene stricat. O misca, dar intra aer prin ea si pasarea nu poate zbura bine. Zboara putin, dupa care se pravaleste. Trebuie sa aiba si aceasta aripa intreaga ca sa poata zbura. Tot astfel si omul, vreau sa spun, trebuie sa ia aminte sa nu neglijeze vointa omeneasca, daca vrea sa zboare mereu corect, duhovniceste. Pentru ca aghiuta ce face? Merge incet-incet si trage din aripa omeneasca mai intai o pana mica, apoi una ceva mai mare, si daca nu ia aminte omul, ii scoate una si mai mare, iar cand vrea sa zboare nu mai poate. Si daca cumva ii trage cateva pene, atunci cand vrea sa zboare, intra aer prin aripa din care ii lipsesc pene si face tumbe. Aripa dumnezeiasca este intotdeauna plina, completa, nu-i lipsesc pene, pentru ca diavolul nu poate sa le traga si sa le scoata, caci este dumnezeiasca. Dar omul sa ia aminte sa nu se leneveasca si astfel diavolul sa-i scoata vreo pana din propria lui aripa. Atunci cand incepe incet-incet putina trandavie, putina nepasare, vointa slabeste. Ce sa faca Dumnezeu daca omul nu vrea? Nu vrea sa intervina, pentru ca respecta libertatea omului. Si astfel, omul netrebniceste si aripa lui Dumnezeu. Dar cand are vointa, are si aripa lui intreaga. Atunci vrea si Dumnezeu, vrea si omul, si el zboara.
– Dar, Parinte, ce este exact acest zbor? Va referiti la a vrea sa sporesc duhovniceste, sa vreau mantuirea mea?
– Da, mai copile! Cand spun zbor, ma refer la urcusul duhovnicesc, nu inteleg sa zbor si sa ma urc in vreun chiparos.
– Parinte, ati spus ca cineva poate ara, semana si face toate lucrurile legate de acestea si sa nu scoata nici samanta.
– Da, asa este. Daca nu ia aminte omul, diavolul ii fura osteneala, in timp ce daca ia aminte si ia in serios problema mantuirii sufletului sau, se nevoieste, sporeste, rodeste, se hraneste duhovniceste si se bucura ingereste.
[1] Adica fina, subtila, duhovniceasca (n. ed. rom.)
[2] Schitul Sfantul Pantelimon al Manastirii Kutlumusiu, ce este in apropiere
[3] Sfantul Ioan Gura de Aur, “Comentariu la Epistola I catre Tesaloniceni”, Omilia 5, PG 62, 428
(Cuviosul Paisie Aghioritul, “Trezire duhovniceasca”, Editura Evanghelismos, 2003)
Articol relatat de portaul cuvantul-ortodox.ro