Toate sunt de la Dumnezeu: si bolile, si sanatatea; si tot ceea ce este de la Dumnezeu ni se da spre mantuirea noastra.
Prin ce anume cele trimise de Dumnezeu slujesc la mantuire, putem sa nu cautam sa clarificam, deoarece nici nu vom afla. Dumnezeu trimite unele spre pedeapsa, ca si canon; altele, spre cumintire, ca omul sa-si vina in fire; altele, ca sa-l izbaveasca pe om de nenorocirea in care ar fi cazut, daca ar fi fost sanatos; altele, ca omul sa aiba rabdare si prin aceasta sa merite rasplata mare; altele, ca sa-l curateasca de anumite patimi, si pentru multe alte motive .
A ne trata, insa, nu este pacat, chiar daca de la Dumnezeu este boala: caci si ratiunea medicala tot Dumnezeu o da, si medicamentele tot Dumnezeu le-a creat. [1,42]
Rugaciunea cu rugaciunea si doctorii cu doctorii. Si pe doctori tot Dumnezeu i-a dat, si voia lui Dumnezeu este sa apelam la ei. Domnul vine cu ajutorul Sau, atunci cand mijloacele firesti, tot de El randuite, nu sunt de ajuns. De aceea, de rugat, sa ne rugam, dar mijloacele firesti tot nu trebuie sa le neglijam. [III, 455]
Totul este de la Dumnezeu, El stie ce ii este mai de folos fiecaruia … si pe doctori sa nu va suparati. Nu ei vindeca. Dar, vindeca atunci cand Dumnezeu binecuvanteaza. Dumnezeu, insa, despre starea bolnava si cea sanatoasa are cu totul alte ganduri fata de noi, si intre ele si cele ale noastre exista o distanta ca de la cer la pamant. Se intampla ca Dumnezeu, prin boala, sa-i apere pe unii de nenorocirile care nu i-ar fi ocolit daca ar fi fost sanatosi …
A apela la medicamente nu este pacat, caci si doctorul este al lui Dumnezeu si medicamentele sunt ale lui Dumnezeu si retetele sunt ale lui Dumnezeu. Intrebati-i pe doctorii smeriti. Va vor spune deschis ca nici ei nu stiu cum prescriu retetele care vindeca. Dumnezeu a binevoit sa ne inconjoare, in afara de mijloacele firesti, si cu mijloace suprafiresti. Si nimanui nu ii este inchisa calea de acces catre aceste izvoare. Cheia pentru ele este credinta. Si Dumnezeu, cand voieste sa vindece in acest fel, El Insusi da si putere credintei, si atrage acolo unde binevoieste sa dea vindecarea.
Noi suntem orbi. Si nestiind unde este ascunsa de Dumnezeu vindecarea noastra, umblam dupa toate mijloacele date de Dumnezeu, si firesti, si suprafiresti .
Sfantul Teofan Zavoratul
Dumnezeu dăruieşte prin boală omului prilejul să găsească anumite greşeli ascunse, latente, ale sufletului său, la care probabil nu luase aminte până în acel moment! Boala şi suferinţa sunt prin excelenţă medicamentul proniei lui Dumnezeu, care îl aduce pe om lângă Creator, şi-l face să sporească în virtute.
Dumnezeu Cel Sfânt doreşte să pregătească sufletul ca să nu se alipească de cele de aici, care sunt zadarnice şi mincinoase. Deci, prin suferinţe, boli şi felurite încercări, îl face să cugete şi să trăiască lucrurile veşnice, care alcătuiesc realitatea şi adevărul unic.
Durerea alină inima şi o face capabilă să primească cuvintele lui Dumnezeu, în timp ce înainte era învârtoşată şi nu le primea. De exemplu, un om în vâltoarea tinereţii se gândeşte: „Eu sunt mare şi tare, şi nimeni altul nu este ca mine!”. Şi se uită la diplome, la slavă, la sănătate, la frumuseţe şi la toate celelalte. Când însă o boală îl ţine la pat, atunci începe să gândească diferit. „Deşertăciunea deşertăciunilor… Toate sunt deşertăciune!”.
Sursa: Avva Efrem Filotheitul, Sfaturi duhovniceşti, traducere Pr. Victor Manolache, Editura Egumeniţa, Alexandria, 2012, p. 6.