Împartasirea cu Sfintele Taine reprezinta „arvuna vietii vesnice” si „antidotul nemuririi”, asa cum frumos ne invata Sfintii Parinti. Insa ea este si „foc care arde pe cei nevrednici”.
De aici a aparut grija de a o pastra cu sfintenie. Astfel, unii credinciosi nu mai saruta nimic din cele sfinte, nici mana preotului si mustra pe cei care fac acest lucru, deranjand vizibil atmosfera din biserica.
O asemenea practica nu e corecta. Impartasania nu ramane pe buze, ci se inghite. De aceea e binevenit obiceiul de a primi, dupa Impartasanie, anafora si chiar un pic de vin, acestea pentru ca din Impartasanie sa nu ramana nimic afara. Apoi icoanele nu sunt lucruri care sa intineze sau sa anuleze efectul Sfintei Impartasanii, ci sunt obiecte sfinte, care mereu aduc binecuvantare si sfintire. Asemenea si mana preotului trebuie sarutata dupa fiecare Sfanta Liturghie, la momentul miruitului, caci este acea dreapta care binecuvinteaza si sfinteste, prin care lucreaza harul Duhului Sfant, iar preotul se impartaseste la fiecare Sfanta Liturghie si este purtator de Hristos dupa fiecare Sfanta Liturghie.
Tot in legatura cu impartasirea se pune problema daca avem voie sa ne sarutam parintii, copiii, rudele si cunostintele. Imbratisarea sau sarutarea lor nu pericliteaza efectele Impartasirii. In ce priveste sarutul cu nuante erotice, acolo apare pacatul. Acest fel de sarut face rau oricand, nu doar dupa impartasire, mai ales in vremurile noastre, cand este la moda si se practica intr-un stil respingator.