„Iubirea curată, sinceră, dezinteresată, pusă în faţa lui Dumnezeu nu îţi poate aduce suferinţa niciodată.”
Noi credem uneori că le putem face pe toate!
Dar totuşi uităm de cele două expresii divine care spun aşa:
„Fără Mine nu puteţi face nimic! (Ioan 15:5) si „Cine nu este cu Mine este împotriva Mea şi cine nu adună cu Mine risipeşte.” (Matei12:30)
Acest „Împotriva Mea”, nu trebuie luat ca un afront!
Pentru că Dumnezeu nu se războieşte cu oamenii!
Dumnezeu ne le batjocoreşte munca, osteneala, jertfa, străduinţa… dar le ridică Harul!
Să înţelegem, ce înseamnă „a ridica Harul”!
Avem Pilda lui Iov, Dreptul Iov, cel încercat pentru credinţă!
Era un om „fără prihană şi curat la suflet“ care „se temea de Dumnezeu şi se abătea de la rău, încât şi îngerii din cer se lăudau cu viaţa lui“ (Iov 1 1-12).Gelos pe viaţa sa curată şi plină de har, Satana a cerut de la Dumnezeu să-i încerce credinţa. (şi cum băga dracul’ strâmbe) Căci fără acordul lui Dumnezeu nu se poate atinge nici măcar de un fir de păr al omului. Cu toate acestea, pentru a-l întări şi cerceta pe robul său, Domnul permite diavolului să-l ispitească. Aşa cum face satana, cel înnegrit în rele şi cum umbla tot pământul ca o furtună, iar când găseşte pe cineva să distrugă, îl întreabă pe Dumnezeu: „Cum să mă ating de el dacă ai îngrădit tot cu Harul Tău?”
Vedeţi ce elemente ne scapă nouă? Să îi cerem lui Dumnezeu să îngrădească tot e avem cu Harul Lui! În această pildă, Iov dă un răspuns soţiei lui, care este un răspuns universal şi care ni se potriveşte şi nouă:
„- Ce ţi-a dat ţie Dumnezeu de-L slujeşti atât?”
– DACĂ LE-AM PRIMIT PE CELE BUNE, NU SE CADE SĂ LE PRIMIM ŞI PE CELE RELE?” Şi nu a cârtit! A căzut în genunchi, şi-a sfâşiat hainele şi a zis:
„Domnul a dat, Domnul a luat, fie numele Domnului binecuvântat“ (Iov 1, 12) Iov a căzut în genunchi şi a zis: „Gol am ieşit din pântecele mamei mele şi gol mă voi întoarce în sânul pământului. Domnul a dat, Domnul a luat, fie numele Domnului binecuvântat“ (Iov 1, 12). Răsunătoare sunt cuvintele acestea pentru toţi aceia care au credinţă adevărată şi Îl iubesc pe Dumnezeu cu sufletul.”
„Cum ai crezut, aşa ai făcut!”
Şi după 7 ani de osândă şi lepră pe groapa de gunoi, timp în care Iov îşi răscumpăra cei şapte copii, care păcătuiseră, căci nu el păcătuise, copiii lui! De aici înţelegem că nu e de ajuns să fie părinţii credincioşi! Şi copiii trebuie să fie!
Ispitele, suferinţele şi necazurile sunt o încercare a credinţei pe care cel care se nevoieşte şi-o poate păstra numai prin dragoste şi credinţă în Dumnezeu, căci „credinţa adevărată şi tare se adevereşte tocmai în focul ispitelor şi al necazurilor; ea, credinţa, biruie toate ispitele, trece cu bine peste toate încercările, pentru ca la urmă să se bucure de roadele biruinţei. Aurul care a trecut prin foc iese la urmă şi mai curat, şi mai strălucitor. Credinciosul care rabdă suferinţa, la urmă iese biruitor.
Părintele Calistrat Chifan