Sunt persoane care cred că nu sunt capabile să iubească și nici să fie iubite. Aici apare neîncrederea de sine și pierderea speranței că vor găsi la un moment dat pe cineva cu care să-și împartă viața. Iată de ce se întâmplă asta:
Depinde cum înţelegem dragostea. Dacă vom gândi acest sentiment aşa cum este el descris în Evgheni Oneghin sau în Romeo şi Julieta, atunci este mai bine să nu aşteptăm astfel de stări emoţionale. Poate e mai bine că Domnul nu ne trimite astfel de pasiuni, care în literatura artistică stau sub numele de „dragoste”. Chiar dacă nu visăm la pasiuni trupeşti grosolane, aşa cum este tendinţa astăzi, tot vorbim de pasiuni, şi de aceea nu trebuie să aşteptăm o astfel de evoluţie a vieţii noastre sentimentale.
Dacă prin lipsa capacităţii de a iubi înţelegem respingerea emoţională a vreunui om care, în conformitate cu gândirea logică, ar trebui să ni se potrivească, dar pe care nu-l primeşte sufletul şi lângă care nu vrem să fim aproape nici măcar un minut, abia aşteptând să plece, atunci sigur că nu are rost să ne legăm viaţa de unul ca acesta.
Cel care poate trăi în rugăciune, cu nădejdea că Dumnezeu îi va trimite omul cu care se va înţelege de minune, acela va ajunge să aibă ceea ce cere. Despre aceasta mărturiseşte întreaga experienţă a Bisericii.
Pr. Maxim Kozlov
***
Ce calităţi obligatorii trebuie să aibă partenerul pentru a nu greşi în alegerea acestuia?
Cum adică ce calităţi? Doar nu iubeşti pe cineva pentru calităţile sale! Din fericire, cea mai importantă dragoste este aceea a lui Dumnezeu faţă de oameni. După cum ştim, Domnul a venit în lume pentru a-i chema nu pe cei drepţi, ci pe cei păcătoşi la pocăinţă şi Se îngrijeşte mai mult de oaia cea pierdută decât de celelalte nouăzeci şi nouă de oi care sunt în siguranţă.
În acest sens, există o reflectare a iubirii dumnezeieşti și în cadrul iubirii dintre un bărbat şi o femeie. Poţi iubi pe cineva în pofida neputinţelor şi păcatelor sale, dacă acela are ceva ce a găsit ecou în sufletul tău şi tu vezi în el, printre toate vălurile de ceaţă, chipul şi asemănarea lui Dumnezeu.
Altfel vorbim despre alegerea soţului sau a soţiei. În acest caz, o probă specială trebuie trecută, şi anume comportamentul celuilalt de faţă cu părinţii. Există o posibilitate mare ca într-un oarecare timp alesul tău/aleasa ta să se comporte şi cu tine la fel. Dar dacă vezi că, indiferent de certurile şi neînţelegerile pe care le are cu părinţii, totuşi îi iubeşte, înţelegându-le slăbiciunile, atunci să fii încredinţată de faptul că poate fi un soț bun.
În afară de aceasta, trebuie să mai fii atent şi la părinţi. În cazul alegerii soţiei, trebuie să cunoşti în primul rând pe mama acesteia, iar în cazul alegerii unui soţ, pe tatăl lui. Dacă mama viitoarei soţii nu-i va inspira bărbatului neîncredere şi respingere, acesta este încă un argument în favoarea alegerii viitoarei soţii. Vor trece câţiva ani şi este foarte probabil ca aceasta să devină ca mama ei, dar asta, desigur, nu este obligatoriu. Viaţa nu poate fi redusă la nişte reguli atât de simple şi crude, iar cel care ia aminte la astfel de sfaturi poate să evite greşelile şi necazurile cu care s-ar putea confrunta.
Sursa: Preot Maxim Kozlov, Familia – ultimul bastion: răspunsuri la întrebări ale tinerilor, Editura Sophia, București, 2009, pp. 21-22.