Dumnezeu împlineşte rugăciunile noastre mai repede: 1. când sunt însoţite de fapte bune şi de post; 2. când chemăm mijlocirea Sfinţilor şi 3. când sunt făcute de mai mulţi împreună.
1. Postul şi rugăciunea sunt cele două aripi ale nădejdii, zice Fericitul Augustin. Cornelie sutaşul, bărbat drept şi temător de Dumnezeu, însoţind rugăciunea lui cu post şi cu alte fapte bune, a fost ascultat (Fapte 10, 38). De altfel multe cetăţi şi popoare au scapat de mari primejdii în urma rugăciunilor unite cu vreo făgăduială.
2. Rugăciunea făcută în faţa sfintelor icoane sau lângă sfintele moaşte ale Sfinţilor este mai ascultată şi mai repede împlinită de Dumnezeu. Este mai ascultată si mai repede împlinită chemând ajutorul Sfinţilor, fiindcă aceştia sunt prieteni ai lui Hristos, fii şi moştenitori ai lui Dumnezeu.
3. Dumnezeu ascultă mai curând rugăciunea făcută împreună cu mai mulţi. Negreşit, Dumnezeu este pretutindeni, dar nu în orice loc ascultă într-acelaşi chip rugăciunile. Ca zice Domnul Iisus Hristos: “Vă mai spun că dacă doi dintre voi se vor învoi pe pământ în privinţa unui lucru pe care îl vor cere, li se va da lor de către Tatăl Meu, Ce este în ceruri” (Matei 18, 19). «Această rugăciune, dăruită din toată inima, hrănită din credinţa noastră, îngrijită prin adevăr, întreagă prin nevinovăţie, curată prin castitate, agapă înfrumuseţată cu podoaba faptelor bune, această rugăciune suntem datori s-o înaltăm la altarul lui Dumnezeu, ea având a dobândi pentru noi toate de la Dumnezeu”.
Când, după uciderea Apostolului Iacov, Sfântul Petru a fost închis în temniţă, rugăciunile neîncetate, făcute de creştini pentru dânsul la Dumnezeu, au fost atât de puternice, încât Dumnezeu a trimis un înger şi în chip minunat a eliberat pe Petru din închisoare (Fapte 12, 1-11). Rugăciunea laolaltă a mai multora este ca focul în grămada de cărbuni; se aprind unul de la altul, se aprinde chiar şi butucul neuscat.
Când şi pentru ce nu ne ascultă Dumnezeu rugăciunile?
Dumnezeu nu ascultă şi nu îndeplineşte rugăciunile, atunci când cerem ceva păgubitor şi când nu suntem vrednici de a fi ascultaţi.
1. Dumnezeu se aseamănă cu un medic, care, din grija pentru bolnav, nu îi îngăduie ce i-ar fi păgubitor. Monica, mama Fericitului Augustin, s-a rugat stăruitor la Dumnezeu să împiedice plecarea fiului său în Italia şi nu a fost ascultată; pentru că această a dat fericitului Augustin prilejul de a se întoarcere la Dumnezeu. „O, Doamne! Tu atunci nu ai ascultat-o pe mama, spre a-i împlini ceea ce ea cerea de atâta vreme”, a spus mai târziu Fericitul Augustin.
2. Adesea Dumnezeu nu ne îndeplineşte rugăciunile fiindcă nu suntem vrednici să fie împlinite; ne rugăm fără evlavie şi fără încredere (Iac 1, 6-7); sau păcătoşi fiind, nu voim să ne dezbrăcăm de relele apucături (In 9,31); sau rugăciunea e fără stăruinţă, ca şi cum lucrul cerut nu ar avea nici un preţ, sau când verem rău (Iac 4,5; Mc 10,38).
3. Totuşi nimeni nu se roagă în deşert. Nici o rugăciune, nici cea bine făcută, nici cea rău făcută, nu este pierdută înaintea Lui Dumnezeu. Dacă Dumnezeu nu împlineşte ce I se cere, El dă negreşit altceva mai bun, ne încredinţează Sfântul Ioan Gură de Aur.
Cu alte cuvinte Dumnezeu, poate împlini mai cu prisosinţă lucrurile pe care le crem sau le gândim (Ef 2,20). De pildă, marele stareţ Gheorghe plecase de la Mănăstirea Neamţului cu gândul să se ducă la Sfântul Munte Athos, făcând rugăciuni la Dumnezeu pentru a-i împlini gândul acesta. Dar, ajuns la Bucureşti, este îmiedicat să meargă încotro se rugase şi este trimis la Cernica să ridice din dărămâturi vechea mănăstire părăsită şi pângărită. Astfel a ajuns el povăţuitor şi îndreptător pentru miile de călugări care s-au perindat de atunci şi până astăzi prince cele 2 mănăstiri muntene, Cernica şi Căldăruşeni.
Extras din ”Învăţătură de credinţă Ortodoxă”, Ed. Renaşterea, Cluj 2001, pag. 218-220