Dacă stai lângă un îndrăcit, te poți molipsi de la el? Sufletul nu rămâne niciodată neocupat! Uite ce se întâmplă şi ce îi sperie şi îi alungă pe demoni:
Se întâmplă că, în biserică, în timpul slujbei, să vedem cum cineva alături de noi începe să aibă crize de îndrăcit. Demonul începe să facă gălăgie în el, să țipe și mulți se sperie că va intra în ei. Să știți că nu trebuie să vă temeți.
Odată s-a întâmplat ca un om să închidă gura ca să nu intre demonul în el, dar demonul din cel îndrăcit i-a spus: „Nu te teme, nu voi intra în tine. În tine este deja prietenul meu, demonul desfrâului.”
Așa că, dacă în om este Duhul Sfnt, demonul nu va putea intra în el. Dar dacă Duhul Sfânt nu este în om, atunci acolo este demonul. Sufletul nu rămâne niciodată neocupat.
***
Dumnezeu permite unei demonizate să întoarcă un călugăr de la păcat
Știi ce ții în mâna ta? Ah, dacă ai ști, nenorocitule, ce ții în mână! Dacă ai ști cât mă arde acest metanier, pe care tu îl ții din obișnuință, din rutină!
Era odată un călugăr care căzuse în multă nepăsare, încât nu își mai făcea nici canonul, și voia să se întoarcă în lume. Deci s-a dus în locul lui natal, Kefalonia, unde se știe că aleargă cei demonizați, datorită vindecărilor făcute de Sfântul Gherasim. Deci, și acesta mergând să se închine la sfântul, s-a întâlnit pe drum cu o demonizată, care i-a zis: „Știi ce ții în mâna ta? Ah, dacă ai ști, nenorocitule, ce ții în mână! Dacă ai ști cât mă arde acest metanier, pe care tu îl ții din obișnuință, din rutină!”. Călugărul a rămas trăsnit, a fost voia lui Dumnezeu ca demonul să-i vorbească astfel și și-a revenit. Dumnezeu l-a luminat, și și-a zis în sinea lui: „Ia uite ce fac eu nenorocitul! Țin în mâna mea cea mai puternică armă, și nu pot să biruiesc un diavol! Și nu numai că nu pot să îl răpun, dar mă trage și mă duce unde voiește! Am păcătuit, Dumnezeul meu!”. Și în acel moment a plecat pocăit la mănăstirea lui.
***
Diavolii se tem de rugăciunea Sfântului Cuvios Patapie
„Cu adevărat înfricoşat eşti, Nazarineanule, cu adevărat înfricoşat şi pretutindeni peste toţi este stăpânirea Ta. Deci unde mă voi duce, ori în pustie, ori în cetate, sau unde Tu nu eşti de faţă, că numai cu semnul Crucii şi prin numele Tău mă izgoneşti; căci sunt biruit şi izgonit”.
Un tânăr pătimea cumplit, fiind muncit de un diavol care îl izgonea prin munţi şi prin pustietăţi, trântindu-l în foc şi în apă ca să-l piardă, aruncându-l de pe înălţimile munţilor în prăpăstiile văilor, bătând şi sfărâmând tot trupul lui, încât acum l-ar fi pierdut pe el, de nu ar fi păzit Dumnezeu zidirea Sa de pierderea cea desăvârşită. Căci El înfrânează toată puterea vrăjmaşului cea cu totul înrăutăţită. Odată, ducându-l diavolul pe tânărul acela spre ţărmurile mării, cu mare pornire, pentru ca să-l arunce în noian şi să-l înece, a întâlnit în drum pe Cuviosul Patapie care, prin porunca lui Dumnezeu, ieşea din colibă sa ca să libereze făptura cea zidită după chipul Lui, din robia vrăjmaşului.
Iar diavolul, văzând de departe pe fericitul, a început a se apropia către dânsul sărind, întorcându-şi ochii, spumegând, scrâşnind din dinţi şi îngrozindu-l cu ucidere. Apoi, apropiindu-se de Sfântul Patapie, a strigat: „O, nevoie! O, primejdie, ce este aceasta? Şi aici iarăşi este omul acesta? Ce voi face, unde mă voi duce, unde voi mai vieţui de acum, mult ostenindu-mă şi abia aflându-mi locaşul acesta? Iată acum cu nevoie mă izgoneşte dintr-însul; cu adevărat înfricoşat eşti Nazarineanule, cu adevărat înfricoşat şi pretutindeni peste toţi este stăpânirea Ta. Deci unde mă voi duce, ori în pustie, ori în cetate, sau unde Tu nu eşti de faţă, că numai cu semnul Crucii şi prin numele Tău mă izgoneşti; căci sunt biruit şi izgonit”.
Acestea zicând necuratul, arunca pe tânărul în sus. Iar făcătorul de minuni Patapie, făcând semnul Crucii cu mâna în văzduh, a certat duhul, zicând: „Ieşi, duh necurat, ieşi, du-te departe în pustie! Hristos îţi porunceşte aceasta prin mine, a cărui putere chiar şi nevrând ai mărturisit-o”. Acestea zicând sfântul, diavolul a aruncat pe tânăr la pământ şi a ieşit dintr-însul pe gură ca un fum. Iar tânărul, viindu-şi în simţiri, plângea de bucurie şi mulţumea mai întâi lui Dumnezeu, apoi şi Cuviosului Patapie, pentru izbăvirea să de duhul cel necurat.
Surse: Avva Efrem Filotheitul, Sfaturi duhovnicești; Îndrumar creştin pentru vremurile de azi: convorbiri cu Părintele Ambrozie (Iurasov).