Griji, griji şi numai griji. Priviţi la oameni, şi de-ndată vă va fi limpede de unde vin atâtea griji. Oamenii cu credinţă au griji mici, însă cei fără credinţă au griji mari; căci oamenii care simt prezenţa lui Dumnezeu în viaţa lor au nădejde în Dumnezeu, se roagă lui Dumnezeu şi trec toate greutăţile şi grijile lor Celui Atotputenic. Aruncă spre Domnul grija ta, şi el te va hrăni (Ps. 54:25) spune psalmistul.
Priviţi, fraţii mei, şi vedeţi: singurii oameni care se bucură cu adevărat de viaţă sunt cei ce au primit această poruncă a lui Hristos şi trăiesc potrivit ei. Însă acei oameni care se căznesc să facă toate lucrurile, să-şi asigure toate mijloacele, să ajungă pe toate căile, să-şi împlinească toate planurile lor şi să-şi împlinească toate dorinţele fără ajutorul lui Dumnezeu sunt roşi de griji.
Zidesc, dar o mână nevăzută năruie. Adună, dar un vânt nevăzut risipeşte. Aleargă, dar un făcător de minuni le lungeşte tot mai mult drumul şi înlătură ţinta şi ţelul lor. Din această pricină se consumă cei fără credinţă; îmbătrânesc înainte de vreme, slăbesc, obosesc, îşi pierd nervii, îşi tocesc inima, îşi istovesc mintea, îşi slăbesc voia. Dacă-i întrebaţi de ce sunt aşa, veţi primi un răspuns cu totul contemporan: „De la griji, grijile m-au distrus!” Şi cum altfel, când sărmanul om s-a împovărat pe sine cu grijile lui Dumnezeu? Dar grijile lui Dumnezeu nu pot fi luate fără puterea lui Dumnezeu, nici lucrările lui Dumnezeu nu pot fi făcute fără înţelepciunea lui Dumnezeu. Grijile uriaşului nu sunt pentru pitic, nici cele ale lui Dumnezeu pentru om.
Sursa: Nicolae Velimirovici, Prin fereastra temniței, Editura Predania, București, 2009, p. 207.
Pacea nu există. Pace nu a fost niciodată, căci Domnul n-a adus în lume pace, ci sabie, iar aceasta taie în profunzime. Liniştea, mângâierea şi înţelegerea se regăsesc numai în credinţă, numai în Dumnezeu şi alături de Dumnezeu. Să vă dea Dumnezeu singura cunoaştere de folos, şi sufletul vostru va dori să trăiască în pace numai cu Dumnezeu, numai pentru Dumnezeu şi pentru oameni în Dumnezeu. Domnul să vă umple de înţelepciune! Mulţumiţi lui Dumnezeu pentru toate. Faptul că suntem în Biserica Sa nu este meritul nostru, ci darul lui Dumnezeu. Citiţi cu luare-aminte viaţa Sfântului Ioan Gură de Aur. El vă va linişti, el vă va ajuta.
Există Cineva care cunoaşte toate grijile noastre, căci de la faţa Lui nu se poate ascunde nici o îngrijorare. El ştie că grijile ne pricinuiesc suferinţă. De aceea, vrea să ne ajute întotdeauna. El ne-a făgăduit că va lua asupra Sa toate grijile noastre. Oare putem dori ceva mai mult? El vrea să îndepărteze tot ceea ce ne apasă pe noi. El vrea să ne deschidă un drum acolo unde noi nu mai vedem nici o cale de ieşire. El vrea să ne ajute şi să schimbe toată situaţia care ne împovărează. De aceea, încredinţează-I Lui toate grijile tale. Mulţumeşte-I pentru că El le ia pe toate asupra Sa şi îţi trimite ajutorul Său în toate necazurile tale. În acest fel, inima ta se va umple de pace.
Srusa: Arhimandritul Ioan Krestiankin, Povăţuiri pe drumul crucii, Editura de Suflet, Bucureşti, 2013, pp. 21-22.