De ţi se întâmplă a fi insultat pe neaşteptate, când te ocăreşte cineva, te loveşte, ori, în fine, îţi face altă necinste, opreşte-te o clipă, adună-ţi toate gândurile în inimă, dă toată atenţia şi toată vigilenţa minţii tale pentru a se feri de tulburare. Inima să nu ţi se tulbure nicidecum de patima mândriei.
Dar dacă n-ai putut-o opri la vreme şi s-a tulburat, oricum nu lăsa patima să iasă afară şi să te facă a răspunde cu ocări şi insulte, fiindcă Psalmistul ne mărturiseşte: „Întru mine s-a tulburat inima mea” (Ps. 142, 4). Adică tulburarea şi patima mâniei n-a ieşit afară, ci după cum valul îngrozitor al mării nu iese din hotarul lui, ci se sfarmă de ţărmul ei, şi se împrăştie într-o pânză albă de spume, tot astfel se pierde şi se duce mânia. Sfântul Vasile cel Mare tâlcuieşte astfel acest psalm „întru mine s-a tulburat inima mea”, adică patima nu s-a vădit celor din afară, ci asemenea unui val, s-a aşternut, sfărâmându-se complet de ţărmurile rezistente.
Apoi sârguieşte a-ţi înălţa mintea la Dumnezeu, gândindu-te la nemărginita lui dragoste ce are pentru tine, fiindcă ţi-a trimis această ispită neaşteptată, nu să te piardă, ci să te cureţe mai bine şi să te unească cu El mai repede.
Având acestea în vedere, întoarce-te, zic, şi ceartă-te zicând: „O, ticălosule şi mizerabile! De ce nu voieşti a îmbrăţişa această Cruce şi acest necaz trimis nu de altcineva, ci de Însuşi Tatăl Ceresc?”
Apoi, întoarce-te la Cruce, îmbrăţişeaz-o în gândul tău cu cea mai mare bucurie posibilă şi zi: „O, Cruce, tu ceea ce eşti zidită prin Providenţa lui Dumnezeu mai înainte de a fi eu! O, Cruce, ce te-ai îndulcit cu dulceaţa dragostei Celui Răstignit, întăreşte-mă, pune-mă pe tine, primeşte-mă cu toată tăria, încât să mă pot uni desăvârşit cu Cel ce m-a mântuit murind pe tine!”
Chiar de ţi-a luat înainte patima mâniei, ţi s-a împotrivit şi nu te-a lăsat de la început a-ţi înălţa mintea la Dumnezeu, grăbeşte a o ridica cât mai repede posibil, până ce nu te cuprinde tulburarea. Astfel vei fi ajutat.
Sursa: Nicodim Aghioritul, Războiul nevăzut, Ed. Egumenița, Galați, pag. 53.
Mâhnirile pe care ni le pricinuiesc oamenii
– Părinte, atunci când cineva rabdă pentru Dumnezeu mâhnirile şi nedreptăţile pe care i le pricinuiesc oamenii, această răbdare îl curăţă de patimi?
– Dacă îl curăţă întrebi? nu numai că îl curăţă, ci îl face să şi strălucească. Există ceva mai presus decât aceasta? În felul acesta îşi poate plăti păcatele. Vedeţi, pe un criminal îl bat, îl închid în închisoare, îşi face acolo micul său canon şi, dacă se pocăieşte cu sinceritate, se izbăveşte de închisoarea cea veşnică. Oare este mic lucru să-şi plătească prin această suferinţă o socoteală veşnică?
Orice mâhnire să o suportaţi cu bucurie, mâhnirile pe care ni le pricinuiesc oamenii sunt mai dulci decât siropurile ce ni le oferă cei care ne iubesc. Vedeţi, în Fericiri Hristos nu spune: “Fericiţi veţi fi când vă vor lăuda“, ci: “Fericiţi veţi fi când vă vor ocări“ şi mai ales “când vă vor minţi din pricina Mea“. Atunci când ocărârea nu este pe dreptate, cel ocărât adună răsplată. Iar dacă ea este pe dreptate, atunci acela îşi plăteşte păcatele. De aceea, nu numai că trebuie să-l răbdăm fără murmur pe cel care ne ispiteşte, ci să simţim şi recunoştinţă, pentru că ni se dă prilejul să ne nevoim în smerenie, dragoste şi răbdare.
Desigur, clevetitorii lucrează împreună cu aghiuţă. Vântul puternic de obicei rupe şi dezrădăcinează numai copacii sensibili care nu au rădăcini adânci, în timp ce pe aceia care au rădăcini adânci îi ajută să-şi adâncească rădăcinile şi mai mult.
Noi trebuie să ne rugăm pentru toţi cei care ne vorbesc de rău şi să cerem de la Dumnezeu să le dea pocăinţă, luminare şi sănătate şi să nu lăsăm înlăuntrul nostru nici măcar o urmă de ură faţă de ei. Să păstrăm numai experienţa dobândită din ispită, să aruncăm toate otrăvurile şi să ne amintim mereu de cuvintele Sfântului Efrem Sirul: “Dacă ţi se va întâmpla să fii clevetit, iar după aceasta se va dovedi curăţia conştiinţei tale, nu te semeţi, ci slujeşte cu smerenie Domnului Care te-a slobozit de clevetirea oamenilor, ca să nu pătimeşti cădere de mirare”.
Sursa: Cuviosul Paisie Aghioritul, Viata de familie, Editura Evanghelismos, Bucuresti, 2003.