Bârfa există încă de la începuturile oamenilor biblici. Este una din temele importante ale Sfintei Scripturi, iar Biblia se preocupă de acest subiect. Bârfa este numită un cancer al cuvintelor, cu efecte dezastruoase.
Prin bârfă înțelegem forma de comunicare în care cineva spune altei persoane lucruri rele despre o a treia persoană. Mai exact bârfa este o distorsionare de imagine sau dezvăluirea unor fapte rele a unei persoane, facută în mod intenționat pentru a-i strica imaginea cuiva și a ascundele aspectele pozitive ale acelui om.
Indiferent dacă faptele prezentate prin bârfă sunt adevărate sau false, esenţa bârfei este răspândirea unei imagini rele despre cineva, în absenţă. Popular, acțiunea se numește „gură rea”, „ vorbit pe la spate”, limbuție, clevetire. Un adevărat cancer al cuvântului, care generează efecte negative în societate: suspiciuni, tensiuni, polemici, putând ajunge chiar la acte de violenţă gravă şi chiar moarte. De aceea, Biblia se preocupă de bârfă de foarte multe ori.
În Cartea Cărților, bârfa este prezentată ca fiind o „prăbuşire a aproapelui”: „Făptuitorul de rele prăbuşeşte cu gura pe aproapele lui” (Pilde 11, 9)
Tot Biblia spune că bârfa se trage din mândrie și invidie a diavolului pentru om. Aici bârfa apare când diavolul, prefăcut în șarpe, în bârfește pe Dumnezeu Evei, în grădina Raiului.
Şi a zis şarpele către femeie: «Dumnezeu a zis El, oare, să nu mâncaţi roade din orice pom din rai?» Iar femeia a zis către şarpe: «Roade din pomii raiului putem să mâncăm; Numai din rodul pomului celui din mijlocul raiului ne-a zis Dumnezeu: ««Să nu mâncaţi din el, nici să vă atingeţi de el, ca să nu muriţi!»» .» Atunci şarpele a zis către femeie: «Nu, nu veţi muri! Dar Dumnezeu ştie că în ziua în care veţi mânca din el vi se vor deschide ochii şi veţi fi ca Dumnezeu, cunoscând binele şi răul». De aceea femeia, socotind că rodul pomului este bun de mâncat şi plăcut ochilor la vedere şi vrednic de dorit, pentru că dă ştiinţă, a luat din el şi a mâncat şi a dat bărbatului său şi a mâncat şi el.“ (Facerea 3, 1-6)
Aici găsim esenţa bârfei: colportarea unui lucru rău despre cineva, cu un anumit scop. Diavolul lasă de înţeles Evei că Dumnezeu este un mincinos, doar pentru a reuşi să o păcălească şi să o determine să mănânce din pomul din care Dumnezeu îi interzisese.
Chiar dacă nu spui tu ceva rău despre cineva, prin simplul fapt că accepți bârfa, devii bârfitor. Când Dumnezeu îi întreabă pe Adam și Eva de ce i-au încălcat porunca, aceștia răspund prin bârfă.
Adam răspunde: „Femeia care mi-ai dat-o să fie cu mine, aceea mi-a dat din pom şi am mâncat”. Aşadar, după Adam, Eva era de vină că el mâncare. Iată că primul bârfitor este bărbatul. Ca să nu mai pun la socoteală faptul că răspunzând aşa, aruncă vina direct pe Dumnezeu, că doar El îi dăduse femeia. Aşadar, altă caracteristică a bârfitorului: laşitatea.
Eva răspunde la fel, învinuindu-l pe șarpe și încercând să iasă ea nevinovată/ În acest fel, cei doi protopărinţi ai neamului omenesc devin primii bârfitori ai lumii. Iar de atunci, bârfa a continuat să provoace probleme societăţii.
Din acest motiv, fiind o carte a îndreptării şi desăvârşirii, Biblia are foarte mare grijă să îndrume pe om să nu bârfească.
Pedepsirea bârfitorilor
Precum vântul de miazănoapte aduce ploaia, limba clevetitoare aduce o faţă mâhnită, avertizează Solomon. Cine va defăima pe cei smeriţi şi inocenţi îşi va primi răsplata, arată Mântuitorul. Defăimarea de către Moab a poporului ales a fost aspru pedepsită. Blestemat este acela care vorbeşte de rău un surd, stă scris în Eclesiast.