– Ia-le la prețul pe care îl vrei. Poate că este un început bun pentru că astăzi nu am vândut niciun ou. Povestea negoţului cu bătrânul sărac care vindea ouă! Dureros… Distribuie dacă ţi-a plăcut
Un bătrân vindea ouă. O femeie coborî dintr-o mașină, veni la el și îl întreba:
– Cu cât dai ouăle?
Bătrânul i-a răspuns:
– 1 leu oul, doamnă.
– Voi cumpăra 6 ouă cu 5 lei sau nu voi cumpăra deloc.
– Ia-le la prețul pe care îl vrei. Poate că este un început bun pentru că astăzi nu am vândut niciun ou, a răspuns bătrânul.
Ea a luat ouăle și a plecat simțindu-se mândră. S-a urcat în mașină ei și a mers la un restaurant împreună cu prietenul ei. Acolo au comandat ceva. Au mâncat puțin din ce au comandat și au cerut notă de plată.comandă a costat 140 de lei și ea a dat 150 spunându-i proprietarului să păstreze restul.
Acest lucru este destul de normal pentru proprietarul restaurantului,dar dureros pentru bătrânul vânzător sărac de ouă.
Ideea este: De ce arătăm intotdeuna că suntem puternici atunci când cumpărăm de la cei săraci? Și de ce suntem generoși cu cei care nu au nevoie de generozitatea noastră?
Odată am citit undeva:
„Tatăl meu obișnuia să cumpere bunuri simple de la oameni săraci la prețuri mari chiar dacă nu avea nevoie de ele. Uneori obișnuia să plătească mai mult pentru ele. M-am mirat de asta și l-am întrebat de ce o face?
Atunci tata mi-a răspuns: „este un act de caritate înfășurat cu demnitate”.
Să aveți o zi frumoasă și să distribuiți dacă v-a plăcut.
Sursa: https://www.facebook.com/EstidinIasi/
***
Când ne credem centrul universului, să ne aducem aminte un lucru
Trufaşul nu admite nici un rival, nu suferă nici o comparaţie care l-ar pune în inferioritate, se teme de tot ceea ce i-ar putea submina preţuirea de sine. Din această pricină şi pentru a-şi afirma faţă de sine şi faţă de ceilalţi superioritatea, el îl judecă fără milă pe aproapele său, îl dispreţuieşte şi-l umileşte.
Crezându-se superior altora, căutând să-i întreacă, socotindu-se mai presus de toţi şi plasându-se în centrul tuturor evenimentelor; atribuindu-şi toate calitaţile şi virtuţile sau socotind că măcar în ceea ce priveşte unele dintre ele este cu totul desăvârşit, cel mândru ajunge să se auto-îndumnezeiască; el face din sine un „mic dumnezeu”, luând astfel locul Adevăratului Dumnezeu, Cel Care este cu adevarat absolut, culmea şi centrul, principiul şi sfârşitul tuturor celor create; Cel care dă sens şi valoare fiecarui lucru; izvorul şi temeiul tuturor virtuţilor şi a tot binele şi pricinuitorul desăvârşirii.
Pentru că se absolutizează pe sine, trufaşul nu admite nici un rival, nu suferă nici o comparaţie care l-ar pune în inferioritate, se teme de tot ceea ce i-ar putea submina preţuirea de sine. Din această pricină şi pentru a-şi afirma faţă de sine şi faţă de ceilalţi superioritatea, el îl judecă fără milă pe aproapele său, îl dispreţuieşte şi-l umileşte. Iar faţă de tot ceea ce i-ar putea prejudicia superioritatea se arată aspru şi agresiv, voind să-şi apere cu orice preţ imaginea avantajoasă pe care o are despre sine şi pe care vrea s-o impună tuturor. El îl dispreţuieşte şi-l umileşte pe aproapele său, pentru că-L tăgăduieşte pe Dumnezeu şi se pune pe sine în locul Lui, nevoind să vadă chipul lui Dumnezeu din ceilalţi oameni, chip care face din fiecare om un fiu al lui Dumnezeu şi care-i conferă, prin participare, demnitatea şi superioritatea lui Dumnezeu Însuşi.
Sursa: Jean-Claude Larchet, Terapeutica bolilor spirituale, Editura Sophia, Bucureşti, 2001, p. 214.