Pe cei care au păcate trupeşti, nu. Pe cei care nu-i simpatizaţi, nu. Eu zic să-i daţi o foaie albă lui Hristos şi să-i ziceţi: „Scrie Tu, că noi suntem ocupaţi să triem lumea.”
Dacă, cineva v-a spus că pentru păcate trupeşti, nu trebuie să vă rugaţi pentru cineva, acela e în rătăcire! Pentru că rugăciunea poate fi făcută pentru oricine. Liturghia nu este pentru puri. Nicăieri nu spunem: „pomeneşte Doamne purii aceştia ce îţi sund aduşi la rugăciune în faţa Sfântului Altar. ”
(…) Eu am un caz care m-a cutremurat foarte tare. O fată care picase pe mâna unuia. – Oare de ce fetele bune pică întotdeauna, pe mâna proştilor?! Sunt şi eчcepţii, slavă Domnului! Dar, în general, nu prea. – Şi fata asta avea o problemă majoră. Era într-un moment la limita în care stătea să facă avort / să nu facă avort. Nu-i putea vorbi mamei ei. Îi era ruşine să vină la preot. Cu „minunatul” său soţ nu putea să discute nimic şi nu avea nici o prietenă de încredere. Sigur, ca duhovnic, te prinzi imediat când un ucenic de-al tău este într-o altă grilă de energie sufletească decât era în urmă cu câtva vreme. Când a venit la Liturghie, se vedea că-i tulburată. În timpul rugăciunii, am inventat aşa – că mai inventez, spre disperarea multora – şi am zis: „Doamne, pomeneşti-o pe roaba ta aceasta, pe care lumineaz-o şi o întăreşte”. Am zis tare. A plâns jumătate de Liturghie şi, la 9 luni şi jumătate, i-am botezat ficiorul. Ştiţi cum zic? Pomenirea unui astfel de om la Liturghie – el însuşi auzindu-se câteodată – poate să determine un asemenea proces derealocare a încrederii în persoana proprie, încât să aibă curaj să să vină să vorbească, să se mărturisească şi altele de genul acesta.
(…) De aceea, ca să scurtăm, pomeniţi-i şi rugaţi-vă la Dumnezeu să mă ierte dacă v-am îndemnat greşit. Toţi suntem în păcate trupeşti, pănă la urmă.
Sursa Pr. Constantin Necula, Iubirea care ne urneşte, Ed. Agnos, Sibiu, 2015, p. 60-61
Sursa: altarulcredintei.md