„Nu vă mai lăudaţi copiii pentru orice. Vedeţi-vă de viaţa voastră în timp ce ei îşi văd de ale lor“, este opinia fermă a consilierului personal Olga Levancuka, mamă la rândul ei, care avertizează părinţii că odraslele nu-i vor respecta mai mult dacă le vor închina restul vieţii şi se vor sacrifica.
Consilierul personal Olga Levancukaca susţine că vrea să dărâme un mit prin dezvăluirea unui adevăr pe care mulţi părinţii îl simt, dar pe care le este greu să-l recunoască, tocmai pentru ca aceştia să schimbe modelul parental greşit moştenit de la părinţii lor.
Levancukaca este atât de convinsă de adevărul spuselor ei încât nu se sfieşte să declare că părinţii ar trebui să înveţe să aibă un comportament ceva mai egoist în raport cu copiii lor, iar cele mai indicate persoane de la care pot deprinde o astfel de atitudine sunt chiar odraslele proprii.
„Poate că este momentul să învăţaţi să fiţi egoişti pentru a vă proteja sănătatea fizică şi psihică, să vă asiguraţi că veţi fi cât mai mult timp prezenţi în viaţa copiilor şi că îi veţi putea sprijini în mod concret. Şi de la cine veţi învăţa cel mai bine cum să fiţi mai egoişti? De la copiii dumneavoastră, bineînţeles! Ei ştiu cel mai bine cum să fie egoişti“, explică Levancuka pentru Daily Mail. Copiii au abilităţile unui psiholog excelent şi se pricep de minune, instinctiv, să-i determine pe adulţi să rezolve o mulţime de treburi în locul lor, atrage atenţia consilierul personal, aşa că îi îndeamnă pe părinţi să facă exact acelaşi lucru.
Puneţi copiii să facă treburi în locul vostru. Nu sunteţi servitorii lor, nici preşul lor de şters pe picioare. Cu cât veţi renunţa mai repede la comportamentul servil, cu atât mai repede vor ajunge copiii să vă arate respectul cuvenit. Altfel, cu cât le veţi oferi mai mult, cu atât mai puţin respect vă vor arăta în schimb şi vor vrea să le treceţi cu vederea tot mai multe lucruri, consideră Levancuka.
Aceasta este de părere că părinţii a căror viaţă se concentrează mai ales pe nevoile şi dorinţele copiilor, vor ajunge la un moment dat, poate când copilul se va apropia de perioada pubertăţii, să devină un pachet de nervi, pe punctul de a ceda emoţional taman atunci când preadolescentul se pregăteşte să treacă printr-o altă perioadă dificilă. Un părinte fericit, care îi poate da un exemplu bun copilului, este părintele care poate ieşi în oraş cu prietenii fără să se simtă vinovat că şi-a abandonat copilul şi care găseşte timp să aibă grijă de corpul lui, spune Levancuka.
De asemenea, nu are rost să-i explici la nesfârşit unui copil că trebuie să se ocupe de teme sau că trebuie să-şi facă ordine în cameră, în loc să fugă la joacă. Cu atât îi va rămâne părintelui mai puţin timp pentru a rezolva îndatoriri cu adevărat importante. „Afirmaţi ceea ce vreţi să înţeleagă copilul în cel mult două fraze scurte şi apoi vedeţi-vă de treabă. Copilul va auzi ceea ce aţi spus (până şi adulţii reţin numai prima şi ultima afirmaţie făcută într-o discuţie) şi va înţelege ce trebuie să facă“, crede Levancuka.
Copiilor le trebuie indicaţii clare, afirmaţii care să nu se bată cap în cap, aşa cum procedează părinţii fără ca măcar să realizeze. „De exemplu, dacă le spui că vrei să vezi un film, dar apoi te duci la bucătărie şi începi să cureţi mizeria pe care au lăsat-o, părintele trimite mesaje amestecate. Aşa vor ajunge să creadă că ceea ce spui poate fi ignorant. Corect este să le atrageţi atenţia că vreţi să vedeţi filmul, dar mai întâi este nevoie să faceţi curat pentru că mizeria din bucătărie v-a supărat. Iar dacă cei mici se oferă să vă ajute, nu-i refuzaţi. Implicaţi-i în ceea ce faceţi, nu-i menajaţi permanent. Copilul va fi fericit să ajute şi aşa va înţelege că ceea ce spuneţi merită întreaga atenţie“, explică Levancukaca.
Apoi, părinţii care cedează mereu în faţa copiilor nu vor face decât să ajungă să se „îndoaie“ şi mai mult pentru a-i menţine fericiţi şi a doua zi, mai spune consilierul personal.
Încetaţi să vă mai sacrificaţi fericirea pentru satisfacţia copilului dumneavoastră. Aceste dovezi demne de bunul samaritean vor ajunge să fie o sabie cu două tăişuri. Pe termen lung, învingător nu va fi nici copilul, nici părintele. Copiii ştiu foarte bine când îşi fac părinţii să sufere şi regretă, apoi încep să se învinuiască. Nu este de mirare că adulţii ajung să le reproşeze părinţilor o mulţime de probleme“, afirmă Levancukaca.
Nu în ultimul rând, acest aparent egoism presupune ca părinţii să nu se mai simtă atât de apăsaţi de responsabilitatea creşterii şi educării unui copil, ci să se bucure şi pe mai departe de lucrurile care le făceau plăcere şi înainte de a avea copii, atitudine care ar reprezenta şi cheia formării unor viitori adulţi încrezători în forţele proprii, care vor vedea în părinte un model de admirat, nu omul care trebuie învinuit pentru eşecurile lor.