Cândva, un creștin, în timp ce săpa cu mulți alții într-o carieră de piatră, o stâncă s-a prăbușit și a strivit mulți muncitori. Femeia unuia dintre aceștia, doamna Arghiro, considerându-l mort deja pe soțul ei, a dat unui preot tot ceea ce putuse din strictul ei necesar spre a face 40 de Sfinte Liturghii pentru odihna sufletului lui. Pentru scopul acesta dădea în fiecare zi o prescură, o sticluță cu vin și o lumânare mare. Când preotul a ajuns la 20 Sfinte Liturghii, diavolul a început să fie invidios pe evlavia femeii. I s-a aratat acesteia și i-a spus că preotul a plecat pentru o treabă de-a sa urgentă. Nu mai avea rost să-i trimită prescură. Îi va trimite în altă zi, zise diavolul. Această ispită i-a adus-o de trei ori pe durata celor 40 de Sfinte Liturghii.
Între timp, salvatorii încercau să îndepărteze rocile căzute. Scoteau încontinuu mulți oameni morți. La un moment dat, au auzit din adâncuri o voce:
‒ Aveți grijă, trăiesc! Săpați cu atenție, pentru că deasupra mea sunt două pietre. Dacă vor cădea, mă vor omorî.
Uimiți, salvatorii au săpat cu grijă din părțile laterale și au găsit pe omul acela viu. Era soțul doamnei Arghiros!
Spre nedumerirea tuturor, întrebându-l cum a supraviețuit atâtea zile fără hrană, el a răspuns:
‒ În fiecare zi, cineva îmi dădea, fără să-l văd, o pâine, o sticluță cu vin și o lumânare mare aprinsă, ce strălucea în fața mea. Așa mâncam, în afară de trei zile când nu am mâncat nimic, nici lumină nu am văzut și m-am amărât mult, deoarece am crezut că pentru păcatele mele s-a oprit mâna lui Dumnezeu să mă ajute. Și în timp ce așteptam să mor de foame și sete, am văzut din nou lumânarea aprinsă, pâinea și vinul, ca întâia oară. Am slăvit pe Dumnezeu, Care nu m-a părăsit până la sfârșit.
Plini de admirație au slăvit atunci toți pe Dumnezeu.
Evenimentul de mai sus arată marea importanță a Sfintei Liturghii pentru viața noastră. Sfânta Liturghie este lucrarea cea mai mare pe care putem să o facem pe acest pământ. Și nu aduce foloase doar celor vii, ci și celor adormiți. „Pentru că Atotbunul Dumnezeu este învins de iubirea Lui de oameni, spune Sfântul Ioan Damaschinul. Și Se va învinge în continuare, până în momentul răsplății ultime la A Doua Venire, unde se termină timpul ajutorului. Până atunci, El vrea ca fiecare să se grăbească la ajutorul dat aproapelui lui și toți să facem fapte bune între noi, atât față de cei vii, cât și față de cei adormiți.
Biserica oferă Sfânta Liturghie totdeauna și pentru cei adormiți, pentru că aceasta mulțumește într-o măsură foarte mare pe Domnul. Dacă acesta nu era un lucru primit în fața lui Dumnezeu, ar fi desigur de mult părăsit. În mod contrar însă, purtătorii de Dumnezeu părinți și dascăli ai Bisericii validează această lucrare și îi dau o și mai mare valoare, accentuând marele câștig pe care îl au sufletele celor adormiți de la prinosul Sfintei Liturghii și al tuturor rugăciunilor și milosteniilor noastre pentru ele”.
„Dacă nu ai apucat, cât trăiai, să-ți pui în ordine toate cele legate de sufletul tău, spune Sfântul Ioan Hrisostom, spune-le celor din familia ta să îți trimită după moarte lucrurile tale (bagajele tale). Să te ajute, cu alte cuvinte, cu fapte bune: milostenii și Sfinte Liturghii. Nu cumva să se omită ceva din acestea. Pentru că la învierea morților vom fi acuzați de către rudele noastre că am neglijat să facem cele de trebuință pentru ei.”
Pe direcția aceasta vin să ajute și cele 40 Sfinte Liturghii pentru vii și pentru adormiți. Să facem acest lucru toți dintre noi, dar într-un mod corect. Nu doar să achităm și să dăm un pomelnic preotului. Ci cu participarea noastră reală la Sfânta Liturghie, până când „pe voi, pe toți, să vă pomenească Domnul Dumnezeu întru Împărăția Sa. Amin!”.
Traducere și adaptare: Pr. Elisei Roncea