Vine unul la mine, nu se lăsa de un păcat, şi încă era om bătrân, şi-mi zice:
– Părinte, ce să fac că nu mă pot lăsa de fumat? Dă-mi canon aspru, că nu mă pot lăsa…
– Moşule, lasă ţigară, că te duci în fundul iadului!
– Părinte, m-am obişnuit şi n-o pot lasă.
– Moşule, eşti bătrân, şi nu ştii când vine moartea!
– Vreau să scap de ea, dar nu ştiu cum!
– Dacă nu te poţi lăsa de păcat, cum ai să rabzi focul iadului?
– Mi-e frică de iad, dar de fumat nu mă pot lăsa!
Aveam un sfeşnic cu o lumânare mai groasă, şi-i zic:
– Ia vino încoace! Ia ţine degetul la lumânare!
– Văleu! Nu pot!
– Ţine-l acolo!
Şi-i iau mâna şi i-o ţin eu.
– Nu pot, părinte, mă arde!
– Ţine-o acolo, frate! Când ţi-o veni dracul cu poftă, pune o lumânare şi ţine mâna. Vrei să te duci în iad? Acolo nu-i lumânare. Cuptoare cu foc, de miliarde de ori mai tari ca asta. Pune mâna în foc şi vezi! Stai până ce arde, până ce-o curge sângele, până ce-or cădea ciolanele! Să vezi, mai vine pofta?
– Bine zici, părinte, aşa am să fac! De-acum nu-mi mai trebuie să pun ţigară în gură câte zile voi avea.
– Şi dacă te mai robeşte vreo patimă, să ţii mâna în foc şi să n-o iei de acolo până nu-ţi vei aduce aminte de focul iadului. Şi acesta ţi-i canonul: să zici: „Doamne Iisuse…“ şi să pui mâna la foc. Să vedem, o să-ţi mai trebuiască spurcăciuni?
Ehee, păi dacă uităm de focul acesta, de cel veşnic nu scăpăm! Vai de noi, căci degeaba am mai văzut soarele pe pământ. Ce, crezi că-i glumă, frate? Îţi spune Hristos, ţi-au spus proorocii, ţi-au spus patriarhii, ţi-au spus drepţii şi vine şi Dumnezeu din cer şi-ţi spune că este foc veşnic. Focul iadului nu se stinge şi viermele nu doarme acolo. Vine Dumnezeu să-ţi spună că este foc veşnic! Cine trebuia să ne mai spună, fraţilor, de ziua judecăţii? Ţi-a spus: „Legaţi-i mâinile şi picioarele, aruncaţi-l în întunericul cel mai dinafară. Acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor“. Este glumă aceasta?
Extras din Părintele Cleopa, Ne vorbește Părintele Cleopa, nr. 2, Editura Mănăstirea Sihăstria
Sfântul Teofil și modul neașteptat în care a vindecat patima fumatului:
O dată, Teofil mergea pe o alee din curtea mănăstirii împreună cu unul dintre târgoveţii iubitori de Dumnezeu care îi era devotat şi avea cu sine într-o strachină, ridiche rasă cu cvas. S-au întâlnit în drum cu redactorul-editor al jurnalului „Convorbirea casnică”, Viktor Ignatievici Askocenski. Acesta pufăia din ţigară şi trăgând fumul în piept l-a suflat tocmai în mâncarea lui Teofil. Fericitul nu a zis nimic ci întingând degetul în strachină l-a stropit.
Întorcându-se acasă, Askocenski s-a aşezat ca să prânzească dar mâncarea care i-a fost pusă înainte era pătrunsă de un miros de ridichi. Fără a bănui nimic neobişnuit, Askocenski a vărsat conţinutul strachinii şi a cerut să i se aducă altă porţie. A venit a doua porţie – acelaşi miros. Tulburat, Askocenski s-a năpustit asupra bucătăresei şi a casnicelor, însă nimeni nu a putut să-i lămurească de unde vine mirosul. I s-a dat altă porţie – s-a întâmplat acelaşi lucru. I s-a dat încă una – iarăşi ciudatul miros de ridichi. Scos din fire, Askocenski a mers la nişte cunoscuţi; aceştia însă întâmpinându-l, i-au atras atenţia că răspândeşte un puternic miros de ridichi. I-a rugat să-i dea ceva de mâncare, plângându-se că acasă nu i-au pregătit masa cu băgare de seamă; ce mare i-a fost uimirea când s-a arătat că şi hrana aceasta duhnea a ridichi. A mers atunci la brutărie, a cumpărat o prăjitură, s-a întors acasă şi a început să bea ceai. Atât ceaiul cât şi prăjitura cumpărată duhneau la rândul lor a ridiche rasă. A trecut o zi, două, trei – Askocenski a ajuns la disperare întrucât toţi cunoscuţii cu care se întâlnea îi atrăgeau atenţia asupra mirosului neplăcut de ridiche pe care îl răspândea. A căutat îndelung să afle pricinile acestui fenomen ciudat. În cele din urmă, şi-a amintit de întâlnirea cu părintele Teofil. Dându-şi seama de necuviinţa faptei sale de atunci, s-a îndreptat spre Kitaiev şi i-a cerut iertare; de atunci mirosul de ridiche a dispărut cu desăvârşire…
(Vladimir Znosko, Sfântul Teofil cel nebun pentru Hristos. Viaţa şi Acatistul, Ediția a II-a revizuită, Editura Egumenița, Galați, pp. 69-72)