Despre iertare. Dacă nu cerem iertare şi nu iertăm, în zadar aşteptăm Paştele! De v-a supărat cineva, să iertaţi. Iar de aţi supărat pe cineva, cereţi iertare. Să ceri iertare de la care crezi că l-ai supărat şi să ierţi din inimă pe toţi, să nu ai vrăjmaş pe nimeni. Dacă nu suntem în pace unul cu altul şi nu iertăm, nu-i primit nimic la Domnul.
Despre aproapele şi legătura cu el. Să-l socoteşti pe aproapele tău mai bun decât tine, să-i ceri sfat în loc să-i dai tu, iar lipsurile lui să i le completezi cu dragostea ta. Fă aceasta şi te mântuieşti. Să vă păziţi să nu auziţi, nici să vedeţi slăbiciunile altora, ci numai şi numai păcatele voastre… Niciodată să nu scoţi la iveală vorbele auzite şi să nu faci răzbunare, că nu-i creştineşte. Ci să vezi şi să nu vezi; să auzi şi să nu auzi. Multe să asculţi, dar puţine să vorbeşti.
Despre ascultare. Ascultarea este scară la cer. Fă ascultare cât poţi!
Să faci ascultare cu dragoste, nu de silă, ci din milă. Cu drag să faceţi ascultare, căci ascultarea silită nu este bine primită. Să nu zici despre o ascultare că îţi este dată ca o pedeapsă sau ca o răzbunare.
Despre boală şi îngrijirea bolnavilor. Nu spune nimănui că eşti bolnav sau te doare ceva. Ci roagă-te în taină Domnului şi Măicuţei Domnului şi du-te şi fă ascultare unde eşti trimis, şi îndată te vindeci de boală. Cea mai mare faptă bună este a îngriji de cei bolnavi! Numai porunca ascultării de cel mai mare şi slujirea bolnavilor în vremea rugăciunii ne scuteşte de a merge la biserică. Dar şi atunci suntem datori să ne rugăm cu rugăciunea minţii. Mare lucru este a ne alătura cu cel ce pătimeşte, să luăm parte la durerea lui.
Despre conştiinţă. Conştiinţa este îngerul lui Dumnezeu care îl păzeşte pe om. Când ea te mustră, înseamnă că Dumnezeu te ceartă şi trebuie să te bucuri că nu te lasă uitării. Conştiinţa pomeneşte păcatele noastre şi, pomenindu-le, ne smereşte. Roagă-te stăruitor cu post şi metanii, măcar trei zile, şi ascultă de glasul conştiinţei. Cum te îndeamnă ea mai mult, aceea este şi voia lui Dumnezeu.
Despre credinţă. Dacă am avea noi credinţă că Dumnezeu este permanent cu noi şi în noi, nu ne-am mai teme nici de moarte, nici de foamete, nici de boală, căci am fi încredinţaţi că suntem în braţele lui Dumnezeu precum copiii în braţele mamelor lor. Cel mai greu păcat care stăpâneşte în lume astăzi este necredinţa în Dumnezeu, că de aici se nasc toate păcatele pe pământ. Că dacă omul nu crede şi nu se teme de Dumnezeu, nu mai are nici un sprijin, nici o nădejde, nici o bucurie, nici un scop pe pământ şi cade în prăpastia deznădejdii, de care să ne izbăvească Hristos şi Maica Domnului.
Despre dragoste. Dragostea este cununa tuturor faptelor bune. Tot ce faceţi, faceţi cu dragoste, ca să aveţi plată pentru toate, că dragostea este coroana tuturor faptelor bune! Ultima şi cea mai mare virtute a celor ce cred în Hristos Cel înviat din morţi este dragostea creştină, adică să iubească fără deosebire pe toţi oamenii şi toată zidirea creată de Dumnezeu. Dragostea le rabdă pe toate pentru Domnul, pentru mântuire. Dragostea duhovnicească biruieşte durerea. Fii cu dragote şi fă pace acum, când poţi, că tare este greu la urmă când te mustră conştiinţa şi când nu mai poţi face nimic! Că timpul trece şi nu-l mai găsim. Râvniţi la faptele bune cele mai de preţ şi cele mai uşor de dobândit, precum dragostea, rugăciunea, mila şi smerenia. Să primim toate cu dragoste şi cu bucurie: boală, ocară, ispite, ori de unde ar veni. Să nu învinuim pe nimeni, ci să ne învinuim numai pe noi. Răcirea dragostei şi împuţinarea râvnei pentru cele sfinte, şi mai ales pentru biserică, este semnul pustiirii noastre.
Despre făptuire. La simţire duhovnicească ajunge numai cel ce face voia lui Dumnezeu. Trebuie să ajungem de la gândirea de Dumnezeu la simţirea lui Dumnezeu. Una este vorba şi alta este fapta. Mai mult să faci cu fapta decât să vorbeşti cu cuvântul. Că lumea este plină de vorbe, dar sunt puţini aceia care pun poruncile lui Dumnezeu în practică. Ia seama ce gândeşti, ia seama ce vorbeşti şi ia seama ce faci, că duşmanul nu doarme… Orice faci, să vezi cu ce scop faci şi dacă este bun scopul. Iar dacă faci ceva pentru lauda lumii, nu are nici o valoare! Să nu faci tot ce poţi, să nu crezi tot ce auzi şi să nu spui tot ce ştii!… Oriunde vei fi, să ai grijă şi să-ţi împlineşti datoria. Să fiţi cuminţi măcar de azi înainte!
Despre frica de Dumnezeu Să avem frica lui Dumnezeu şi să punem zilnic început bun! Să cerem de la Hristos, prin rugăciune, frică de Dumnezeu şi cugetare la moarte. Frica de Dumnezeu este începutul înţelepciunii, iar frica de moarte şi de judecată ne păzeşte de păcate şi ne îndeamnă la pocăinţă în această viaţă, căci dincolo nu este pocăinţă. Din frica de Dumnezeu se nasc şi cresc în noi credinţa, nădejdea şi dragostea. Dumnezeu face voia celor ce se tem de Dânsul!
Pr. Paisie Olaru
sursa: ganduridinierusalim.com