Există pahar mic, pahar mare şi pahar foarte mare, care sunt pline toate. Paharul mic nu-i supărat că nu încape în el cât cuprinde paharul mare. Paharul mic este satisfăcut că este plin. La măsura lui, el a luat premiu, şi-a umplut paharul. Este în funcţie de har şi harul nu se dă decât dacă este omul smerit. Omul, dacă este sincer şi smerit, este plin la măsura lui. Este atât de satisfăcut încât nu-şi mai bate capul că altul ar fi mai fericit ca el.
Frăţiile voastre aţi auzit de Sfântul Ioan, că i se spunea „Apostolul pe care-l iubea Iisus”. Dar ce, pe ceilalţi nu-i iubea Iisus? Îi iubea, dar Sfântul Ioan Evanghelistul avea o putere mai mare de a acapara mai multă iubire. Dumnezeu trebuia să-l ţină plin mereu, că era pahar mare. Dar pe toţi Apostolii îi iubea Iisus şi toţi erau plini la măsura lor. Şi atunci nu se mai justifică ticăloasa aia de invidie. Că se constată că niciodată nu te suferă unul care are o viaţă mai slabă decât a ta. Chiar între mireni şi călugări. Sfântul Ioan Gură de Aur spune despre călugărie că acesta este drumul către care trebuie să vină toţi. Dar nu toţi se pot duce la mănăstire. Nu-i nimic. Rămân acolo ca paharul cu măsura lor şi se desăvârşesc acolo unde sunt. Nu numai călugării se mântuiesc. Ei ţin de cuvântul cel mai înalt, vârf al Scripturii: „Vrei să fii desăvârşit?” Deci au fost invitaţi. Pentru că poruncile sunt porunci care te mântuiesc. Şi sunt şi sfaturile evanghelice, care te invită mai mult la desăvârşire. Dar asta nu înseamnă că omul care are nevastă nu se mântuieşte. Orice mântuit este fericit, e înger. Dar sunt ceruri şi ceruri, sunt locaşuri şi locaşuri.
Părintele Arsenie Papacioc
Extras din ”Cuvânt despre bucuria duhovnicească”, Ed. Eikon, Cluj-Napoca, 2003, pag. 205-206
Viața omului se cere trăită în relație cu veșnicia. Și atunci o să vezi cât de scump e timpul și suspinarea ta! Ești liber să o faci de acum; cine te oprește să te închini? Și dacă te oprește dușmanul, primești plată de erou că te-ai închinat când te oprea.
Eu vă spun că am 14 ani de închisoare și nu era lipsă de prezență. Și mă gândeam: ce momente mărețe, să suferi… bineînțeles, pentru ceva. Sufeream pentru Hristos. Eram conștienți că fără ajutorul lui Hristos te vindeai pe doi lei și scăpai momentul ‒ pierdeai din vedere veșnicia.
Veșnicia, ca și moartea, e o realitate. Nu vine pentru daruri deosebite: cafele și dulcețuri. Vine să te ia.
Sursa: Arhimandrit Arsenie Papacioc, Despre izbăvirea de întristare, Editura Elena, Constanța, 2013, p. 23.
Părinte, poţi să învingi pe cineva prin tăierea voii?
Este singura soluţie de a-l birui. Frăţia ta ai o poruncă în sensul acesta, de a te transforma. Scopul fraţilor şi monahilor nu este să facă o legătură, fie falsă sau simplă administrativă, între mai mare şi mai mic, ci să se transforme fiecare – să-şi taie voia. Şi nu trebuie scăpată nici o ocazie care-ţi dă posibilitatea tăierii voii. De asta ne numim şi cin îngeresc. Un înger nu ar putea să-i spună Mântuitorului: nu fac ce-mi spui, ci fac ce cred eu. Nu se poate, pentru că este o ordine desăvârşită!
Deci creşterea mea duhovnicească este măsura supunerii?
Neapărat.
Atunci şi cu cât mă supun mai mult, cu atât sunt mai sporit?
Cu atât eşti mai îndumnezeit.
Atunci nu trebuie să-mi fie teamă să fiu sub alţii?
Atunci eşti deasupra tuturor, când eşti sub alţii cu linişte sufletească, nu cu linguşire şi cu pâră ca să te pui bine cu stareţul. Aceste lucruri sunt cele mai scârboase înaintea lui Dumnezeu – satisfacţie drăcească.
Sursa: Părintele Arsenie Papacioc, Iată duhovnicul, Sfânta Mănăsire Dervent, 1999, pp. 40-41.