Dumnezeu a creat lumea din iubire. Sfintii se roaga pentru noi pentru ca ne iubesc. Ingerii ne protejeaza pentru ca ne iubesc. Si ne iubesc pentru ca ne smerim. Ne iubesc pentru ca iubim. Ne iubesc pentru ca ca iertam. Ne iubesc pentru ca nu avem judecati si procese. Ne iubesc sfintii pentru ca ne smerim si noi si strigam la ei, ca prin rugaciunile lor si ale Maicii Domnului sa salveze Dumnezeu lumea, tara, satul, casa.
***
Nu e nevoie de rachete. Cea mai teribila arma impotriva diavolului este iubirea si crucea.
***
Un mare pustnic a zis: “Stii cand va veni sfarsitul lumii? Cand nu va mai fi carare de la un om la altul“. Cand nu va mai fi carare intre tata si mama, intre parinti si copii, intre copii si biserica. Cand va pieri iubirea si ne vom da numai pe afaceri si numai pe castiguri si numai pe minciunarii si numai pe alergari prin alte tari, doar-doar ne-om imbogati.
***
Nu paganii, ci noi, crestinii, grabim sfarsitul lumii, pentru ca nu ne mai iubim.
***
Medicamentul lumii nu este streptomicina sau stiu eu ce alt medicament. Salvarea lumii, medicamentul lumii este iubirea. Iertati-va, iubiti-va, mai vizitati-va, incurajati-va, ajutati-va. Cand va disparea iubirea va veni sfarsitul lumii.
Sursa: Mi-e dor de cer, Viata Parintelui Ioanichie Balan, Editie ingrijita de Arhim. Petru Balan, Ed. Man. Sihastria.
– Ce este dragostea creştină, în câte părţi se împarte şi cum se naşte ea în inima credinciosului?
— Dragostea, în înţeles mai larg, este năzuinţa omului spre tot ce este bun şi frumos, spre tot ce este vrednic de dorit. Dragostea creştină este puterea dumnezeiască revărsată în inima credinciosului prin Taina Sfântului Botez, prin care acesta are năzuinţă adâncă şi curată către Dumnezeu, bunul său cel mai de preţ şi doreşte din toate puterile sufletului unirea cu El şi împlinirea voinţei Lui, jertfind în caz de nevoie orice bun pământesc. (Învăţătura de Credinţă Ortodoxă). Dragostea dumnezeiască se împarte în două trepte şi anume: O dragoste care se câştigă prin toate faptele bune, mai ales prin rugăciunea curată a inimii, iar a doua este dragostea ca energie divină necreată, ca dar de sus. (Preot Dr. Dumitru Stăniloae, Teologia morală, vol. III)
— Ce fapte bune sporesc dragostea creştină şi ce păcate o împuţinează mai mult?
— Toate faptele bune ajută pe om să sporească în dumnezeiasca dragoste, dar mai mult decât toate rugăciunea cea curată. Căci prin aceasta „strigând omul către Dumnezeu, ies afară toate cele ce sunt” (Sfântul Maxim Mărturisitorul, Filocalia, vol. II).
Cel mai mare păcat care împuţinează şi izgoneşte de la noi dragostea cea dumnezeiască este ura „care este egală cu uciderea de om”. Apoi iubirea de sine, mândria şi zgârcenia.
Sursa: Arhimandrit Cleopa Ilie, Arhimandrit Ioanichie Bălan, Lumina şi faptele credinţei, Editura Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, Iași, 1994, p. 30.
Doi creştini s-au hotărât să se ducă la Ierusalim. Se mergea pe mare cu corabia, în condiţii grele, nu erau avioane. Mergând ei spre Ierusalim, au intrat să găzduiască la o casă, unde i-au găsit pe toţi bolnavi. Au sărit amândoi, i-au ajutat cât au putut. Dar unul dintre ei a zis:
‒ Eu nu mai merg la Ierusalim, căci nu pot să-i părăsesc pe cei bolnavi.
‒ Cum, dragă, că noi ne-am hotărât. Unde-i hotărârea noastră?
Şi a plecat celălalt singur şi a ajuns la Ierusalim. Acolo era o mare aglomeraţie, că era vorba de Praznicul Învierii Domnului. Pelerinul odată ajuns în biserică, a pătruns cu mare greutate, şi-l vedea pe cel care rămăsese la bolnavi chiar în faţa altarului. Dintre două fapte bune, alege fapta cea mai mare.
Cel care a îngrijit de bolnavi s-a aşezat pe poziţia de vârf a Scripturii: Iubirea. Şi atunci ce cauţi la Ierusalim? Te duci din tradiţie! Te duci că ai posibilităţi! Te duci că ai timp sau că ai avut bani! Dar ce te faci dacă ai lăsat vreo duşmănie în urma ta? Porunca iubirii e porunca cea mai mare, de aceea insistă Mântuitorul. Deci e o întrebare justificată; să ne-o punem toţi: „Iubesc sau nu iubesc?”, că e poruncă, dragă! Să nu credeţi că Mântuitorul a vorbit numai pentru veacul respectiv, pentru apostoli. Nu. A vorbit pentru toate timpurile. Şi noi avem privilegiul că suntem creştini. Şi atunci sigur că nu o să-l urmăm pe Tutankhamon sau pe Budha. Noi Îl urmăm pe Hristos. Băgaţi de seamă, iubirea e criteriu de Judecată!
Sursa: Părintele Arsenie Papacioc, Despre armonia căsătoriei, ediţie îngrijită de Ieromonahul Benedict Stancu, Editura Elena, Constanţa, 2013, pp. 19-20.