Să vă spun o mică istorioară de la închisoare. Cineva a fost închis şi a stat 20 de ani în închisoare, un tânăr îmbătrânit în suferinţe. Într-o anchetă extraordinar de grea, i s-a terminat răbdarea şi şi-a pus în gând să găsească un mijloc ca să-şi curme viaţa. Şi-a adus aminte, însă, că în tinereţe, când era liber, bunica îi spunea: „Când ai un necaz mare, să te rogi Maicii Domnului!”. Şi-a adus aminte de acest lucru, şi spunea el: „Către Mântuitorul n-aveam curajul să mă rog – pentru că avusese şi tânărul acesta greşelile lui –, dar către Maica Domnului, care a fost şi ea pământeană ca şi noi, m-am rugat! Scurt. O rugăciune la disperare: Maica Domnului, nu mai pot suporta durerile şi presiunile care mi se fac aici! Ajută-mă! Se ruga în celulă. Şi peste câteva clipe vede intrând prin uşa înaltă a celulei o făptură în alb, cu un Prunc în braţe: „M-ai chemat! Am să te ajut. Fii în pace!” și a plecat mai departe. Nu l-au mai chemat după aceea la anchetă. L-au mutat într-un alt loc, la Polul Nord undeva, şi toată viaţa lui de după aceea – că a trăit încă mulţi ani în închisoare – a avut o viaţă foarte liniştită în sufletul lui, deşi suferinţele din afară erau destul de grele din când în când. Maica Domnului l-a ajutat în momentul următor după rugăciunea sa.
Această întâmplare o ştiu de la cel care a păţit-o. El mi-a spus-o. Şi în închisoare nu se minte! În închisoare spune fiecare ce are curat în inima lui. Mi-a spus bietul om ce a păţit şi cum i s-a rezolvat problema lui.
Arhimandrit Ioanichie Bălan
Extras din „Ne vorbeşte Părintele Sofian”, Ed. Episcopiei Romanului, 1997, pag. 63-64
Sursa: ganduridinierusalim.com