1. „Cine se roagă lui Dumnezeu de dimineaţă, cu o cuvenită luare aminte, e mai fericit şi mai liniştit tot restul zilei aceleia. Mintea se ocupă toată ziua cu ceea ce o preocupă de dimineaţă, ca o piatră de moară, care macină în restul zilei grâu sau neghină.”
2. „Fără milostenie însăşi rugăciunea e fără rod. Cu ce nădejde te vei ruga lui Dumnezeu, când tu însuţi nu asculţi rugăciunile oamenilor ce sunt asemenea ţie? Cum vei cere împreună cu credincioşii din Biserică: „Dă Doamne!” – când tu însuţi nu dai săracilor, deşi poţi să dai? Cu ce gură vei spune: „Auzi-mă, Doamne!” când tu însuţi nu-l auzi pe cel sărac, sau mai adevărat pe Hristos, Care strigă spre tine prin sărac?”
3. „Când te scoli dimineaţa din somn, gândeşte-te că Dumnezeu îţi dă ziua pe care n-ai fi putut să ţi-o dai singur, şi pune deoparte prima oră sau măcar un sfert de oră din ziua ce ţi s-a dat şi adu-o drept jertfă lui Dumnezeu într-o rugăciune de mulţumire şi de cerere bună. Cu cât vei face mai cu osârdie acest lucru cu atât mai mult îţi vei sfinţi ziua, cu atât mai puternic te vei îngrădi în faţa ispitelor pe care le întâmpini în decursul zilei.”
4. „Tu nu eşti creat pentru pământ, ci pentru cer. După ostenelile şi grijile vieţii, ridică-te sus cu mintea şi cu inima, revarsă-ţi înaintea lui Dumnezeu sufletul în rugăciuni şi mulţumiri. Roagă-te! Aceasta este datoria ta, slava ta, fericirea ta. De la muncă, treci la rugăciune, de la rugăciune la muncă! Roagă-te şi munceşte! începe şi sfârşeşte-ţi ziua cu Dumnezeu.”
5. Rugăciunea şi postul, aceste aripi sufleteşti; puternice arme de luptă duhovnicească, cu care-ţi poţi câştiga biruinţa a tot păcatul, le cunoşti şi tu omule şi şti cât de folositoare sunt. Da! rugăciunea şi postul sunt minunatele unelte duhovniceşti cu care îţi strângi laolaltă roada ostenelilor, ca şi pe altă parte uneltele gospodăreşti – când trebuie să coseşti păcatul, când să aduni virtuţile şi când să nimiceşti buruiana gândurilor sălbatice. Foloseşte-te de ele când trebuie, căci nimeni nu cunoaşte unde să aduni şi unde să tai, numai tu omule ştii. Căci scris este: vreme este să plângi şi vreme este să grăieşti şi vreme este să taci şi toate la vremea lor – şi toate cu aleasă înţelepciune.
6. O voi gândurilor, abia născute, de ce vă lăsaţi turburate? De ce fugiţi ca o turmă de oi când dau peste păşune străină?… Vedeţi cum se risipesc de sub ochii păstorului? Ori le sfâşie sălbatica fiară, orile otrăveşte o iarbă rea. Vraja ispitelor de a scăpa de sub supraveghere, multă pagubă aduce. Omule! Pune mâna pe toiagul rugăciunii şi ocoleşte-le în staulul minţii ca să stea acasă sub mila Domnului care le hrăneşte, primeşte rugăciunile noastre, sufletele le sfinţeşte, trupurile le curăţeşte, cugetele le îndreptează, gândurile le curăţeşte şi aşa ne izbăveşte cu această învăţătură.
7. Oare ştii, omule, că din prima şi până în ultima zi a vieţii tale alergi mereu? Îţi transporţi sufletul spre limanul împărăţiei lui Dumnezeu, în căruţa trupului tău. Fii Hotărât! Încearcă şi ai să vezi cât poate un om care vrea să fie curat. Dumnezeu e pretutindeni doar că trebuie rugat. Uneori chiar o rugăciune scurtă făcută însă din tot sufletul şi cu toată inima te ajută dacă o zici cu putere. Rugăciunea e respiraţia sufletului, iar postul e apa care stinge văpaia patimilor.”
8. „Oamenii se roagă lui Dumnezeu să-i scape de necazuri, iar Dumnezeu se roagă de oameni să părăsească păcatul. Acum judecaţi, care şi de cine să asculte întâi: Dumnezeu de oameni sau oamenii de Dumnezeu?”
9. „Până la Dumnezeu, nu este nici jos, nici sus, nici aproape, nici departe, pentru că Dumnezeu este pretutindeni şi de aceea El e mai aproape de tine decât sufletul şi trupul tău, numai să ştii şi să afli această apropiere prin credinţă şi rugăciune. Toate diamantele lumii sunt un gunoi, faţă de o clipă petrecută în lumina dumnezeiască.”
10. Rugăciunea nu trebuie considerată că o senzaţie plăcută şi liniştitoare, ca pe un farmec al imaginaţiei înflăcărate, nici ca pe lumina spiritului care ne descoperă cu uşurinţă adevărul, nici ca pe o consolare a suferinţelor noastre. Toate acestea sunt daruri exterioare pe care Dumnezeu le acordă din când în când aleşilor Lui. Un suflet care se roagă este un suflet care suferă, căci rugăciunea prin ea însăşi este o mortificare, o suferinţă corporală. Rugăciunea este cheia raiului, ea deschide porţile harului divin. Rugăciunea este un leac care vindecă orice fel de rana, opreşte orice lacrimă, linişteşte orice durere, ea subjuga orice pasiune. Prin rugăciune nemulţumirile şi resentimentele noastre se potolesc, îngrijorările dispar, neliniştea şi nerăbdarea încetează, iar evlavia şi credinţă se măreşte.
Sursa: altarulcredintei.md