În urmă cu ani buni, prea mulți, o bunică a spus unui tânăr teolog: „Vezi, că până acum Maria s-a uitat tot timpul la icoana Mântuitorului. Tu, acum, te-ai interpus între icoana Mântuitorului şi ea. Să nu trădezi nici icoana din spatele tău, nici femeia din faţa ta”.
Ca preot, aceasta este cea mai grea dintre responsabilităţi. Pentru că, deşi eşti tată copiilor tăi şi părinte unei comunităţi întregi, rămâi soţul unei singure femei. Şi, obligatoriu, bărbatul unei singure femei.
În viaţa de familie, este bine să fiți echilibraţi. Să nu credeţi că cineva poate înlocui pe altcineva. Eu am auzit foarte multe femei care spun: „Renunţ la el, dă-l încolo de nenorocit, că eu Îl am pe Domnul!”. Dar Domnul ţi-a spus vreodată să renunţi? Îi plac lui Dumnezeu demisiile? Sau extrema cealaltă: Acela bea de rupe şi-o bate în faţa copiilor, şi ea zice: „De dragul copiilor, nu renunţ la el!”. Lasă-l, femeie! Tocmai de dragul copiilor, închide-l şi fugi! Numai că noi foarte rar suntem capabili să luăm hotărârile cele bune în Duhul lui Dumnezeu.
Nici Dumnezeu nu înlocuieşte bărbatul, nici bărbatul, pe Dumnezeu. Nici muierea nu Îl înlocuieşte pe Dumnezeu, nici Dumnezeu, pe muiere. Dacă păstrăm ordinea ierarhică a iubirii, nu sunt probleme. Cum le inversăm, cum avem probleme.
(Pr. Conf. Dr. Constantin Necula, Iubirea care ne urneşte, ediţia a II-a, Editura Agnos, Sibiu, 2015, p. 27, Doxologia.ro)
Sursa: ganduridinierusalim.com