S-a luat harul Duhului Sfânt din lume, de aceea suntem neliniştiţi şi nu avem pace în suflete! Rugăciunea mare a Părintelui Arsenie Boca către Duhul Sfant:
Dumnezeu i-a dat omului un mare dar. Este liber să aleagă: dacă vrea, intră în Rai, dacă nu vrea, nu. Dumnezeu nu-l bagă cu forţa. Dacă strigi la Dumnezeu, te ajută, dacă nu strigi, nu. Trebuie să cerem mereu, în fiecare clipă, ajutorul Lui, mila Lui, ca să ne smerim. Dumnezeu continuu ne strigă: „Veniţi la mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi de păcate”, dar forţat nu ne bagă în Rai.
Suntem în veacul al VIII-lea şi trebuie să vină cele ce le-au proorocit Sfinţii Părinţi. S-a luat harul Duhului Sfânt din lume şi de aceea toţi sunt neliniştiţi şi nu au pace în suflete. Noi să respectăm ce zice Biserica, Sfinţii Părinţi, şi, cât ştim, să ne osârduim să împlinim şi să respectăm.
***
Rugaciunea Parintelui Arsenie Boca catre Duhul Sfant
SLAVĂ TATĂLUI ŞI FIULUI ŞI SFÂNTULUI DUH, PRECUM ERA LA ÎNCEPUT, ACUM ŞI PURUREA ŞI ÎN VECII VECILOR, AMIN!
SLAVĂ ŢIE, DUMNEZEULE, DUHULE SFINTE, SLAVĂ ŢIE, DUHULE SFINTE !
DUHULE SFINTE – COBOARĂ DE PE TRONUL MĂRIRII TALE ŞI RIDICĂ-ŢI UN CORT ÎN INIMA SLUJITORULUI TĂU, SLAVĂ ŢIE DUMNEZEULE, DUHULE SFINTE, SLAVĂ ŢIE.
DUHULE SFINTE – CARE PURCEZI DE LA TATĂL , ŞI DE LA FIUL , ÎNVAŢĂ-MĂ SĂ TRĂIESC PERMANENT ÎN PREZENŢA LUI D-ZEU, SLAVĂ ŢIE DUMNEZEULE, DUHULE SFINTE, SLAVĂ ŢIE.
DUHULE SFINTE – CARE PURCEZI DE LA TATĂL ŞI DE LA FIUL , ÎNVAŢĂ-MĂ SĂ TRĂIESC DUPĂ VOIA CELUI PREA ÎNALT, SLAVĂ ŢIE DUMNEZEULE, DUHULE SFINTE, SLAVĂ ŢIE.
DUHULE SFINTE – CARE LOCUIEŞTI ÎN INIMA FIULUI, ÎNVAŢĂ-MĂ SĂ TE CUNOSC ŞI SĂ TE IUBESC, SLAVĂ ŢIE DUMNEZEULE, DUHULE SFINTE, SLAVĂ ŢIE.
DUHULE SFINTE – CARE TE ÎNGRIJEŞTI DE SLAVA TATĂLUI, ÎNVAŢĂ-MĂ SĂ TRĂIESC ÎN DĂRUIRE FAŢĂ DE D-ZEU. ŞI ÎN DEPLINĂ ÎNCREDERE ÎN EL, SLAVĂ ŢIE, DUMNEZEULE, DUHULE SFINTE, SLAVĂ ŢIE.
DUHULE SFINTE – SIMBOLIZAT PRIN LIMBILE DE FOC, APRINDE ŞI ÎN INIMA MEA FOCUL IUBIRII TALE, SLAVĂ ŢIE, DUMNEZEULE, DUHULE SFINTE, SLAVĂ ŢIE.
DUHULE SFINTE – PORUMBEL TAINIC, ÎNVAŢĂ-MĂ SĂ ÎNŢELEG SFÂNTA SCRIPTURĂ, SLAVĂ ŢIE, DUMNEZEULE, DUHULE SFINTE, SLAVĂ ŢIE.
DUHULE SFINTE – CARE NU AI NICI O ÎNFĂŢIŞARE ŞI NICI NUME, ÎNVAŢĂ-MĂ SĂ MĂ ROG BINE, SLAVĂ ŢIE, DUMNEZEULE, DUHULE SFINTE, SLAVĂ ŢIE.
DUHULE SFINTE – CARE VORBEŞTI PRIN GURA PROFEŢILOR, ÎNVAŢĂ-MĂ SĂ TRĂIESC ÎN PACEA SUFLETULUI ŞI ECHILIBRUL SPIRITULUI, SLAVĂ ŢIE, DUMNEZEULE, DUHULE SFINTE, SLAVĂ ŢIE.
DUHULE SFINTE – FOC ARZĂTOR DE IUBIRE, ÎNVAŢĂ-MĂ SĂ TRĂIESC ÎNŢELEPT ŞI RĂBDĂTOR, SLAVĂ ŢIE, DUMNEZEULE, DUHULE SFINTE, SLAVĂ ŢIE.
DUHULE SFINTE – DĂTĂTORUL TUTUROR DARURILOR, ÎNVAŢĂ-MĂ SĂ TRAIESC ÎN SMERENIE ŞI MODESTIE, SLAVĂ ŢIE, DUMNEZEULE, DUHULE SFINTE, SLAVĂ ŢIE.
DUHULE SFINTE – VISTIERIE ABUNDENTĂ DE HAR, ÎNVAŢĂ-MĂ SĂ ÎNŢELEG VALOAREA SUFERINŢELOR, SLAVĂ ŢIE, DUMNEZEULE, DUHULE SFINTE, SLAVĂ ŢIE.
DUHULE SFINTE – VISTIERNIC NEMĂRGINIT DE HAR, ÎNVAŢĂ-MĂ SĂ FOLOSESC CORECT TIMPUL PREŢIOS, SLAVĂ ŢIE, DUMNEZEULE, DUHULE SFINTE, SLAVĂ ŢIE.
DUHULE SFINTE – VISTIERNIC DE HAR INEPUIZABIL, FEREŞTE-MĂ DE LIPSA DE IUBIRE ŞI DE MÂNDRIE, SLAVĂ ŢIE, DUMNEZEULE, DUHULE SFINTE, SLAVĂ ŢIE.
DUHULE SFINTE – A CARUI BOGATIE NU O POATE APRECIA NIMENI, ÎNVAŢĂ-MĂ SĂ ALUNG IMAGINILE ŞI GÂNDURILE INUTILE, SLAVĂ ŢIE, DUMNEZEULE, DUHULE SFINTE, SLAVĂ ŢIE.
DUHULE SFINTE – DĂTĂTORUL MULTOR DARURI, ÎNVAŢĂ-MĂ SĂ EVIT ACTIVITĂŢILE ŞI VORBELE INUTILE, SLAVĂ ŢIE, DUMNEZEULE, DUHULE SFINTE, SLAVĂ ŢIE.
DUHULE SFINTE – DIN A CARUI PLINĂTATE AM LUAT NOI TOŢI, ÎNVAŢĂ-MĂ SĂ POT SĂ TAC ŞI SĂ VORBESC LA TIMPUL POTRIVIT, SLAVĂ ŢIE, DUMNEZEULE, DUHULE SFINTE, SLAVĂ ŢIE.
DUHULE SFINTE – IUBIRE VEŞNICĂ, ÎNVAŢĂ-MĂ SĂ DAU CELORLALŢI UN EXEMPLU BUN, SLAVĂ ŢIE, DUMNEZEULE, DUHULE SFINTE, SLAVĂ ŢIE.
DUHULE SFINTE – BUNĂTATE VEŞNICĂ, DĂ-MI PERSEVERENŢA ÎN BINE PÂNĂ LA SFÂRŞIT, SLAVĂ ŢIE, DUMNEZEULE, DUHULE SFINTE, SLAVĂ ŢIE.
DUHULE SFINTE – DASCĂL BUN, ÎNVAŢĂ-MĂ SĂ MĂ PORT CORECT CU OAMENII, SLAVĂ ŢIE, DUMNEZEULE, DUHULE SFINTE, SLAVĂ ŢIE.
DUHULE SFINTE – PRIETEN DRAG AL SUFLETELOR, ÎNVAŢĂ-MĂ SĂ NU JUDEC PE NIMENI ŞI SĂ NU-MI AMINTESC RĂUL FĂCUT MIE, SLAVĂ ŢIE, DUMNEZEULE, DUHULE SFINTE, SLAVĂ ŢIE.
DUHULE SFINTE – LUMINĂ CARE FERICEŞTI SUFLETELE, ÎNVAŢĂ-MĂ SĂ VĂD NEVOILE ALTORA ŞI SĂ NU OMIT FAPTELE BUNE, SLAVĂ ŢIE, DUMNEZEULE, DUHULE SFINTE, SLAVĂ ŢIE.
DUHULE SFINTE – LUMINA VEŞNICĂ, AJUTĂ-MĂ SĂ-MI VĂD GREŞELILE, SLAVĂ ŢIE, DUMNEZEULE, DUHULE SFINTE, SLAVĂ ŢIE.
DUHULE SFINTE – CARE ÎNFĂPTUIEŞTI MINUNI ÎN SUFLETE, CONDU-MĂ PRIN VIGILENŢĂ LA PERFECŢIUNE , SLAVĂ ŢIE, DUMNEZEULE, DUHULE SFINTE, SLAVĂ ŢIE.
DUHULE SFINTE – ÎN FAŢA CĂRUIA NIMIC NU ESTE ASCUNS, ÎNVAŢĂ-MĂ SĂ SCAP DE URMĂRI DIABOLICE, SLAVĂ ŢIE, DUMNEZEULE, DUHULE SFINTE, SLAVĂ ŢIE.
DUHULE SFINTE – CARE CUNOŞTI VIITORUL UNIVERSULUI, TE ROG AJUTA-MĂ SĂ SCAP DE SUPUNEREA FAŢĂ DE TRUP ŞI DE DIAVOL, SLAVĂ ŢIE, DUMNEZEULE, DUHULE SFINTE, SLAVĂ ŢIE.
DUHULE SFINTE – CARE CUNOŞTI VIITORUL MEU, ÎNCREDINŢEZ OCROTIRII TALE FAMILIA MEA, PRIETENII ŞI PE TOŢI OAMENII, SLAVĂ ŢIE, DUMNEZEULE, DUHULE SFINTE, SLAVĂ ŢIE.
DUHULE SFINTE – CU AJUTORUL TĂU DUMNEZEIESC, ÎNVAŢĂ-MĂ SĂ TRĂIESC SPRE SLAVA ŞI LAUDA LUI D-ZEU, SPRE BINELE SUFLETELOR ŞI BUCURIA MAICII DOMNULUI, CA SĂ POT MURI CA SLUGĂ ALEASĂ, SLAVĂ ŢIE, DUMNEZEULE, DUHULE SFINTE, SLAVĂ ŢIE
***
Rugăciune către Dumnezeu-Duhul Sfânt
Împărate Ceresc, Preabunule Mângâietorule, Duhule al adevărului, Cel ce din Tatăl mai înainte de veci purcezi şi întru Fiul pururea Te odihneşti; nepărtinitorule Izvor al darurilor celor dumnezeieşti, pe care le împărţi precum voieşti; prin care şi noi nemernicii ne-am sfinţit şi ne-am uns în ziua botezului nostru. Caută spre rugăciunea robilor Tăi, vino la noi şi Te sălăşluieşte întru noi şi curăţeşte sufletele noastre, ca să putem a ne face locaş Preasfintei Treimi.
Aşa, o Preabunule, nu Te scârbi de necurăţia noastră, nici de rănile păcatelor; ci le tămăduieşte pe ele cu ungerea Ta cea atotvindecătoare. Luminează mintea noastră, ca să cunoaştem deşertăciunea lumii şi a celor ce sunt în lume; înviază ştiinţa noastră, ca neîncetat să vestească nouă ceea ce se cuvine, a face şi ce se cuvine a lepăda; îndepărtează şi înnoieşte inima noastră, ca să nu izvorască mai mult ziua şi noaptea gânduri rele şi pofte necuvioase. Îmblânzeşte trupul şi stinge cu insuflarea Ta cea dătătoare de rouă văpaia patimilor, prin care se întunecă în noi Chipul cel preascump al lui Dumnezeu.
Iar duhul lenevirii, al mâhnirii, al iubirii de stăpânire şi al grăirii în deşert goneşte-l de la noi. Și ne dă nouă duhul dragostei şi al răbdării, duhul blândeţii şi al dreptăţii, ca îndreptând inimile cele slăbite şi genunchii, fără de lenevire să călătorim pe calea sfintelor porunci. Și aşa, ferindu-ne de tot păcatul şi împlinind toată dreptatea, să ne învrednicim a primi sfârşit creştinesc şi neruşinat şi a intra în Ierusalimul cel Ceresc, iar acolo a ne închina Ţie, împreună cu Tatăl şi cu Fiul, cântând în vecii vecilor: Treime Sfântă, slavă Ţie!
Surse: Staretul Dionisie, „Lumea in vremurile de pe urma”, Vol. 2; Suntsanatos.ro.