Vreau să mărturisesc câteva din minunile pe care Sfinții Nectarie și Efrem cel Nou, împreună cu Maica Domnului Pantanassa le-au făcut pentru mama mea, bolnavă de cancer.
Am aflat anul acesta că mama suferă de cancer. Lumea noastră, așa cum o știam, s-a prăbușit, iar eu, din persoana care nu citea un acatist decât o dată pe an, am început să citesc acatistele Sfinților Nectarie, Efrem cel Nou, Ioan Rusul și acatistul Maicii Domnului la icoana Pantanassa, simțind o mare mângâiere sufletească. Împreună cu mama, citim permanent acatistele sfinților. De când am aflat de boală, nu a trecut zi în care să nu ne rugăm. Deși făcea chimioterapie și radioterapie și se simțea foarte rău, mama n-a mai lăsat nici o zi din viața ei să treacă fără a citi acatistele sfinților.
Pentru că tumoarea mamei era în zona capului, efectele secundare ale radioterapiei au fost îngrozitoare. Mama se miruia cu ulei din candela Sfântului Nectarie, trimis din Grecia chiar de măicuțele de la mănăstirea Sfântului, dar și cu ulei din candelă de la mănăstirile Sfântului Efrem cel Nou și al Sfântului Ioan Rusul. Sfinții au intervenit, ușurându-i mamei suferințele, astfel încât doamna doctor se mira cum de sunt așa de „blânde” efectele secundare ‒ deși mamei numai blânde nu i se păreau… Pentru ea, acest tratament era îngrozitor de dur. Nu mai avea salivă, nu mai avea gust, o durea toata gura, avea bubițe pe gingii, iar la mijlocul perioadei de radioterapie, a început să nu mai poată mânca. A avut nevoie să suporte o intervenție chirurgicală, prin care i s-a introdus un tub în stomac, prin care s-a hrănit timp de aproximativ două luni de zile. După această operație, a început să se simtă rău, să aibă frisoane și febră. Febra creștea, în ciuda antibioticelor administrate, până a ajuns la 39 de grade Celsius. M-a cuprins panica și, după ce am sunat-o pe doamna doctor, care nu m-a liniștit prea tare, m-am gândit să iau iconițele sfinților cărora ne rugam și ale Maicii Domnului Pantanassa și i le-am pus pe frunte. Imediat după aceea, i-am pus termometrul și febra scăzuse la 38 de grade, apoi a continuat să scadă. Până pe la miezul nopții deja scăzuse puțin sub 37 de grade. I-am mulțumit Domnului că, prin sfinții Săi, ne-a ajutat și am trecut peste încercare.
O altă minune a fost atunci când mamei a început să-i curgă sânge din nas, fără să se mai oprească. Disperată, am chemat salvarea, care a ajuns abia după o oră. Până atunci mamei i se oprise sângerarea după ce i-am pus din nou sfintele iconițe pe frunte.
În cele mai urâte momente, sfinții au fost alături de noi și ne-au ajutat. Ne-am rugat mult și pentru ca mama să nu mai fie nevoită să facă ultima ședință de chimioterapie. Așa s-a și întâmplat: doamna doctor a hotărât ca ultima ședință să fie anulată, din cauza faptului că organismul mamei era deja foarte slăbit.
Chiar astăzi, mama a primit rezultatul examenului tomograf: în acest moment, nu au mai fost detectate celule canceroase. Ne rugăm în continuare pentru ca aceste celule canceroase să fi dispărut pentru totdeauna din organismul mamei și le mulțumim din tot sufletul Sfântului Nectarie, Sfântului Efrem cel Nou și Maicii Domnului Pantanassa că au fost alături de noi și ne-au ajutat atât de mult, alinându-ne și vindecându-ne suferințele, atât pe cele trupești, cât și pe cele sufletești. Am simțit din plin și ajutorul Sfintelor Parascheva și Teodora de la Sihla, al Sfinților Nicolae, Gheorghe, Mina, Dimitrie, Ioan Gura de Aur și al Sfinților Doctori fără de arginți, Chir și Ioan, Cosma și Damian.
Multă sănătate și curaj la rugăciune tuturor celor care trec prin boli și suferințe! Rugați-vă cu nădejde Dumnezeului nostru care face mari minuni prin Maica Sa și sfinții Săi! Doamne ajută-ne tuturor!
(mărturie primită de la Luiza, cititor doxologia.ro)