Când ne predăm lui Hristos, organismul nostru duhovnicesc îşi găseşte pacea, urmarea fiind funcţionarea fiziologică a tuturor organelor şi glandelor. Toate sunt sub această înrâurire. Ne facem bine, încetăm să suferim. Până şi cancer s-avem, dacă-l lăsăm în seama lui Dumnezeu şi sufletul nostru îşi află liniştea, harul dumnezeiesc poate lucra prin această liniştire astfel încât şi cancerul şi toate celelalte să dispară.
Iar, dacă vreţi să ştiţi, şi ulcerul la stomac se face de la nevroză. Supus presiunii, sistemul [nervos] simpatic se încordează şi suferă, şi aşa ia naştere ulcerul. O dată, de două, de trei ori, încordare, încordare, încordare, supărare, supărare, supărare, îngrijorare, îngrijorare, îngrijorare şi hop!, ulcer. Ulcer sau cancer, depinde. Când în sufletul nostru există confuzii, ele se răsfrâng asupra trupului, şi sănătatea nu merge bine. Dacă eu pot duce atâtea boli, pe care le am, este pentru că am muncit, am alergat şi încă îmi port singur de grijă, prin harul lui Dumnezeu.
Lucrul desăvârşit este să nu ne rugăm pentru sănătatea noastră. Să nu ne rugăm să ne facem bine, ci buni. Şi eu, pentru mine, aşa mă rog, vă mărturisesc. Aţi auzit? Nu buni, adică virtuoşi, „să ajungem asta, asta, asta.. nu, ci să dobândim râvnă dumnezeiască; să ne lăsăm cu încredere în seama iubirii Lui; să ne rugăm mai degrabă pentru sufletul nostru, socotindu-l parte din trupul Bisericii, al cărei cap este Hristos, dimpreună cu toti semenii noştri si cu toti fraţii cei întru Hristos.
Si eu îmi deschid braţele si mă rog pentru toţi. In faţa Sfântului Potir, când mă împărtăşesc, îmi deschid sufletul să-L primească pe Domnul şi îmi plec capul şi mă rog pentru voi, pentru unul, pentru altul, pentru toată Biserica. Asta să faceţi şi voi. Aţi înţeles? Să nu vă rugaţi pentru sănătatea voastră. Să nu spuneţi: „Doamne, fă-mă bine.”
Nu! Ci „Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă”, deasupra oricărui interes, cu iubire, fără să aşteptaţi nimic. „Doamne, fie orice va vrea iubirea Ta…”; numai aşa veţi lucra de acum înainte, iubindu-L pe Hristos şi pe fraţii voştri.
lubiţi-L pe Hristos! Deveniţi sfinţi! Dăruiţi-vă cu totul prieteniei lui Hristos, dragostei Lui, iubirii dumnezeieşti!
Oare nu se întâmplă şi cu mine, care simt această râvnă, această adorare [a lui Dumnezeu], acelaşi lucru, adică a nu mă supune în faţa bolii, nici a cancerului, chiar dacă îmi simt trupul putred? Se prea poate ca în jumătate de ceas să mă duc – nu ştiu, nici nu mă gândesc. De un singur lucru mă îngrijesc – nu ca şi cum l-am împlinit s-ajung aproape de Hristos, să gândesc întotdeauna binele.
Nu îmi face bine să vorbesc, dar iubirea mea pentru voi şi pentru întreaga lume nu-mi îngăduie să tac. Vorbind, plămânii mei rămân fără oxigen şi este foarte rău, pentru că inima are de tras. Am trecut prin ceva mai rău decât un infarct. Cu toate astea trăiesc. Oare nu-i asta purtarea de grijă a lui Dumnezeu? Da, şi eu dau ascultare în boală voii lui Dumnezeu. Rabd fără murmur şi… cu mustrare faţă de mine însumi, pentru că „nimeni nu e curat, fără pată”. Nu sunt deloc bine; bolesc şi cu duhul.
Ii zic [deunăzi] unui sihastru cu care păstrez legătura:
– Roagă-te pentru mine. Eu te iubesc! Iubeşte-mă şi tu, fie-ţi milă de mine şi te roagă pentru mine, ca Dumnezeu să mă miluiască.
– Tu să te rogi, îmi zice.
– Eu acum, îi răspund, încep să rămân în urmă cu toate astea pe care le-am împlinit atâţia ani. Cum se spune într-un tropar?
„Mintea s-a rănit, trupul s-a moleşit,
duhul boleşte; cuvântul a slăbit,
viaţa s-a omorât, sfârşitul este la uşi.
Pentru aceasta, ticăloase suflete al meu, ce vei face când va veni Judecătorul să cerceteze cele ale tale?”(Troparul I al cântării a IX-a de la Canonul Sfântului Andrei Criteanul)
Acest tropar mi se potriveşte, în el mă văd pe mine însumi. Mă gândesc că, dacă n-aş fi făcut cutare sau cutare lucru, nu aş fi fost acum în dureri, aş fi fost mai aproape de Hristos. O spun pentru mine, care sunt nechibzuit…
Dacă doriţi s-aveţi sănătate şi să trăiţi mulţi ani, ascultaţi ce spune înţeleptul Solomon: „începutul înţelepciunii este frica de Dumnezeu şi priceperea este ştiinţa Celui Sfânt. Căci prin Domnul se vor înmulţi zilele tale şi se vor adăuga ţie ani de viaţă.” (Pild. 9,10-11) Iată secretul: să dobândim această înţelepciune, această pricepere, şi atunci toate vor merge cum trebuie, toate vor intra în rânduială şi vom trăi cu bucurie şi sănătate.
Sfântul Porfirie Kavsokalyvitul
Cuvinte despre boală şi mângâiere, Editura Sophia