Sfântul închisorilor: “Cu cine mă voi mărita? Cum va fi el? Cine va fi el? Să aveţi o singură grijă!!!” Vezi aici şi ia aminte!
Să nu aşteptaţi fericirea să vină din altă parte, decât dinlăuntrul vostru, din sufletul vostru, unde Sălăşluieşte Domnul Iubirii, Hristos. Dacă veţi aştepta fericirea din afara voastră, veţi trăi decepţii peste decepţii şi niciodată nu o veţi atinge.
Să vă spun atât: Căutaţi Iubirea şi trăiţi-o cu multă smerenie.
Tare mult doresc să nu vă gândiţi la căsătoria voastră, absolut deloc. Cu cine mă voi mărita? Cum va fi el? Cine va fi el? Etc. Sunt gânduri inutile, fără sens, deşarte. Aceste preocupări arată că în sufletul vostru încă nu s-a stabilit certitudinea adâncă a adevărului. Să aveţi o singură grijă. Sufletul. Să trăiţi curat, în frica lui Dumnezeu. Să iubiţi pe Hristos, să vă dăruiţi toată fiinţa Lui, printr-o trăire curată, în rugăciune.
În ceea ce priveşte căsătoria: O, să n-aveţi nici o grijă, dar absolut nici o grijă, căci se găsesc atâtea suflete dornice de a întâlni suflete curate de fecioare, pentru a se uni cu ele şi a zidi un cămin creştin fericit. Dacă voi aţi înţelege acest adevăr pe care vi-l mărturisesc, v-aţi convinge mai târziu, că dragostea de Dumnezeu este Esenţialul, v-aţi convinge de adevărul spus de Mântuitorul : “Căutaţi Împărăţia Cerurilor, şi toate celelalte vi se vor adăuga vouă”.
***
Să nu amânăm prea mult căsătoria
În vederea căsătoriei, este bine să treacă cu vederea unele cusururi care nu sunt esenţiale, pentru că altfel niciodată nu-i vor veni toate aşa cum le aşteaptă el.
Este dovedit faptul că cel care amână mereu căsătoria sa, după trecerea anilor caută şi nu mai găseşte. Atunci când este tânăr, alege el; apoi, însă, îl aleg alţii pe el. De aceea spun că în problema aceasta este trebuinţă uneori şi de puțină nebunie. Este bine să treacă cu vederea unele cusururi care nu sunt esenţiale, pentru că altfel niciodată nu-i vor veni toate aşa cum le aşteaptă el.
Odată, a început să plouă, iar printr-o albie a început să curgă apă. Un nebun şi un raţionalist voiau să treacă de cealaltă parte. Atunci, raţionalistul a spus: Se va opri ploaia, se va împuţina apa şi după aceea voi trece. Nebunul, însă, nu a aşteptat, ci rupând-o la fugă prin apă, a trecut dincolo. I s-au udat puţin hainele, dar a mers acolo unde voia. Între timp, ploaia în loc să se oprească, s-a înteţit şi mai mult. Apa a crescut şi, în cele din urmă, raţionalistul nu a mai putut trece de cealaltă parte, pentru că de acum era deja primejdios.
***
Alege-ți pentru căsătorie omul cu care să te potrivești în primul rând sufletește
În căsătorie stau faţă în faţă două existenţe care sunt un potenţial de viaţă şi rodesc abia prin unificarea lor, sunt, aşa după cum am mai spus, două principii în stare de tensiune, având drept năzuinţă realizarea unui echilibru existenţial.
Femeia devenită soţie este în primul rând un om, omul cel mai apropiat şi cel mai bun, omul alături de care şi prin care îţi înfăptuieşti destinul. Legătura sexuală există, dar nu este specifică şi definitorie, pentru că ea cade şi dincolo de sfera existenţei umane; în zoologie ea este reală şi necesară prin caracterul ei natural, dar această legătură capătă o semnificaţie nouă prin dragoste, adevărata legătură fiind de natură spirituală. În acest fel, însăşi natura sensului biologic al căsătoriei se schimbă, se transfigurează.
Înţelegem mai mult dacă privim lucrurile în adâncime, nu în aparenţele lor înşelătoare. Oamenii, când se căsătoresc, fac acest lucru mai des împinşi de instincte sau din interes, mai rar din dragoste; în acest fel, îşi iau amante în loc de soţii, care înseamnă cu totul altceva. În aceste cazuri nu mai poate fi vorba nici de dragoste ca putere generatoare a spiritului, nici de familie, nici de casă în înţeles de cămin, şi cu atât mai puţin de unitate de viaţă şi împlinirea unui destin uman superior.
Întrucât e om, femeia trebuie tratată ca o făptură spiritualizată; femeia are umanitatea ei, pe care noi nu avem dreptul să o ignorăm şi, mai ales, s-o distrugem. Fiinţă cu o structură proprie, cu o sensibilitate şi vocaţie specifică, ea manifestă valori şi sensuri cu totul particulare. Cine doreşte masculinizarea femeii, nu ştie ce face, pentru că în acest fel sărăceşte universul umanităţii noastre.
În căsătorie stau faţă în faţă două existenţe care sunt un potenţial de viaţă şi rodesc abia prin unificarea lor, sunt, aşa după cum am mai spus, două principii în stare de tensiune, având drept năzuinţă realizarea unui echilibru existenţial. Participarea unuia la celălalt este într-un anume fel o asimilare reciprocă, care aduce la viaţă o altă existenţă şi care e, în mod real, altceva decât era iniţial. Aici e unul din misterele existenţei umane.
Surse: Cuviosul Paisie Aghioritul, Viața de familie; Valeriu Gafencu catre surorile lui, Aiud, 15 mai 1946; Ernest Bernea, Treptele bucuriei, Editura Agora, Iaşi, 1997, pp. 64-65.