Ştiinţa a confirmat un lucru miraculos: 60% din sănătatea noastră trupească ţine de bucurie. Cu cât reuşim să ne bucurăm mai mult, cu atât suntem mai sănătoşi fizic şi psihic. O veste bună, dacă am şti şi cum să ajungem la bucurie, tot mai rară, se pare, în lumea care ne înconjoară, plină de lipsuri şi ameninţări.
La bucurie, tot prin rugăciune ajungem, dar ea să fie însoţită sau urmată de un gând bun. De exemplu, te trezeşti dimineaţa şi te gândeşti: sunt viu, sunt sănătos! E un motiv de bucurie, pentru care nu poţi să nu-i mulţumeşti lui Dumnezeu. Iată cum gândul bun se transformă în rugăciune. Sau conştientizezi ce important este că îi ai alături pe cei dragi: părinţi, soţ, soţie, copii, şi mulţumeşti pentru aceasta. Ori gândeşte-te ce şansă ai să poţi pune pe masă pâinea cea de toate zilele, şi mulţumeşte-i lui Dumnezeu. Sau priveşte pe geam şi bucură-te de o zi însorită, de un copac înflorit ori de zăpada proaspăt căzută. Căci toate sunt de la Dumnezeu, pentru a te bucura pe tine. Gândind la cele bune şi frumoase pe care le avem sau care ne înconjoară, facem loc bucuriei şi alungăm gândurile negre. Iar dacă întărim bucuria cu rugăciunea, suntem de-a dreptul fericiţi. Bucuria înseamnă sănătate sufletească. Acesta este sensul îndemnului repetat al Mântuitorului: „Bucuraţi-vă! Şi pace vouă”. Bucuria aduce pace. Liniştea şi veselia inimii sunt esenţiale pentru viaţa de aici şi de dincolo, pentru mântuire.
Extras din interviul cu părintele Clement Păunescu, stareţul Mânăstirii Slănic din Argeş
Bucuria ‒ cea mai mare mulțumire adusă lui Dumnezeu:
Părinţii noştri vor să fie copiii lor totdeauna mulţumiţi, bucuroşi, recunoscători şi mulţumitori pentru toată osteneala şi jertfa lor. Şi când văd că pruncii lor sunt trişti, nemulţumitori şi supăraţi, atunci le este greu.
Asemenea şi Tatăl nostru cel ceresc: ne-a dat totul, iar noi suntem veşnic mâhniţi de ceva. Este ca atunci când o mamă îi face copilului toată voia, iar el este mereu nemulţumit şi îi reproşează.
Aşa şi Domnul are necazuri cu noi. În loc să fim recunoscători şi mulţumitori Domnului, noi adeseori arătăm mulţumirea în cuvinte, iar inima ne este goală. Bucuria este cea mai mare mulţumire adusă lui Dumnezeu, căci El ne-a smuls din mâhniri şi păcate.
(Starețul Tadei de la Mănăstirea Vitovnița, Pace și bucurie în Duhul Sfânt, Editura Predania, București, 2010, p. 161)
Ce este bucuria? Bucuria este ce nu are omul.
Aşadar, Bucuria! Ce este bucuria? Ce este bucuria? Bucuria este ce nu are omul. Omul n-are nimic, niciodată. Dar, într-o bună zi, în clipa în care apare pe lume, el se primeşte pe sine în dar de la Dumnezeu şi-şi primeşte viaţa. Şi Dumnezeu îi spune: „Iată, te-am făcut, eşti viu, bucură-te că eşti!” Aceasta este prima poruncă pe care i-o dă Dumnezeu omului: „Bucură-te că eşti!” Şi-apoi, de-a lungul întregii Sfinte Scripturi, întâlnim bucuria ca poruncă – „Bucură-te!”, „Bucuraţi-vă!”, „Bucură-te”, „Bucură-te!” Vă amintiţi că şi Măicuţei Domnului, Fecioarei Maria, primul cuvânt pe care i-l spune îngerul este acesta, porunca aceasta – Bucură-te! Eu nu cred că-i spune „Salut!”, cum am citit într-o variantă de traducere. Îngerul îi aduce poruncă nouă de la Dumnezeu şi-i aduce şi Temeiul Bucuriei. Da, pentru că era pentru prima dată când devenise posibilă împlinirea acelei grele aşteptări sub care gemea omenirea de la cădere, aceeaşi pe care o avem şi noi în inimă înainte să primim Buna noastră Vestire.
Da, m-am gândit că oamenii nu sunt bucuroşi pentru că nu vor să împlinească această Poruncă. Şi nu vor să împlinească această poruncă pentru că omul nu vrea să împlinească nici o poruncă a lui Dumnezeu, pentru că el vrea să facă după voia sa, vrea să poruncească el. Chiar şi lui Dumnezeu! Şi nu e vorba de mine, sau de cineva la fel de neascultător ca mine, ci de oricare om. Acesta este ceea ce numim noi omul căzut. Omul căzut este omul care se înalţă pe sine şi zice: „Ştiu eu mai bine!” Dar nu zice fără să creadă. Sunt puţini care spun, că ştiu şi nu ştiu. Ăştia (care spun aşa) sunt la şcoală ca să treacă clasa şi oricum, bine fac, pentru că acolo nu poţi să le ştii pe toate. Dar, în rest, noi toţi avem înăuntru convingerea că ştim şi că ştim mai bine ca oricine. Avem această siguranţă de noi că ştim ce trebuie să facem, ştim cum să facem şi ştim noi mai bine cum este bine. Aceasta este pierzania noastră. Pe-aici se pierde bucuria omului.
(Maica Siluana Vlad, Meșteșugul bucuriei vol. 2, Editura Doxologia, Iași, 2009, pp. 157-158)