Cum vedeţi dumneavoastră persoanele vegetariene?
Eu niciodată nu judec persoanele în funcţie de ce mănâncă! Şi, cu mila lui Dumnezeu, mă străduiesc să nu-i mai judec nici în funcţie de comportamentul lor. Dacă mă supără, îi cert sau le comunic ce simt dar încerc să nu-i judec. Mă uit, aşa, la câte un om care face rele mari şi zic: „Doamne, oare pe cine piteşti Tu acolo”, că dacă îi vine ceasul într-o zi, cine ştie ce ajunge. Mari păcătoşi au ajuns mari sfinţi.
Aşa că eu nu mai judec după ce face şi în nici un caz după ce mănâncă. Buni sunt şi cârnaţii, bună-i şi salata de morcovi, de varză… Să nu-ţi influenţeze mâncarea iubirea”, zice Sfântul Apostol. Nu judeca pe cel care mănâncă cârnaţi, dar ceartă-i pe acela care mănâncă cârnaţi în post, dacă zice că-l creştin, pentru că noi nu postim ca să ne mândrim cu asta. Împlinim o poruncă a mamei noastre Biserici care ştie ce-i bine să facem şi ce nu. Să nu facem din mâncare un idol. Nimeni nu se mântuieşte prin mâncare vegetariană. Mulţi călugări nu mănâncă carne, dar asta-i ascultare. Eu nu mănânc carne de mai mult timp. Am fost vegetariană şi mai demult, dar asta pentru că îmi făcea mai bine la fierea mea, pentru defecţiunile mele. Nu aceasta ne mântuieşte.
Nu faceţi idol din mâncare. Să fie moartă, să fie vie, să fie de ieri, să fie de alaltăieri… şi-şi bate vrăjmaşul joc de noi şi pe linia asta. Zice: „Să-l fierb, să nu-l fierb, îl fierb 5 minute, îl fierb 10 minute, îl bag dincolo, îl scot dincolo”. Nu! Să fim liberi! Şi mâncarea vegetariană e foarte bună. E bine să fie crudă. Dar Dumnezeu a zis să mâncăm morcovi cruzi? Da ce, suntem iepuraşi? Mâncarea gătită e şi ea rodul bucuriei mele de a face mâncare. Sigur că dacă o fac prost şi prăjesc slănina, face rãu. Nici nu-i admir, dar nici nu-i dispreţuiesc pe vegetarieni.
Ne putem vindeca de anumite boli prin anumite regimuri. De ce? Pentru că Dumnezeu a pus leacuri în cele create de El pe pământ. Dar fără rugăciune, fără Dumnezeu e iluzorie vindecarea noastră.
Monahia Siluana Vlad, Meșteșugul bucuriei, Cum dobândim bucuria deplină, ce nimeni n-o va lua de la noi, Editura Doxologia, 2009
– Dacă încerc să cunosc un om în întregime, simt că înnebunesc. Parcă totuşi trebuie păstrată o oarecare distanţă între oameni şi trebuie acceptat fiecare aşa cum este. Cum să porţi neputinţa împreună cu el, să suferi împreună cu el?
– Păi, sigur că înnebuneşti dacă vrei să-l cunoşti în întregime. De exemplu, dacă am fi pe malul mării şi am dori să băgăm marea în poşetă, n-am înnebuni? Am înnebuni! Nu putem cunoaşte pe nimeni în întregime, nici pe noi, nici pe cel din faţa noastră, pentru că omul este o mare taină. Şi tocmai asta îl face întreg. Omul din faţa mea nu mai e întreg, e ciopârţit, devine pentru mine o caricatură când cred că-l cunosc: „A… ştiu eu ce-i poate capul, ştiu eu…”. Nu ştim nimic! Ştim ce a făcut ieri sau ce a făcut alaltăieri sau ce poate să facă într-o situaţie anume. Dar nu-l cunosc.
Şi a-l accepta în întregime înseamnă să-l acceptăm cu ceea ce nu cunoaştem. Şi nu numai cu ce nu cunoaştem pentru că nu e manifestat, ci cu ce va fi. Gândiţi-vă că Mântuitorul îi spune Sfântului Petru: „Piei înapoia mea, satano!”. După ce-i spusese că îi dă cheile Împărăţiei. Şi te întrebi: „Ce, Dumnezeu nu ştia ce-o să zică Sfântul la cinci minute după ce a zis că va întemeia Biserica pe mărturisirea lui? Şi că de la Tatăl este ceea ce a zis?”. Ba ştia. Şi, cu adevărat, Mântuitorul a întemeiat Biserica pe mărturia Sfântului Petru, acel Sfânt Petru care a fost apostolul Lui, care L-a propovăduit în toată lumea. Şi nu acel Petru care s-a speriat că va suferi Învăţătorul lui şi i-a zis: „Să nu-ţi fie Ție una ca asta”.
Aşa să facem şi noi cu neputinţele aproapelui. Să nu ne fie frică să-i spunem un cuvânt sever sau să-l certăm. Gândiţi-vă ce cuvânt aspru i-a spus Mântuitorul Apostolului Lui: „Piei înapoia Mea, satano!”. Asta nu înseamnă să ne drăcuim acum toată ziua. Dar să nu ne fie teamă de ceea ce facem în vâltoarea iubirii noastre sau a neputințelor noastre în relațiile dintre noi. Suntem în mare păcat în fața lui Dumnezeu dacă credem că asta e tot, dacă nu-l vedem pe om întreg, adică cum îl vom vedea la Înviere. Deodată să te oprești să vezi: cum o să fie el, cum o să fie ea în ziua Învierii. Și totul se schimbă atunci, chiar dacă acum nu vrea să audă de Înviere.
Sursa: Monahia Siluana Vlad, Deschide cerul cu lucrul mărunt, Editura Doxologia, Iași, 2013, pp. 106-108.