Un credincios care divortase, era continuu atacat de rudele fostei sale sotii, persoane foarte influente. Fusese pus sub urmărire si era amenintat de mai multi ofiteri de militie. Atunci s-a dus împreună cu sora lui la Părintele Cleopa să plătească slujbe. Când să plece, s-au întâlnit cu un călugăr, care le-a cerut să-l ajute să-si ducă bagajul la Sihla.
Pe drum, i-au povestit necazurile pe care le aveau cu ofiterii de militie. Ajunsi la Sihla, după ce a auzit cum îl cheamă pe unul dintre militieni, călugărul s-a dat jos, s-a dus în fata bisericii si a făcut trei metanii, zicând: ”Multumesc Tie, Doamne, că mi-ai adus răspuns la întrebarea: De ce mă rog eu pentru Constantin si el are necazuri; eu mă rog mai tare pentru Constantin si el are si mai mari necazuri?”
Constantin era unul dintre militienii care îl prigoneau pe credincios si în ultimul timp sotia i se îmbolnăvise grav, iar fetita îi fusese accidentată de o masină. După ce călugărul l-a sunat si i-a arătat greseala sa, el a devenit unul din cei mai corecti militieni.
Dar prigoana asupra credinciosului a continuat. Rudele fostei sotii au apelat la un colonel care i-a telefonat, spunându-i: ”În cinci zile vei fi în puscărie! Dosarul este pregătit!” ”Fără motiv?” a întrebat crestinul. ”Eu n-am nevoie de motiv, iar din închisoare vei iesi numai mort, cu picioarele înainte” a fost răspunsul colonelului.
Auzind de aceasta, credinciosul a fugit iarăsi împreună cu sora sa la Părintele Cleopa, chiar în toiul noptii, si i-a spus de amenintare. Bătrânul i-a primit, dar i-a certat:
– Ce putini credinciosi sunteti! Cum să vă temeti voi de oameni?
– Da, părinte, dar ne-a dat termen precis: cinci zile!
– Lăsati-l în pace, că va fi el în trei zile în puscărie!
Într-adevăr, după trei zile, au aflat de la un judecător, că ofiterul fusese arestat. De atunci, credinciosul nu a mai fost amenintat. Când s-au dus din nou la Părintele Cleopa, el le-a spus: ”Niciodată să nu vă temeti, dar nu de câtiva ofiteri, nici de mii de ofiteri, nici de milioane, nici de miliarde. Chiar dacă stau cu arma la ochi, cu glontul pe teavă si degetul pe trăgaci; nici o puscă nu va lua foc, nici un glonte nu vă va nimeri, dacă sunteti drepti înaintea lui Dumnezeu”.
Sursa: Ioanichie Balan, Viata Parintelui Cleopa, Editura Doxologia, Iasi, 2011.
Cea mai mare frică a noastră este moartea. Domnul spune, însă, că frica de Dumnezeu trebuie să fie mai mare decât frica de moarte. Atunci când împrejurările cer fie să ne pierdem viaţa, fie să ne împotrivim imboldurilor fricii de Dumnezeu, mai bine să mori decât să treci peste frica de Dumnezeu; fiindcă dacă treci peste frica de Dumnezeu, după moartea trupească, de care oricum nu ai să scapi, o altă moarte, mult mai cumplită decât cele mai cumplite morţi trupeşti.
Dacă am avea mereu în minte acest lucru, frica de Dumnezeu nu ar slăbi nicicând în noi şi n-am săvârşi nici un fel de fapte potrivnice fricii de Dumnezeu. Să presupunem că ne tulbură patimile. Întărâtându-se ele, conştiinţa, îmboldită de frica de Dumnezeu, cere să le stăm împotrivă; a nu face pe placul patimilor pare că e totuna cu despărţirea de viaţă, cu omorârea trupului. Ca atare, când iau naştere aceste simţiri smintitoare şi încep să clatine conştiinţa, grăbeşte-te să deştepţi în tine frica de Dumnezeu şi frica de judecata lui Dumnezeu cu toate urmările ei. Atunci, ameninţarea morţii mai cumplite va alunga ameninţarea morţii mai puţin cumplite şi îţi va fi uşor să aperi cerinţele datoriei şi ale conştiinţei. Iată cum se împlineşte spusa înţeleptului: „Aminteşte-ţi cele mai de pe urmă ale tale, şi în veac nu vei păcătui”.
Sursa: Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, Editura Sophia, București, pp. 208-209.