Adesea omul merge Sfântul Maslu, la Moliftele Sfantului Vasile și la alte rugăciuni pentru sănătate dar fără a conștientiza faptul că suferința lui, boala lui, necazurile lui sunt o îngăduință a lui Dumnezeu. De ce are omul aceste necazuri? Aceasta ar fi întrebarea pe care trebuie să și-o pună fiecare deoarece prin suferință Dumnezeu vrea să ne atragă atenția asupra unor lucruri din viața noastră. Lupta cu suferința pănă la urmă ajunge să devină o rugăciune către Dumnezeu, Singurul în măsură să ne ajute, și pe de altă parte conștientizarea faptului că avem nevoie să ne schimbăm viața, să devenim bine plăcuți Domnului. Când toate acestea se vor fi întâmplat atunci putem fi siguri că vindecarea, izbăvirea, pacea, liniștea și împlinirea încep să-și facă loc în viața noastră. Cum să facem acest lucru? – ne învață Simeon Kraiopoulos în Taina Suferinței:
Dumnezeu vrea credința noastră
Am citit acum rugăciunile de alungare a diavolului (Moliftele Sfântului Vasile) și slujba Sfântului Maslu, și în continuare vom săvârși Dumnezeiasca Liturghie.
Ceea ce vreau să vă spun este că înlăuntrul Bisericii omul se eliberează de diavol, de influența demonică și de cursele pe care le întinde acela.
El se vindecă doar în Biserică, și acestea nu sunt simple cuvinte, ci adevăruri. Am săvârșit Sfântul Maslu care este Taina pentru vindecarea neputințelor noastre. Dacă nu ne-am vindecat, am spus-o și altă dată, este pentru că nu trebuie să ne vindecăm și de aceea nici nu se întâmplă acest lucru. Iar dacă omul înțelege astfel lucrurile, este deja vindecat.
Omul știe foarte bine că neputinția care rămâne și nu-l părăsește este prețioasă. Ceea ce trebuie să plece de la noi va fi luat de Dumnezeu, iar ceea ce trebuie să rămână va fi îngăduit de Dumnezeu fie că este vorba de neputințe fie de puterea drăcească. Iar pentru ceea ce rămâne să-L rugăm pe Dumnezeu, și trebuie s-o facem de multe ori, să-l cerem iară și iară, atât pentru bolile sufletești și pentru patimile drăcești, cât și pentru bolile trupești.
Să-L rugăm pentru toate de multe ori, nu pentru că Dumnezeu vrea să-L rugăm în repetate rânduri, ci pentru că exact această credință vrea să o vadă Dumnezeu la noi.
Omul, așa cum îl știm astăzi, prin repetație se obișnuiesște cu ceva, învață ceva. La fel se întâmplă și cu credința.
Când ne arătăm credința noastră, o facem o dată și o repetăm iară și iară, și de fiecare dată adăugăm credință la credință, iar sufletul nostru reușește să ajungă la o măsură pe care Dumnezeu așteaptă să o atingem.
După aceea intervine el. Tocmai de aceea intervine El. Tocmai de aceea trebuie ca cineva nu doar o dată să vină la rugăciunile de alungare a diavolului și la sfântului Maslu, și să se roage, să-L implore pe Dumnezeu, ci și iară și iar.
,,Și rugăciunea credinței îl va mântui pe cel bolnav”. Rugăciunea credinței, a Tainei, rugăciunea Bisericii îl va mântui pe cel ce care suferă, pe cel care pătimește.
Înlăuntrul Bisericii sunt toate, dar este nevoie de credință. Puterea de vindecare o găsim înlăuntrul tainei bisericii, în Sfintele Taine și în întregul cult divin.
Dacă te rogi continuu, și trebuie s-o faci, iar Dumnezeu nu ridică neputința ta, să știi că fie n-ai arătat credința pe care trebuie să o ai, fie nu trebuie să plece de la tine boala pentru că este necesară.
Dacă gândești astfel boala, atunci te simți vindecat de două ori. Dacă te vindecă, te vei simți o dată vindecat. Dacă boala rămâne, te vei simți vindecat de două ori, pentru că te vei tămădui și de boală, când va veni vremea, dar până să vină aceasta, se va vindeca sufletul tău, omul tău interior care suferă de slăbiciunea păcatului, de această lepră. Este valabil și pentru neputințele sufletești.
***
Citirea molitfelor Sfântului Vasile cel Mare se face potrivit unei rânduieli bine definite în viața liturgică a Bisericii noastre: în zile de post, în cazuri individuale şi, după caz, în legătură cu Taina Sfântului Maslu, atunci când bolnavul solicită în mod expres sau, după caz, când rudele unei persoane posedate cer această ierurgie preotului slujitor. Tradiția ne mai spune că atât preoții care le citesc, cât și credincioșii care solicită citirea molitfelor trebuie să postească, să fie spovediți și dacă se poate și împărtășiți. Ce-i drept în Molitfelnicele noi se spune că aceste rugăciuni se citesc și în ziua Sfântului Vasile cel Mare. De asemenea și pr. Ene Braniște face această afirmație în cartea sa, Liturgica Generală, bazându-se pe o ediție a Molitfelnicului din anul 1950. Însă, dacă apelăm la cărțile de cult mai vechi, nu găsim această prevedere. Bunăoară într-un vechi Evloghiu, (București, 1896) nu se face referire la citirea rugăciunilor de exorcizare nici în noaptea de Anul Nou și nici în ziua Sfântului Vasile cel Mare. Același lucru se poate vedea și în Molitfelnicul din 1910, tipărit la București cu binecuvântarea Sfântului Sinod al Sfintei Biserici Autocefale Române. În cartea Liturgica Bisericii Ortodoxe, cursuri universitare de Dr. Vasile Mitrofanovici prelucrate, completate și editate de Pr. Dr. Teodor Tarnavschi, lucrare tipărită cu o serie de adnotări de Mitropolitul Neclarie Cotlarciuc la Cernăuți în 1929, nu se face nici o referire la această tradiție de a se citi Molitfele Sfântului Vasile de ziua lui și nici în noaptea dintre ani, după cum în unele biserici se obișnuiește astăzi. În amintita lucrare a „părintelui Liturgicii românești” se spune că pentru cei „ce se tulbură de duhuri necurate și se bântuiesc, adică blăstămuri cătră cei care pătimesc de la diavoli, se citesc rugăciuni cari se atribuie Sfântului Vasile. La nevoie se adună credincioșii în biserică cu inimă înfrântă, cu ajunare, cu dare de elemozină și cu inimă înfrântă cer îndurarea lui Dumnezeu.” În carteaprofesorului Badea Cireșanu Tezaurul liturgic al Sfintei Biserici creştine ortodoxe de Răsărit, București, 1910, nu se face referire directă la rânduiala citirii molitfelor Sfântului Vasile, dar amintind de exorciști menționați în primele veacuri creștine, autorul lucrării descrie modul cum aceștia citeau rugăciuni speciale demonizaților (tomul II, pag. 351). Înțelegem de aici că în Biserica primară astfel de rugăciuni se citeau exclusiv celor posedați.
Așadar, trebuie o atenție deosebită atunci când preoții citesc Molitfele Sfântului Vasile cel Mare. Din scrierile vechi reținem că aceste euhologii se citesc cu ajunare, la nevoie și celor care cu adevărat sunt posedați de duhuri necurate. În acest context este binevenită hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din februarie 2011, care statornicește rânduiala slujbei din noaptea de Anul Nou, precum și reglementări referitoare la citirea Molitfelor Sfântului Vasile cel Mare pentru a se păstra „unitatea dogmatică, liturgică şi canonică, statutară şi regulamentară în Biserica Ortodoxă Română, precum şi comuniunea cu întreaga Biserică Ortodoxă”.
Hotărârea nr. 630 din 17 februarie 2011 a Sfântului Sinod privind rânduiala liturgică unitară în Biserica Ortodoxă Română pentru slujba ce se oficiază în noaptea trecerii dintre ani, precum şi pentru respectarea rânduielii citirii Molitfelor Sfântului Vasile cel Mare: „(…) Pentru a se evita excesele străine de duhul credinţei şi al bunei-cuviinţe pastorale, precum şi practicile dăunătoare unităţii liturgice, săvârşite cu ostentaţie sau din motive pecuniare, Înalt Preasfinţiţii şi Preasfinţiţii chiriarhi vor adresa clerului îndrumarea pastorală şi duhovnicească de a respecta rânduiala citirii Molitfelor Sfântului Vasile cel Mare în zile de post, în cazuri individuale şi, după caz, în legătură cu Taina Sfântului Maslu, atunci când bolnavul solicită, această rânduială trebuind să fie însoţită de post şi spovedanie, atât din partea clericilor, cât şi a credincioşilor. În cadrul îndrumărilor respective se va preciza cu limpezime că citirea Molitfelor Sfântului Vasile cel Mare în noaptea trecerii dintre ani este o practică regională (mai ales în sudul ţării) neaprobată de Sfântul Sinod, inexistentă în alte zone ale ţării şi mai ales în practica altor Biserici Ortodoxe surori.(…)“
Sursa: Arh. Simeon Kraiopoulos, Taina Suferinței, Editura Bizantină 2007; ziarullumina.ro