Părinte, mulţi sunt nervoşi când se întorc acasă de la muncă.
– Eu recomand bărbaţilor ca, după terminarea muncii, să intre în vreo biserică, să aprindă o lumânare şi să stea înăuntru zece-cincisprezece minute sau să stea în vreun parc şi să citească un capitol din Evanghelie, pentru a se linişti puţin şi după aceea să meargă la casele lor liniştiţi şi zâmbitori, iar nu puşi pe ceartă. Să nu aducă acasă problemele pe care le întâmpină la servici, ci să le lase în afara uşii casei lor.
– Părinte, unii dintre ei sunt oarecum îndreptăţiţi, pentru că răspunderea pe care o au la servici îi umple de stres.
– Se umplu de stres pentru că nu-L pun şi pe Dumnezeu în treburile lor. Leneşul care spune: Ei, va avea grijă Dumnezeu…, este mai bun decât aceştia.
Eu prefer ca cineva să fie un simplu muncitor, să-şi facă munca sa corect şi cu mărime de suflet, dar să-şi simplifice viaţa şi să se limiteze la cele absolut necesare pentru a-şi avea mintea liniştită, decât să fie patron şi să fie mereu „ah” şi „vai”, pentru că unul ca acesta mai tot timpul este dator. Apoi este ispitit de mândrie şi spune: Voi lua atâţia bani împrumut, le voi prezenta proiectele mele şi astfel mă voi aranja mai bine. Dar în cele din urmă nu-i reuşesc planurile şi dă faliment, după care urmează sechestrul, licitaţia etc. Iar multora dintre aceştia nu le lucrează mintea şi de aceea se ostenesc în zadar, iar profit nu scot. Şi neputând face faţă la cheltuieli, îi cuprinde stresul.
Cineva vrea să înveţe, de pildă, o meserie, dar nu ia aminte, ani de zile bate drumurile fără să facă vreo pricopseală, iar aceasta se întâmplă pentru că nu-şi pune mintea la lucru. De aceea trebuie să vadă ce anume mai trebuie să adauge ia munca sa.
Iată, atunci când lucram în lume ca tâmplar, am văzut că pentru mobila pe care o făceam îmi trebuia şi un strung. Oare trebuia să fi mers la altcineva ca să-mi facă ceea ce aveam nevoie? Nu, ci mi-am cumpărat un strung şi am învăţat să lucrez la el. Apoi am văzut că era nevoie să fac şi scări în spirală. Am stat şi mi-am amintit şi de geometrie şi de aritmetică, şi am învăţat să le fac. Dacă nu vei pune mintea să lucreze, te vei chinui. Adică vreau să accentuez faptul că mintea trebuie pusă neapărat să lucreze, pentru că în munca pe care o face cineva, apar o mulţime de situaţii. Numai astfel poate ajunge cineva un meşter bun, după care va şti singur ce să facă şi va progresa. În aceasta constă secretul reuşitei: ca mintea să găsească soluţii în toate împrejurările. Altfel, mintea omului va rămâne nedezvoltată si astfel va pierde timpul.
Sursa: Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovniceşti, Vol. IV Viața de familie, Editura Evanghelismos, București, 2003, pp. 184-186.
Munca grea, oboseala sunt surse de stres. Dumnezeu ne-a poruncit să ne câştigăm pâinea de zi cu zi întru sudoarea feţei (Fac. 3, 19), însă orice lucru trebuie făcut cu cap. Oboseala cronică ce are drept consecinţe continua iritare şi epuizare a forţelor psihice şi fizice poate influenţa foarte negativ relaţiile noastre cu cei apropiaţi. Atunci când lucrăm, trebuie să ne dozăm forţele, să nu muncim pe rupte, până când ne plesneşte inima, să nu ne înhămăm la toate deodată. De regulă, lucrul care a fost făcut rapid, însă cu foarte mari eforturi, nu este făcut bine.
Există o anecdotă cunoscută în acest sens. Cineva a fost întrebat: „Cum vă luptaţi cu oboseala, cum scăpaţi de încordare?” Respectivul a răspuns: „Păi nici nu mă încordez.” Bineînţeles, am în vedere nu statul degeaba şi moleşeala, ci capacitatea de a ne doza asa cum trebuie forţele. Unul și acelaşi lucru poate fi făcut cu o încordare cumplită sau, dimpotrivă, cu uşurinţă, fară sforţări.
De pildă, în secolul nostru de continuă criză de timp a devenit o obişnuinţă să se întârzie întotdeauna şi peste tot. Ştiu din proprie experienţă: întârzierea (mai ales cronică) este o sursă de stres permanent. Câţi nervi, câte puteri psihice şi fizice ne putem cruţa dacă pur şi simplu vom respecta regula simplă de a repartiza timpul în aşa fel încât la muncă, la şcoală, la întâlnirile importante să ajungem nu în ultimul moment, ci cu o rezervă de 15-20 minute!
Nici în timpul lucrului continua grabă, agitaţie şi încordare nu sporesc productivitatea; dimpotrivă, munca cu pauze dese, dar scurte, ajută la evitarea suprasolicitării. În Occident s-au făcut studii care au arătat că în facilităţile de producţie şi birourile unde au fost amenajate camere speciale de odihnă, unde lucrătorii puteau să facă mici pauze de somn, productivitatea muncii a crescut semnificativ.
Sursa: Pr. Pavel Gumerov, Conflictele familiale: prevenire și rezolvare, traducere din limba rusă de Adrian Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, București, 2013, pp. 38-39.